YouVersion
Pictograma căutare

Luca 1:57-80

Luca 1:57-80 BVA

Timpul pentru sarcina Elisabetei a expirat; și ea a născut un fiu. Vecinii și rudele ei au considerat că Iahve i-a acordat o mare favoare; și au participat la bucuria ei. Când au circumcis copilul în a opta zi de la nașterea lui, intenția lor a fost să îi pună numele tatălui lui – Zaharia. Dar mama lui a zis: „Nu! Îi vom pune numele Ioan!” Ei au zis: „Nimeni dintre rudele tale nu are acest nume.” Au consultat și pe tatăl copilului, întrebându-l prin intermediul semnelor cu privire la numele băiatului. Zaharia a cerut o tăbliță, pe care apoi a scris: El se numește Ioan. Atunci toți (ceilalți) au rămas surprinși. Chiar în acel moment, Zaharia a început să vorbească normal, lăudând pe Dumnezeu. Toți vecinii lor au fost afectați de frică; și oamenii din toată acea zonă au aflat ce se întâmplase. Ei rețineau informațiile despre el și se întrebau: „Oare ce va deveni acest copil?” Iar Iahve era în mod evident cu el. Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Spiritul Sfânt și a profețit, zicând: „Binecuvântez pe Iahve, pe Cel care este Dumnezeul lui Israel, pentru că Și-a ajutat poporul și l-a răscumpărat. El ne-a ridicat un mare Salvator provenit dintre descendenții sclavului său numit David. A făcut exact cum prezisese folosindu-Se de gura sfinților Săi profeți care au existat în vremurile vechi. Ei anunțaseră salvare de dușmanii noștri și din mâinile celor care ne urăsc. Astfel, El Își demonstrează bunătatea față de strămoșii noștri și Își amintește de sfântul Său legământ. Acesta este în acord cu ce îi jurase Dumnezeu strămoșului nostru numit Avraam. El îi spusese că după ce ne va salva de dușmanii noștri, ne va permite să Îi slujim fără frică, trăind permanent în prezența Lui în sfințenie și în dreptate. Iar tu, copile, vei fi numit Profet al Celui Foarte Înalt, pentru că vei merge înaintea lui Iahve ca să Îi pregătești drumul (Fiului Său). Vei conștientiza poporul Său cu privire la conceptul salvării care constă în iertarea păcatelor, grație îndurării și milei Dumnezeului nostru. Iar salvarea va veni la noi ca soarele atunci când răsare în zori. Astfel vor fi luminați cei care erau în întuneric și care trăiau amenințați de iminența morții; iar noi vom alege metoda păcii!” Copilul creștea fizic și se dezvolta spiritual. A locuit în zone de deșert până când și-a făcut apariția înaintea poporului Israel.

Citește Luca 1