Iov 42
42
Smerirea și căința lui Iov
1Iov, către Domnul, a vorbit:
2„Știu că poți totul. Negreșit,
Nimic în cale nu-Ți va sta,
Să-ncerce gându-a-Ți înfrunta.”
3„Cine este acela care,
În nebunia lui cea mare,
Încearcă să Mă judece
Și planul să-Mi întunece?!”
„Da, am vorbit făr’ să gândesc,
Despre minuni ce depășesc
Puterea mea de a pricepe.”
4„Ascultă-Mă, și voi începe
Să îți vorbesc: Mă-ntrebi pe Mine,
Iar Eu am să te-nvăț pe tine.”
5„Urechea mea a auzit
Câte de Tine s-au vorbit.
Acuma însă, Te-am văzut!
6Simt, scârbă, cum mi s-a făcut
De-a mea ființă și voiesc
Îndată, să mă pocăiesc
În sac, cenușă și țărână
Căci mi-am văzut întreaga vină.”
7După ce Domnul a sfârșit
Cu Iov, S-a-ntors și i-a vorbit
Lui Elifaz ce-alături sta:
„Aprinsă-i, împotriva ta,
A Mea mânie-nvolburată!
Gata-i de a fi revărsată
Asupră-ți și peste cei doi
Amici ai tăi, pentru că voi
Atât de drept n-ați glăsuit
La fel ca Iov, când ați vorbit
De Mine. De vreți să scăpați,
8Acum vă duceți și luați
Șapte viței, șapte berbeci,
Pentru o mare jertfă. Deci,
Veniți la Iov, iar el apoi
O să-i jertfească pentru voi,
Și doar la rugăciunea sa,
În pace, Eu vă voi lăsa,
Fără a face, la mânie,
După a voastră nebunie,
Pentru că nu ați glăsuit
Atât de drept cum a vorbit,
Aici, robul Meu Iov, de Mine!”
9Cei trei, cu sufletele pline
De spaimă, grabnic, au fugit,
Porunca de-au îndeplinit.
Astfel scăpat-a Elifaz
Bildad și Țofar, de necaz.
Iov, pentru ei, a înălțat
Domnului rugi, de i-a iertat
Măritu-n bunătatea Lui.
10Domnul îi dete robului
Său Iov, starea de la-nceput:
Tot ce-nainte a avut.
Deci îndoit i-a-napoiat,
Tot ceea ce i-a fost luat.
11Frați și surori iar au venit;
Prietenii toți s-au grăbit
Să vină să îl viziteze.
L-au plâns și, să-l îmbărbăteze,
Pe rând apoi l-au mângâiat
Pentru tot ceea ce-a-ndurat,
Pentru necazul pătimit,
Cu care Domnul l-a lovit.
A lui credință, neclintită,
Era acuma răsplătită.
Atunci, în dar, Iov a primit
Câte-un chesita aurit
Și un inel de aur pur
De la cei cari, în al său jur,
S-au strâns; astfel l-au ajutat.
12Iov de la Domnu-a căpătat –
Pentru-ale lui bune purtări –
Noian de binecuvântări,
Mai mult ca-n primi ani de viață.
Cu-n zâmbet blând pe a sa față,
Bătrânul Iov, acum, privea
Averea-i mare, căci avea
Patrusprezece mii de oi,
Cămile șase mii, iar boi,
Perechi o mie – numărat –
La care s-au adăugat
O mie măgărițe; iar
Pe lângă bogății, drept dar,
13Iov a primit și mulți copii:
Trei fete-avu și șapte fii.
14Iată-le numele: prima,
A fost numită Iemima;
Cheția a doua se numea,
Și Cheren-Hapuc a treia.
15În țară, nu se mai găseau
Femei frumoase, cum erau
Fetele lui. Ele-au primit –
Căci tatăl lor le-a dăruit –
O parte mare, însemnată,
Din moștenirea căpătată
De frații lor, cei șapte. Deci,
16Avu o sută patruzeci
De ani, în lume, de trăit
Iov cel bătrân, și și-a privit
Copiii așezați – pe toți –
Și o mulțime de nepoți,
Cuprinși în timp, pe patru neamuri.
17Ca un copac cu multe ramuri,
Fusese Iov, când – mulțumit,
Sătul de zile – a murit.
Selectat acum:
Iov 42: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca