Iov 16
16
Răspunsul lui Iov
1În urmă, Iov a cuvântat:
2„Eu, foarte des, am ascultat
Aceste lucruri ce-mi spuneți.
Dar voi însă, cu toți sunteți
Mângâietori supărăcioși,
Cari vor să pară conștiincioși.
3Când oare o să încetați,
Cu vorbe să mai aruncați?
Voi, oare, nu vedeți că sânt
Doar vorbe aruncate-n vânt?
De ce atâta supărare
Ai pus, în vorbele cu care
Mi-ai dat răspuns? Dar oare, eu –
4Dacă ați fi în locul meu –
Așa aș fi vorbit, cu voi?
V-aș copleși cu vorbe-apoi,
Și-aș da din cap? Vătămătura,
5V-aș mângâia-o doar cu gura?
Simpla mișcare-a buzelor,
Oare v-ar fi de ajutor,
Durerea ca să vi-o aline?
6Dacă vorbesc, vedeți prea bine,
Durerea nu se ușurează;
De tac, ea nu se micșorează.
7Dar acum, vai! El Și-a întins
Mâna și iată că m-a prins!
M-a stors de vlagă, m-a strivit,
Cu pustiire mi-a lovit
Întreaga casă. M-a luat,
8Asemeni unui vinovat.
Dovadă-i a mea slăbiciune
Ce se ridică și îmi spune,
În față, că de vină sânt.
9Mă urmărește Cel Prea Sfânt,
Cu furie: din dinți scrâșnește
Și cu mânie mă lovește.
El, cu privirea, mă străpunge
Și-a lui pedeapsă mă ajunge.
10Își deschid gura, căci toți vor
Să mă mănânce și să mor!
Cu pălmi, fața-mi îmbujorează
Și-n contră-mi toți se-nverșunează,
11Iar Dumnezeu m-a părăsit
Pe mână de nelegiuit,
Supus fiind la al său plac,
Încât nu știu ce să mai fac,
Căci la cei răi sunt aruncat.
12Liniște-aveam, dar mi-a zburat
Și spaime grele m-au cuprins,
Atunci când Dumnezeu m-a prins
De ceafă și m-a scuturat
Și-apoi, drept țintă m-a luat,
Trăgând asupră-mi. M-a lovit,
Până când, astfel, m-a zdrobit.
13Săgeata Lui mă înconjoară
Din toate părțile. Ea zboară,
Purtată de aripi de vânt,
Și-mi varsă fierea, pe pământ,
Căci în rărunchi m-a înțepat;
14Bucăți, mă frânge; ne-ncetat,
Asupra mea se repezește:
Ca un războinic mă lovește.
15Un sac de piele mi-am cusut;
Capu-n țărână mi-a căzut.
16Fața, de plâns, mi s-a-nroșit
Și umbra morții a venit,
Pe ochi, de mi s-a așezat.
17N-am făptuit nici un păcat,
Nelegiuiri nu am avut,
Iar rugăciuni câte-am făcut,
Întotdeauna-au fost curate.
18Pământule! Stai! Nu se poate
Ca sângele să-mi învelești
Și vaietele să-mi oprești!
19Acuma chiar, martorul meu
Este în cer, la Dumnezeu!
Apărătorul meu – știu bine! –
În locu-nalt e! Râd de mine
20Ai mei prieteni, însă eu,
Cu lacrimi, rog pe Dumnezeu,
21Dreptate, înaintea Lui,
El să îi facă omului,
Și Îl mai rog, în acest fel,
Dreptate ca să facă El
Și pentru fiul omului
Contra prietenilor lui.
22Căci anii mei, pe-acest pământ,
Acuma, pe sfârșite sânt
Și voi pleca pe o cărare,
Spre-o altă lume – știu – din care
N-am să mai vin nicicând ‘napoi,
Și-n veci nu voi mai fi cu voi.”
Selectat acum:
Iov 16: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca