Leviticul 27
27
Juruințele
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
„Copiilor lui Israel,
Tu să le spui, în acest fel:
2„La Dumnezeu, când mergeți voi
Să-I faceți juruințe-apoi,
Atunci când vorba o să fie
De oameni, vreau ca să se știe
Că sunt ai Domnului acei,
Iar tu vei pune preț pe ei.
3Vei face prețul omului
Și, cu argintul siclului,
Ai să-l măsori – cu cel pe care
Numai locașul sfânt îl are.
Vei stabili, pentr-un bărbat
Care, în vârstă, e aflat
Între douăzeci și șaizeci
De ani, un număr de cincizeci
De sicli, de argint, pe care
Numai locașul sfânt îi are.
4Treizeci de sicli, ai să iei,
Când, preț, îi pui unei femei.
5De la cinci pân’ la douăzeci
De ani, să iei doar douăzeci
De sicli, pentru un băiat,
Și zece-apoi, vei fi luat,
Atunci când prețuiești o fată.
6De la o lună – plata dată –
Pân’ la cinci ani, este la fel:
Cinci sicli iei, pentru acel
Care-i băiat, și numai trei,
Pentru o fată ai să iei.
7De la șaizeci de ani în sus,
Iată ce preț trebuie pus:
Doar cincisprezece sicli iei,
Pentru bărbați; pentru femei,
Doar zece sunt de trebuință.
8Când cel ce face-o juruință
E prea sărac ca să plătească
Al tău preț, o să trebuiască
La preot dus și prețuit
Va fi de-acesta, potrivit
După mijloacele pe care,
Atunci, omul acel le are.
9Dacă vorbire se va face
Despre acele dobitoace
Cari Domnului jertfite-I sânt,
Să le consideri ceva sfânt.
10Deci ele nu vor fi schimbate:
Nu vor putea a fi luate
Acelea care vor fi bune
Și-altele rele-n loc a pune;
Nu-l veți schimba nici pe cel rău,
Să puneți bun, în locul său.
Atunci când întâmpla-se-va
A fi înlocuit, cumva,
Un dobitoc cu altu-apoi,
Sfinți trebuie-a fi amândoi.
11Dacă vorbire se va face
Despre acele dobitoace
Cari necurate sunt privite
Și nu pot a fi dăruite
Ca jertfe-n fața Domnului,
Duse vor fi, preotului.
12El să le-arunce o privire
Și-apoi să face prețuire
Pe dobitoacele acele,
După cum sunt: bune, sau rele.
Deci, după prețuirea lui,
E prețul dobitocului.
13Atunci când întâmpla-se-va
Că o să vreie cineva
Să îl răscumpere, el are
Să dea, pentru răscumpărare,
Prețul ce fost-a stabilit,
Plus o cincime-adăugit.”
Predarea lucrurilor
14„Atunci când întâmpla-se-va
Să își închine cineva –
Ca un dar sfânt dat Domnului –
O casă, spre a fi a Lui,
Cu preotul o să vorbească,
Iar el are s-o prețuiască
Așa precum se-arată ea
A fi atunci: bună, sau rea.
Deci, după prețuirea lui,
E casa dată Domnului.
15Atunci când cel ce o s-o dea
Lui Dumnezeu, are să vrea
Să o răscumpere, el are
Să dea, pentru răscumpărare,
Prețul ce fost-a stabilit,
Plus o cincime-adăugit.
16Atunci când întâmpla-se-va
Că o să vină cineva
Să Îi închine Domnului
O țarină, ogorul lui
Are să fie prețuit,
Pornind de la cât a rodit.
Deci trebuie să ai știință
Despre câtimea de sămânță
Care, de-acel ogor, e dată.
Cincizeci de sicli, să iei plată,
Pentr-un omer pe care-l vez’
Că-i de sămânță de orez.
17Dacă-nchinat are să fie –
Din anul cel de veselie –
Ogoru-acela Domnului,
Atuncea prețuirea lui
Tu trebuie s-o stabilești
Așa precum ai să gândești.
18Dacă ogorul închinat
Lui Dumnezeu, are-a fi dat
Când anul cel de veselie
Tocmai s-a dus, are să fie,
De către preot, prețuit.
Prețul să fie socotit
După câți ani au să mai fie
Până la cel de veselie.
Să scadă-apoi, valoarea lor,
Din prețul tău pentru ogor –
Din cel pe cari l-ai stabilit
Când tu, cu omul, ai vorbit.
19Atunci când cel ce o să-l dea
Lui Dumnezeu, are să vrea
Să îl răscumpere, el are
Să dea, pentru răscumpărare,
Prețul pe cari l-ai stabilit,
Plus o cincime-adăugit.
20De nu-și va fi răscumpărat
Acel ogor și va fi dat
Unui alt om – deci prin vânzare –
Pământul – prin răscumpărare –
Nicicând, nu va mai fi luat,
21Ci Domnului va fi-nchinat,
Atuncea când are să vie,
Din nou, anul de veselie,
În care-al său cumpărător
Va părăsi acel ogor.
Să-l hărăziți dar, Domnului,
Și să îl dați preotului.
22Atunci când întâmpla-se-va
Că o să vreie cineva
Să-și dea ogorul cumpărat,
Pentru ca astfel, închinat –
Apoi – să fie Domnului –
Dar nu e din moșia lui –
23Preotul să îl prețuiască.
În prețul ce-o să-l stabilească,
Să prindă anii ce-au să fie
Până la cel de veselie.
În acea zi, omul, apoi,
Va da prețul cerut de voi,
Pentru un lucru ce s-a dat
A fi Domnului închinat.
24Atuncea când are să vie
Anul acel de veselie,
Ogorul trebuie apoi,
Să se întoarcă înapoi,
La omul care l-a avut
Întâi și care l-a vândut.
25Totul să fie prețuit,
Doar după siclul folosit
De sfântul Meu locaș, și care
Doar douăzeci de ghere are.”
Ce nu se poate închina
26„Nimeni, nicicând, nu va putea,
Pe cel dintâi născut, să-l dea –
Pe care-l are vita lui –
Spre închinare Domnului;
Căci toți întâi născuții sânt,
De drept, ai Domnului Cel Sfânt –
Fie că-s boi, fie că-s miei,
Numai ai Domnului sunt ei.
27Dacă vorbire se va face
Despre acele dobitoace
Care se știu că-s necurate,
Putea-vor fi răscumpărate
Cu prețul ce s-a stabilit,
Plus o cincime-adăugit.
Atunci când se va fi-ntâmplat
Că nu a fost răscumpărat,
Va trebui a fi vândut,
Cu prețul care s-a făcut.
28Tot ce urmează, dăruit
Să fie, cum făgăduit
I-a fost lui Dumnezeu, nu are
A fi apoi, scos la vânzare.
Ce s-a promis că va fi dat,
Nu poate fi răscumpărat –
Fie el om sau dobitoc,
Ori un ogor sau poate-un loc
Dintr-o moșie-a omului.
Ceea ce-I dați voi, Domnului,
Când faceți o făgăduință,
Trebuie să aveți știință
Că toate-aceste acum sânt
Un lucru care e prea sfânt.
29Un om care-i făgăduit
Că are a-I fi dăruit
Lui Dumnezeu – deci închinat –
Nu poate fi răscumpărat,
Ci trebuie ca să se știe
Că, omorât, are să fie.”
Zeciuielile
30„Să știți că orice zeciuială
Ce-i din pământ, fără-ndoială,
Trebuie-a fi a Domnului:
Din roadele pământului,
Din rodul pomilor luată,
Lui Dumnezeu Îi e-nchinată.
31Atuncea când vrea cineva
Ca să răscumpere ceva
Din zeciuială, la ea are
Să pună, la răscumpărare,
Cincimea care-adăugată
Va fi la zeciuiala dată.
32Orișice fel de zeciuială
Din vite și – fără-ndoială,
Din turmele voastre de oi,
Din tot ce trece mai apoi,
Pe sub toiag – vreau să se știe
Cum că luată o să fie,
Spre închinare Domnului,
Și dată o să-I fie Lui.
33N-aveți a cerceta, deloc,
De-i bun sau rău, un dobitoc;
Să nu-l schimbați, în nici un fel.
Dacă cu altul, va fi el
Înlocuit, veți ști apoi,
Că sfinți ajuns-au amândoi.
Deci de aceea, nu uitați
Că nu pot fi răscumpărați.”
34Aste porunci, Domnul le-a dat,
Lui Moise-atunci când a urcat
Pe muntele Sinai. Prin el,
Copiilor lui Israel,
Ele le-au fost apoi aduse,
Așa precum Domnul ceruse.
Selectat acum:
Leviticul 27: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca