Domnul, lui Simon, i-a vorbit:
„Iată, Satana a venit
Și, să vă cearnă, v-a cerut,
Ca și pe grâu. Când l-am văzut,
Eu, pentru tine, M-am rugat,
Credința ce ai căpătat,
Să nu se piardă, ci ‘napoi –
Când vei veni la Domnu-apoi –
Să poți ca să îi sprijinești,
Pe frați și să îi întărești.”
Petru răspunse: „Doamne, eu,
Cu Tine-oriunde, merg, mereu!
Și-n temniță-am să Te urmez,
Și-n moarte! Ăsta-i al meu crez!”
Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun, că nu va fi cântat
Cocoșul, iar tu, până-n zori,
Ai să te lepezi, de trei ori,
De Mine, tuturor spunând,
Că nu M-ai cunoscut, nicicând.”
Apoi, și celorlalți, le-a zis:
„Atuncea, când Eu v-am trimis,
Spunându-vă să nu luați
Pungi, traistă, și să nu purtați
Încălțăminte, va lipsit
Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit
Să Îi răspundă. „Dar acum” –
Continuă El – „când, la drum,
O să porniți, să vă luați
Pungă, și traistă să purtați.
Acela cari, sabie, n-are,
Să-și vândă haina, după care,
O sabie, să-și târguiască;
Va trebui să se-mplinească,
Cu Mine, ceea ce s-a zis –
Tot ce-n Scripturi se află scris:
„Fost-a-ntre cei fără de lege,
Pus, ca un călcător de lege.”
Iar ceea ce a fost vestit,
Gata-i – acum – a fi-mplinit.”
„Doamne”– au zis ei, mai apoi –
„Avem doar două săbii, noi!”
I-a privit blând, atunci, Iisus:
„Destul!” – atâta le-a mai spus.
Iisus, afară, a ieșit.
De-ai Săi discipoli, însoțit,
S-a îndreptat, încetișor,
Spre Muntele Măslinilor.
Când au ajuns, în locu-acel,
„Rugați-vă!” – le zise El –
„Ca nu cumva, să vă treziți,
Că ați putea fi ispitiți.”
Apoi, Iisus S-a-ndepărtat,
Puțin, de ei, a-ngenunchiat
Și a-nceput, în rugăciune,
Aceste vorbe a le spune:
„Tată, de este cu putință,
Acest pahar, de suferință,
Îndepărtează-l, de la Mine!
Dar nu vreau, voia Mea – știi bine! –
Să se-mplinească, ci voiesc,
Doar voia Ta, să-nfăptuiesc!”
Atunci, un înger a venit,
Din ceruri, și L-a întărit.
Un chin, de moarte, L-a cuprins;
Sudoarea-I care s-a prelins,
În picuri mari, s-a prefăcută
De sânge, și-apoi a căzut,
Peste pământ. S-a tulburat
Și, mai fierbinte, S-a rugat.
Când termină, a revenit,
La ucenici, dar i-a găsit
Dormind – de întristări zdrobiți –
Și-i întrebă: „De ce dormiți?
Haideți! Degrabă, vă sculați
Și, ne-ncetat, să vă rugați,
Pentru ca nu cumva să fiți,
De vreo ispită, ispitiți!”
Domnul Iisus, încă, vorbea,
Pe când Iuda se-apropia,
De-o gloată mare, însoțit.
Să Îl sărute, a voit,
Însă, Iisus l-a întrebat:
„C-o sărutare, L-ai trădat,
Iudo, pe Fiul omului?”
Atuncea, ucenicii Lui,
Au bănuit ce gând aveau
Iuda și cei ce-l însoțeau,
Și-au zis: „Doamne, ne-mpotrivim?!
Cu săbiile, să-i lovim?”
Iar unul s-a și repezit,
Cu sabia, de l-a lovit,
Pe robul marelui preot,
Tăindu-i urechea, de tot.
Atunci, interveni Iisus:
„Lăsați-i! Pân-aici!” A pus,
Urechea omului, ‘napoi
Și l-a-nsănătoșit. Apoi,
S-a adresat preoților
Cei mari și cărturarilor,
Precum și străjii Templului,
Trimisă împotriva Lui:
„În mare număr ați venit!
Voi, după Mine, ați ieșit,
Armați cu săbii și ciomege?
Sunt, oare, călcător de lege?
În toate zilele, mergeam
La Templu și, cu voi, ședeam;
Dar nu ați pus mâna, pe Mine!
Al vostru timp, acuma, vine.
Al Meu, e gata. A rămas
Al întunericului ceas.”
Cei ce-au pus mâna pe Iisus,
Grăbiți, plecară de L-au dus
În casa marelui preot.
Fiind mulțime peste tot,
Petru – ușor, neobservat –
De la distanță, L-a urmat.
La preot, după ce-au ajuns,
Iar gloata-n curte a pătruns,
Mai mulți se strânseră-ntr-un loc
Și au aprins, de-ndat’, un foc.
Petru, și el, s-a strecurat,
Între cei cari, la foc, au stat.
De-o slujnică, a fost văzut;
Aceasta l-a recunoscut
Și, intrigată, a venit,
La el, de țintă, l-a privit.
Apoi, celor prezenți, le-a spus:
„Și-acest om fost-a cu Iisus!”
Petru, însă, s-a lepădat,
Zicând: „Nu este-adevărat!
Nu Îl cunosc, pe omu-Acel!”
Când, mai târziu, veni la el
Un altul, cari și el i-a spus
„Tu ești din ceata lui Iisus”,
Petru a zis: „Nu știu ce vrei!
Nu-s dintre oamenii acei!”
La foc, Petru a mai rămas,
În liniște, încă vreun ceas.
Apoi, altcineva s-a dus,
La el, și-aceleași vorbe-a spus:
„Și acest om a fost cu El,
Căci e Galileean și el!”
„Nu știu ce zici!”, Petru a spus,
„Am zis că n-am fost, cu Iisus!”
Dar, chiar atuncea, a cântat
Cocoșul. Domnul S-a uitat,
La Petru, iar el și-a adus
Aminte, de tot ce i s-a spus:
„Petre, îți spun adevărat:
Cocoșul nu va fi cântat,
Iar tu – de Mine – de trei ori,
Ai să te lepezi, până-n zori.”
Atunci, el a ieșit afar’
Și a-nceput a plânge-amar.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
