Când timpul i se împlinise,
Elisaveta zămislise
Un fiu. De cum au auzit,
Vecini și rudele-au venit,
La ea, și toți s-au bucurat,
Că Dumnezeu i-a arătat,
În bunătatea Lui cea mare,
Atât de multă îndurare.
A opta zi, toți cei din jur,
Să taie pruncul împrejur,
Veniră. Ei s-au mai gândit
Să-i dea un nume potrivit –
Deci, Zaharia – pruncului,
Cum se numea și tatăl lui.
Dar mama sa a cuvântat:
„Nu! El, Ioan, va fi chemat!”
Mirați, ăst nume să-l audă,
Ei ziseră: „Dar nici o rudă,
Din toate câte știm că ai,
Nu poartă numele ce-l dai!”
Și toți, spre tatăl lui, priveau,
Făcându-i semne, căci voiau
A ști care-i părerea lui,
Privind numele pruncului.
Dar Zaharia n-a vorbit;
Când o tăbliță a primit,
Numele pruncului, l-a scris
Și, totodată, a și zis:
„Ioan, copilul e chemat!”
Mesenii, toți, s-au minunat,
De ce-au văzut și-au auzit,
Iar Zaharia a simțit
Că limba i s-a dezlegat
Și graiul și-a recăpătat.
Apoi, a tot vorbit mereu
Și-a lăudat pe Dumnezeu.
Pe toți vecinii i-a cuprins
Frica, iar vestea s-a întins,
În tot acel muntos ținut –
Din Iuda – încât a știut
Oricine, ce s-a întâmplat,
Când pruncul nume-a căpătat.
Aceia care auzeau
Aceste lucruri, se-ntrebau:
„Ce va urma, oare, să fie,
Pruncul acesta? Cine știe…”
De-atunci, mâna lui Dumnezeu
A fost, cu-acel copil, mereu.
Când Zaharia a primit
Duhul Cel Sfânt, a prorocit:
„Să fie binecuvântat
Al nostru Domn, neîncetat!
Și binecuvântat e Cel
Cari Domn îi e, lui Israel,
Pentru că și-a răscumpărat
Poporul, când l-a cercetat!
Ne-a ridicat o mântuire” –
Sau „corn”, grecește-n tălmăcire –
„Puternică, mare, aleasă,
La al Său rob, David, în casă,
Așa precum El ne-a vestit,
Prin sfinții Săi ce-au prorocit,
Din vremea veche – mântuire
De-ai noști’ dușmani și izbăvire
Din mâinile acelor care,
Ne urmăreau, cu ură mare!
Astfel, arată Dumnezeu,
A Sa-ndurare, tot mereu,
Celor care părinți ne sânt:
Își ține al Său legământ,
Cum, lui Avram, El i-a jurat,
Că după ce vom fi scăpat
De-ai noști’ vrăjmași, prin mâna Lui,
Cu toți sluji-vom Domnului,
Fără de frică, locuind
În fața Lui și viețuind
Doar în sfințenie și iubire,
În pace și neprihănire,
În viața care ni s-a dat.
Tu, pruncule, ai fost chemat
Să fii proroc al Domnului.
Vei merge, înaintea Lui,
Cărarea, să Îi pregătești,
Poporului, să-i dăruiești
A mântuirii cunoștință,
Ca astfel, să aibă știință
Că mântuirea tuturor,
Stă-n ștergerea păcatelor
Și-o datorăm Domnului, care,
Ne-a dat atâta îndurare.
În urma ei, ne-a cercetat
Soarele Său, ce s-a-nălțat
Să lumineze, schimbând sorții,
Celor ce zac în umbra morții,
Și îndemnând, pe fiecare,
Să calce pe-a păcii cărare!”
Din zi, în zi, pruncul creștea
Și-n duh, mereu, se întărea.
Doar în pustiu a locuit,
Pân’ vremea i s-a împlinit –
Abia atunci, venit-a el
De se-arată, lui Israel.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
