Din munte, s-au înapoiat,
A doua zi. I-au așteptat
Norodul, ce voia, nespus,
Ca să Îl vadă pe Iisus.
Un om, din gloată, necăjit
Și-ndurerat, a îndrăznit
Ca să Îl roage, pe Iisus:
„Învățătorule!” – I-a spus –
„Cu îndurare, rogu-Te,
La al meu fiu, Tu uită-Te,
Pentru că-l am numai pe el.
Are un duh, iar duhu-acel –
Când îl apucă – îl muncește,
Și-atât de mult îl chinuiește –
Întrecând orișice măsură –
Până când spume, e la gură.
Atât de mult, dracul îl ține.
Încât de-abia își mai revine.
Pe-ai Tăi discipoli, i-am rugat
Să-l vindece: au încercat,
Însă, oricât de mult au vrut,
Să-i scoată duhul, n-au putut.”
„O, neam necredincios și rău!
Cât voi mai fi, în sânul tău?
Cât să te sufăr Eu, pe tine?!
Adu-l, pe fiul tău, la Mine!”
Pe când băiatul își făcea,
Drum, prin mulțime, și venea,
Către Iisus, dracul, furios,
L-a scuturat, l-a trântit jos,
Până aproape-a leșinat.
Atunci, Iisus duhu-a certat:
Să iasă-afar’ i-a poruncit
Și astfel, s-a-nsănătoșit
Copilul, fiind dat, apoi,
La al său tată, înapoi.
Gloata, cuprinsă de uimire,
Privea a Domnului mărire.
Pe când noroadele, uimite,
Erau, de cele săvârșite,
Sub ale lor priviri, Iisus,
Discipolilor Săi, le-a spus:
„Uitați-vă cu toți, la Mine,
Și ascultați-Mă dar, bine:
Al omului Fiu, dragilor,
În mâinile oamenilor,
Dat fi-va!” Toți Îl ascultau,
Dar vorbele-I, nu-I pricepeau,
Fiindu-le acoperit
Al Său cuvânt; n-au îndrăznit,
Nimic a-L întreba, căci teamă,
La toți le-a fost, de bună seamă.
Apoi, au vrut să afle, care,
Dintre ei, este cel mai mare.
Gândul, le-a cunoscut Iisus,
Și-un copilaș, El le-a adus:
„Dacă, acest copil, cumva,
Primit va fi, de cineva,
În casă, în Numele Meu,
Acolo voi intra și Eu;
Astfel, în casa ‘ceea, vine
Cel care M-a trimis pe Mine.
Aflați dar, că acela care
Este mai mic, e cel mai mare.”
Ioan a zis, către Hristos:
„Noi am văzut, cum draci, a scos,
În al Tău Nume, cineva.
Când am văzut așa ceva –
Și pentru că nu ne-a urmat –
Pe acel om, nu l-am lăsat
Să mai lucreze-n al Tău Nume.”
Iisus a zis: „În astă lume,
Cel ce nu vi se-mpotrivește,
A fi cu voi, se dovedește.
Un lucru, deci, voiesc să știți:
Pe-acela, să nu-l mai opriți!”
Când vremea s-a apropiat –
Iisus urmând a fi luat
La ceruri – El a socotit
Că este timpul potrivit,
Ca, spre Ierusalim, să plece,
Să-nfrunte ce se va petrece.
În fața Sa, soli au plecat,
Care, un loc, au căutat
Să-I afle, pentru găzduit,
Dar, nici un loc, nu au găsit;
Satul Samaritenilor
Nu L-a primit pe-nvățător,
Când a pornit – așa cum știm –
Să meargă, la Ierusalim.
Văzând, doi ucenici ai Săi –
Ioan și Iacov – cât de răi
Sunt oamenii acelui loc,
Au zis: „Doamne, nu vrei, ca foc,
Să poruncim să se pogoare,
Din ceruri, și să îi omoare,
Așa cum s-a-ntâmplat să fie
Și-atunci, în vremea lui Ilie?”
Iisus S-a-ntors și i-a certat:
„Nu știți ce duh va insuflat!
Nu pierderea sufletului,
Dorește Fiul omului.
El vrea, o cale, să gătească,
Prin care, să îl mântuiască.”
Un om venit-a, la Iisus,
I s-a-nchinat și-apoi, a spus:
„Doamne, eu intenționez,
Oriunde mergi, să Te urmez!”
Iisus răspunse: „Vulpile
Au vizuini, păsările
Au cuiburi. Fiul omului,
Însă, nu are-un loc al Lui,
Unde să Își așeze capul.”
„Urmează-Mă”– i-a spus, la altul.
Omu-i răspunse: „Doamne, eu
Vreau să-l îngrop, pe tatăl meu.”
„Această grijă, să n-o porți!
Morții îngroape-și ai lor morți!” –
Zise Iisus – „Du-te-ți zic Eu,
Vestește, a Lui Dumnezeu
Împărăție, tuturor!”
Un altul, către-nvățător,
A spus: „Doamne, la rândul meu,
Doresc să Te urmez și eu,
Dar vreau, întâi, de la ai mei,
Să-mi iau rămas bun.” „Toți acei
Care, la plugul, privesc ‘napoi –
I-a zis Domnul Iisus, apoi –
„De-a Domnului Împărăție,
Nevrednici sunt, vreau să se știe!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
