Iov 1
1
Propășirea lui Iov
1În țara Uț a locuit
Un om cari Iov a fost numit.
El era om neîntinat;
Își păstra sufletul curat,
De rău, ferindu-se mereu,
Căci se temea de Dumnezeu.
2Iov a avut mai mulți copii:
Trei fete, dar și șapte fii.
3Avea și șapte mii de oi,
Cămile vreo trei mii, iar boi,
Cinci sute de perechi avea
Și măgărițe-asemenea.
De mulți argați era slujit,
Iar dintre cei din Răsărit –
Prin felu-n care s-a purtat –
A fost cel mai apreciat.
4Feciorii lui se vizitau
Și-ospețe, rând pe rând, dădeau,
Poftind la aste sărbători,
Mereu, pe ale lor surori.
5După ospețe, Iov avea
Un obicei bun: își sfințea
Copiii, căci el s-a gândit
Că „Poate, au păcătuit
Și-au supărat, pe Dumnezeu.”
Astfel, după ospăț, mereu,
De dimineață se trezea
Și-o ardere de tot jertfea
El, pentru toți copiii lui,
Cerând iertarea Domnului.
Satana cere să se atingă de Iov
6Dar într-o bună zi – în zori –
Toți ai lui Dumnezeu feciori,
La Tatăl, s-au înfățișat.
Satana, și el, i-a urmat,
Vârându-se-n mijlocul lor.
7Domnul văzându-l, răbdător,
L-a întrebat: „De unde vii?”
Satan a zis: „De vrei să știi,
Află că am cutreierat
Pământul și că m-am plimbat
Pe-ntinsul lui. De-acolo eu
Acuma vin.” „Pe robul Meu –
8Pe Iov” – Domnul a întrebat –
„În vremea când ai colindat
Pământul, nu l-ai întâlnit?
Asemeni lui, neprihănit,
Alt om nu poate fi aflat!
El are sufletul curat,
Se-abate de la rău mereu,
Căci teamă-i e, de Dumnezeu.”
9Satan Îi zise Domnului:
„Oare degeaba-i teama lui?
Degeaba crede-n Dumnezeu?
10Doar văd destul de bine eu,
Că-n toate, Tu l-ai ocrotit –
Tot ce-i al lui, Tu ai păzit
Și-apoi ai binecuvântat
Ceea ce mâna i-a lucrat.
Acum, turmele lui fiind
În număr mare, se întind
11În toată țara. Sunt convins
Că dacă Tu Te-ai fi atins
De tot ce-a dobândit în viață,
El Te-ar fi blestemat în față!”
12Domnul răspunse, de îndată:
„În ale tale mâini, Eu, iată,
Las tot ceea ce, azi, Iov are –
Toată averea lui cea mare!
De-un lucru doar, să te păzești:
Pe al Meu rob, să nu-l lovești!”
Satana, de la Domnul Sfânt,
Se-ntoarse, grabnic, pe pământ.
Răbdarea lui Iov
13Odată, fost-au invitați,
Ca de-obicei – surori și frați –
La fiul cari i s-a născut
Întâi, lui Iov, și-au petrecut
Cu toții, după pofta lor.
14La Iov, veni un slujitor
Și-astfel i-a spus: „Boii arau,
Iar măgărițele pășteau,
15Când niște Sabeeni veniră,
Fără de veste. Îi loviră
Pe slujitori și ți-au luat
Avutul tot. Eu am scăpat,
Și într-un suflet am fugit,
De totul ți-am istorisit!”
16Când încă solul mai vorbea,
Spre ei un alt argat zorea:
„Focul lui Dumnezeu” – a zis
Acesta – „din ceruri trimis,
Ți-a ars și slujitori și oi!
Eu am scăpat și înapoi,
Aici, grabnic m-am înturnat,
Să îți vestesc ce s-a-ntâmplat!”
17Pe când încă mai vorbeau ei,
Altul veni: „Niște Haldei –
Trei cete eu am numărat –
Ca vulturii s-au aruncat
Peste-a ta turmă de cămile,
Luând apoi, bietele zile,
Ale oricărui slujitor,
Cu ascuțișul spadei lor.
Numai eu singur am scăpat
Și iată că te-am înștiințat!”
18Dar relele nu s-au sfârșit,
Căci un alt sol veni, grăbit:
„Fiii și fiicele-ți erau
La-ntâiul tău născut. Ședeau
La masă-atunci când s-a pornit
19Un vânt năprasnic ce-a izbit,
În patru colțuri, casa lor,
Căzând asupra fraților.
Ai tăi copii, toți, au murit,
Când peste ei s-a prăbușit
Clădirea. Eu, doar, am scăpat
Și-n grabă mare-am alergat
Să te-nștiințez!” Iov i-a privit,
20S-a ridicat și, buimăcit,
De toate câte le-a aflat,
Mantaua el și-a sfâșiat
Și și-a tuns capul. Prăbușit
Cu fața la pământ, zdrobit
De-aste-ntâmplări, s-a închinat,
Lui Dumnezeu și-a cuvântat:
21„Din pântece, gol, am ieșit
Când m-am născut, și e vădit
Că-n inima pământului,
Gol merg, prin voia Domnului!
Domnul mi-a dat, El mi-a luat:
Să fie binecuvântat,
În veci, Numele Domnului!”
22Iov astfel – în vorbirea lui –
N-a spus nimica negândit;
Cu vorba, n-a păcătuit
În fața Domnului; n-a scos
Nici un cuvânt necuviincios,
Privind pe Creatorul său,
Ferindu-se de-a face rău.
Selectat acum:
Iov 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca