Leviticul 26
26
Binecuvântarea
1„De-a face idoli, vă feriți!
Nici chipuri, să nu vă ciopliți
Și nici stâlpi, pentru amintire!
Iată, vă dau acum de știre,
Ca nu cumva să încercați –
În țară – ca să ridicați
Pietre ce sunt împodobite,
Chipuri în ele-având cioplite,
În fața cărora apoi,
Spre-a vă-nchina, să mergeți voi!
Aminte să luați, mereu,
Că vă sunt Domn și Dumnezeu!
2Sabatul Meu, să îl păziți!
De-asemenea, să Îmi cinstiți,
Mereu, locașul Meu cel sfânt,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
3Dacă voi legile-Mi urmați
Și la porunca Mea vegheați,
Mereu, spre a o-ndeplini,
4Atunci, la vreme, vor veni
Ploi ca pământul să rodească
Și pomi-n câmp să înflorească,
Să vă aducă rod bogat.
5Abia de fi-va treierat
Grâul, din holdele câmpiei,
Și veți începe strânsul viei
Care atât de mult va ține,
Până când semănatul vine.
Din brazdele-ntoarse de plug,
Veți avea pâine, din belșug,
Din care, voi o să mâncați
Până când fi-veți săturați.
În țară, o să viețuiți
Făr’ ca, de frică, să mai știți.
6Pace, în țară, veți avea,
Mereu, iar somnul, nimenea
N-o să vi-l tulbure. Din țară,
Eu am să fac, atunci, să piară
Sălbăticiunile. Feriți
De sabie, aveți să fiți.
7Voi îi veți urmări pe cei
Care vă sunt vrăjmași, iar ei,
În fața voastră, vor cădea,
Uciși fiind, cu sabia.
8O sută, doar cinci dintre voi,
Atunci, vor urmări. Apoi,
O sută dintre-ai voștri fii
Vor urmări chiar zece mii.
Voi îi veți urmări pe cei
Care vă sunt vrăjmași, iar ei,
În fața voastră, vor cădea,
Uciși fiind, cu sabia.
9Când Eu am să Mă-ntorc spre voi,
Veți crește-n număr mai apoi,
Și o să umpleți tot pământul
Acelei țări, căci legământul
Pe care Eu, la început,
L-am încheiat, va fi ținut.
10Din roade vechi, o să mâncați
Și-afară, o să le-aruncați,
Ca să puteți face apoi,
Loc, roadelor care sunt noi.
11În al vost’ mijloc, tot mereu,
Se va afla locașul Meu,
Și n-am să vă urăsc, nicicând.
12Mereu, voi fi, în al vost’ rând,
Căci sunt al vostru Dumnezeu,
Iar voi veți fi poporul Meu.
13Din al Egiptului ținut,
Eu v-am luat și v-am făcut
Liberi să fiți, pentru că Eu
Vă voi fi Domn și Dumnezeu.
Din jug, Eu v-am eliberat
Și capul, vi l-am ridicat.”
Blestemul
14„Dar dacă nu Mă ascultați
Și dacă n-o să căutați,
Poruncile-Mi, să le-mpliniți,
15Și dacă voi nesocotiți
Și legile ce vi le-am dat,
Dacă, urâți, neîncetat,
Ceea ce Eu am rânduit
Fără ca să fi împlinit
Poruncile ce le-am dat Eu –
Și rupeți legământul Meu –
16Iată, atunci ce vă voi face:
Nu am a vă lăsa în pace,
Ci trimit groaza peste voi,
Lingoarea, frigurile-apoi,
Iar ochii voștri se vor stinge
Și viața vi se va prelinge
Din trupuri. Roada semănată,
De-ai voști’ vrăjmași va fi mâncată.
17Îmi voi întoarce Fața Mea,
În contra voastră – veți vedea –
Și-atunci, bătuți, aveți să fiți
De-ai voști’ vrăjmași și fugăriți.
Cei care vă urăsc apoi,
Jug greu, vor așeza pe voi
Și tot mereu, o să fugiți,
Chiar dacă n-ați fost urmăriți.
18După acestea, voi vedea,
De ascultați de vorba Mea.
De n-ascultați, aveți să fiți,
De șapte ori, mai mult, loviți,
Pentru păcatul săvârșit.
19Atunci voi frânge, negreșit,
Mândria voastră – căci văd bine –
Că, din putere, ea vă vine.
Eu am să fac a fi, de fier,
De-asupra voastră-albastrul cer,
Iar sub picior – de bună seamă –
Pământul fi-va de aramă.
20Făr’ ca, folos, să dobândească,
Puterea o să vă slăbească.
Pământul vostru n-o să-și dea
Rodul la timp; de-asemenea,
Nici pomii n-au să mai rodească.
21După ce au să se-mplinească
Toate acestea, dacă voi
Tot nu veți asculta apoi,
De vorba Mea, aveți să fiți,
De șapte ori, mai mult, loviți,
Pentru păcatul săvârșit.
22În contra voastră-am să trimit
Fiarele câmpului, răpind
Pe-ai voști’ copii și nimicind,
Vitele voastre. Imediat,
Poporul fi-va-mpuținat,
Pieri-vor mulți din ai săi fii,
Iar drumurile-or fi pustii.
23După pedepse, voi vedea
De ascultați, de vorba Mea;
Iar dacă împotrivă-Mi stați
Și nu vreți să Mă ascultați,
24Din nou, veți fi voi pedepsiți.
De șapte ori, mai mult, loviți,
Pentru păcatul săvârșit,
Aveți să fiți. Am să trimit,
25În contra voastră, sabia.
Voi răzbuna, atunci, prin ea
Faptul că nu M-ați ascultat
Și legământul Mi-ați călcat.
Când, în cetăți, v-adăpostiți,
Cu ciumă fi-veți voi loviți
Și-n mâinile vrăjmașilor,
Dat are-a fi acest popor.
26Atunci când am să vă trimit
Lipsă de pâine, negreșit,
Zece femei – într-un cuptor –
Vor coace pâinea tuturor.
Din ea, cu toți o să mâncați
Dar nu o să vă săturați.
27După acestea, voi vedea,
De ascultați, de vorba Mea;
Iar dacă împotrivă-Mi stați
Și nu vreți să Mă ascultați,
28Din nou, veți fi voi pedepsiți,
De șapte ori, mai mult, loviți
Fiind apoi, căci vă trimit –
Pentru păcatul săvârșit –
Din cer, aprinsa Mea mânie
29Și-o foamete are să fie,
De va mânca acest popor,
Atunci, carnea copiilor.
30Toate-nălțimile apoi –
Pe care jertfe-aduceți voi –
Le nimicesc; stâlpi-nchinați
Astrului zilei, dărâmați
Ajunge-vor, din temelie,
Iar peste voi are să vie –
Din partea Mea – o cruntă soarte:
Cu trupurile voastre, moarte,
Peste-ai voști’ idoli, morți și goi,
Eu, Domnul, am s-arunc apoi.
Pentru păcatul vostru greu,
Vă va urî sufletul Meu.
31Cetățile vor rămânea,
Pustii și de-asemenea,
Locașurile voastre sfinte
Pustii vor fi – luați aminte!
Apoi, mirosul cel plăcut,
Pe cari tămâia l-a făcut,
Eu n-am să vi-l mai mirosesc.
32Țara, am să vi-o pustiesc,
Încât dușmanii voștri-apoi,
Când vor veni să stea la voi,
Uimiți, au să încremenească,
De ceea ce au să găsească.
33Ale Israelului ramuri,
Am să le-mprăștii printre neamuri.
Am să scot sabia apoi,
Ca să alerge după voi.
Țara, atunci, va rămânea
Ca un pustiu; de-asemenea,
Cetățile voastre-ntărite
Au să rămână pustiite.
34În vremurile-acelea-n cari –
Printre dușmani – veți fi fugari,
Vă va fi țara pustiită.
Rămasă dar, nelocuită,
Putea-va să se odihnească,
Sabatele să Îmi cinstească
Și să se bucure de ele.
35Astfel, în vremurile-acele –
Când pustiită va fi ea –
Țara, odihnă, va avea,
Cum niciodată n-a primit
Când voi, în ea, ați locuit –
În anii voștri de Sabat.
36Celor care vor fi scăpat
Cu viață, din al vost’ popor –
În țările dușmanilor,
În care au să locuiască –
În inimi, fac să le-ncolțească
O spaimă și o frică mare.
Speriați vor fi de-o frunză care
Foșnește-n palele de vânt.
Fugi-vor – chiar dacă nu sânt,
Atunci, de nimeni, urmăriți –
Ca și de sabie goniți.
37Ca înaintea sabiei,
Au să se prăbușească ei –
Unii în alți-nvălmășiți –
Fără să fie urmăriți;
Nicicând, nu veți putea, sub soare,
Să vă mai țineți în picioare,
În fața celor care sânt
Dușmani ai voștri, pe pământ.
38Ale Israelului ramuri,
Atunci, pieri-vor printre neamuri.
De țara-n care o să stați,
Printre vrăjmași, veți fi mâncați.
39Iar pe aceia dintre voi
Care vor rămânea apoi,
În viață, o să îi apuce –
În orice loc au a se duce –
Strâns, ghearele durerilor,
Pentru fărădelegea lor.”
Primirea din nou
40„Fărădelegea săvârșită,
Atunci va fi mărturisită,
Fără-nconjur, de fiecare –
Ba chiar fărădelegi pe care
Părinții lor le-au săvârșit,
Ei le vor fi mărturisit.
Călcările legilor Mele
Se vor mărturisi și ele.
Mărturisi-vor, totodată,
Și-mpotrivirea arătată
Voinței Mele, ne-ncetat –
Fapt pentru care-am arătat
41Și Eu, a Mea împotrivire,
Față de ei – de a lor fire –
Și-am risipit al lor popor,
În țările vrăjmașilor.
Toți au să își smerească-ndată
Inima lor, cari netăiată
E, împrejur. Va fi plătită
Fărădelegea săvârșită,
Atunci, de către fiecare,
După măsura ce o are
Păcatul ce l-a făptuit.
42Atunci, Îmi voi fi amintit
De legământul Meu, pe care
Eu l-am făcut, cu fiecare
Dintre părinții ăstui neam –
Cu Iacov, cu Isac și-Avram.
Și tot atunci, de a lor țară,
Îmi voi aduce-aminte iară.
43Dar țara trebuie să fie
Lăsată ca să stea pustie,
O vreme-n care, părăsită,
Va fi, de ei – nelocuită –
Ca să se bucure apoi,
De ale ei Sabate. Voi,
Pentru păcatul săvârșit,
Pentru că ați nesocotit
Poruncile ce vi le-am dat
Și legile Mi le-ați călcat –
Căci le-ați urât – aveți să fiți
Îndatorați să le plătiți.
44Când al lui Israel popor,
În țările vrăjmașilor,
Are să fie-mprăștiat,
De Mine nu va fi uitat:
Nu am să-l leapăd chiar de tot;
Nu-l voi urî – căci Eu nu pot –
Până-ntratât, încât să vreau
Ca legământul care-l au
Cu Mine – prin cuvântul Meu –
Să îl desfac și-n urmă, Eu
S-ajung să-i șterg de pe pământ,
Căci Dumnezeul lor, Eu sânt.
45De-aceea, n-am să-i părăsesc,
Ci iar am să Îmi amintesc
De vechiul legământ al Meu,
Făcut cu ei, prin care Eu –
Din al Egiptului ținut –
I-am scos și, liberi, i-am făcut
Față de neamuri, pe pământ,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!”
46Când Moise, pe Sinai, s-a dus
Și a vorbit, pe munte, sus,
Cu Dumnezeu, a căpătat
Legi și porunci, care s-au dat
Poporului lui Israel,
Statornicite între el
Și Domnul lui. S-a rânduit
Totul, prin Moise, negreșit.”
Selectat acum:
Leviticul 26: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca