Iov 26
26
Răspunsul lui Iov
1În ochi, adânc, Iov l-a privit
Și-apoi la rându-i a vorbit:
2„Ce bine, slăbiciunii, știi,
În ajutor ca să îi vii!
Cum știi să dai ajutorare,
Celui care, putere, n-are!
3Ce bune sfaturi, știi să dai
Și ce frumoase vorbe ai
Tu, pentru cel nepriceput!
Acuma numai, am văzut
Eu, ce belșug de-nțelepciune
Scoți la iveală! Te rog, spune:
4Vorbele tale, îndreptate
Spre cine sunt și, de se poate,
Al cui e duhul ce vorbește
Prin tine și te stăpânește?
5Sub ape, umbre sar speriate
Și ale lor ființe, toate,
Își poartă tremurul, mereu,
Văzute doar de Dumnezeu.
6Domnul este stăpânul sorții
Și-n față-I, locuința morții
E goală; făr’ acoperiș,
Adâncul n-are ascunziș
7‘Naintea Lui. El a întins
Al miazănopții necuprins,
Asupra golului și-apoi,
Și-a-ntors privirile spre noi:
Acest pământ, El l-a luat
Și peste hău l-a așezat.
Chiar dacă pe nimic el șade,
Din locul său nicicând nu cade.
8El leagă apa ploilor
În nori; sub greutatea lor,
Norii rezistă – nu se sparg.
9Acoperă, în al Său larg,
Cu nori, scaunu-I de domnie.
10A tras o boltă – cum se știe –
Pe fața apelor. Știm iar,
Cum că a stabilit hotar
Între lumină și-ntuneric –
Le-a despărțit El, Cel Puternic.
11Se mișcă stâlpii cerului,
Speriați de-amenințarea Lui.
12Prin forța Lui, e tulburată
A mării apă și, sfărmată,
De-a Sa pricepere-i apoi,
Furia ei. Vedem și noi
13Cum norii îi îndepărtează
Suflarea-I și înseninează
Bolta cerească. Mâna Lui
Oprește graba șarpelui
Fugar, pe care îl străpunge.
14Iar ceea ce la noi ajunge
Din măreția forței Sale,
Sunt doar hotare – margini ale
Cărărilor lui Dumnezeu –
Iar tot ceea ce simțesc eu –
Și-asemeni voi – e-o adiere,
E doar o mică mângâiere!
Deci sub întinsul zărilor,
S-asculte al lucrărilor
Lui Dumnezeu tunet puternic,
Cine-ar putea să fie vrednic?”
Selectat acum:
Iov 26: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca