Iov 26:1-7

În ochi, adânc, Iov l-a privit Și-apoi la rându-i a vorbit: „Ce bine, slăbiciunii, știi, În ajutor ca să îi vii! Cum știi să dai ajutorare, Celui care, putere, n-are! Ce bune sfaturi, știi să dai Și ce frumoase vorbe ai Tu, pentru cel nepriceput! Acuma numai, am văzut Eu, ce belșug de-nțelepciune Scoți la iveală! Te rog, spune: Vorbele tale, îndreptate Spre cine sunt și, de se poate, Al cui e duhul ce vorbește Prin tine și te stăpânește? Sub ape, umbre sar speriate Și ale lor ființe, toate, Își poartă tremurul, mereu, Văzute doar de Dumnezeu. Domnul este stăpânul sorții Și-n față-I, locuința morții E goală; făr’ acoperiș, Adâncul n-are ascunziș ‘Naintea Lui. El a întins Al miazănopții necuprins, Asupra golului și-apoi, Și-a-ntors privirile spre noi: Acest pământ, El l-a luat Și peste hău l-a așezat. Chiar dacă pe nimic el șade, Din locul său nicicând nu cade.