Pe drum, Iisus, când a trecut,
Un orb din naștere-a văzut.
Ai Săi discipoli au voit
A ști: „Cine-a păcătuit,
Învățătorule, ce crezi,
De acest om, pe care-l vezi,
S-a născut orb? Părinții lui?
Sau, e păcatul omului?”
Atuncea, către ucenici,
Iisus a zis: „Nici el și nici
Ai săi părinți nu au greșit –
Nimeni nu a păcătuit.
S-a născut orb, ca să se-arate
Lucrările mari, minunate,
Ale lui Dumnezeu, în el –
De-aceea, s-a născut astfel.
Cât este ziuă, Eu muncesc –
Lucrez de zor – să-nfăptuiesc
Lucrarea Celui, ce v-am zis,
Că-n astă lume, M-a trimis.
Când are să se înnopteze,
Nimeni nu poate să lucreze.
Cât sunt în lume, pe pământ,
Aici, Lumina lumii sânt.”
Când a sfârșit de cuvântat,
El, în țărână, a scuipat,
Tină făcu și-ai orbului
Ochi, unsu-i-a, cu mâna Lui.
„Te spală, într-o scăldătoare –
A Siloamului – știi care” –
Acelui orb, Iisus i-a zis;
(„Siloam” înseamnă „Trimis”.)
Orbul, ascultător, s-a dus,
Făcând așa cum i s-a spus
Și-ndată, el și-a căpătat,
Vederea. Toți s-au minunat –
Vecini și cei ce l-au știut
Că-i cerșetor – când l-au văzut,
Și se-ntrebau: „Nu el ședea,
În locu-acesta, și cerșea?”
„Ba da, el e” – unii ziceau;
„Seamănă doar” – alții spuneau.
„Sunt eu, sunt eu!” – orbul a zis.
„Dar ochii, cum ți s-au deschis?”,
Cu toți-atunci l-au întrebat.
Cel ce-a fost orb, a cuvântat:
„Un om, unul Iisus numit,
Acela m-a tămăduit;
A făcut tină și mi-a pus,
Apoi, pe ochi, iar eu m-am dus,
Așa precum m-a îndemnat,
La Siloam, de m-am spălat.
Astfel, vedere-am dobândit.”
„Unde-i Acel om” – au voit
A ști cu toți. „Eu, acum, viu!” –
Răspunse fostul orb – „Nu știu!”
Atuncea, l-au luat cu ei
Și-l duseră, la Farisei.
Era chiar ziua de Sabat,
Când orbul fost-a vindecat,
Cu tina pusă de Iisus.
Din nou, multe-ntrebări i-au pus
Și Fariseii, orbului,
Despre tămăduirea lui.
El zise: „Tină a făcut,
M-a uns cu ea și am văzut,
După ce, ochii, mi-am spălat.”
„Nu ține, ziua de Sabat,
Omul Acel? E foarte greu,
Să crezi că, de la Dumnezeu,
Sosește El” – unii ziceau.
Alții, în schimb, se întrebau:
„Un păcătos – un om – cum poate,
Astfel de semne minunate,
Ca să înfăptuiască, oare?”
Și, între ei, fu dezbinare.
Iarăș’, pe orb, l-au întrebat:
„De Cel care te-a vindecat –
Cel care ochii ți-a deschis –
Tu ce crezi?” „E proroc” – le-a zis
Orbul – „căci bine m-a făcut.”
Iudeii, însă, n-au crezut
Că a fost orb, dar i-au chemat,
Pe-ai săi părinți, și-au întrebat:
„Acesta-i fiul vostru, care
S-a născut orb? El o fi, oare?
Cum dară de, acuma, vede?!”
Părinți-au zis: „Ce putem crede?
E-al nostru fiu. Orb, s-a născut.
Ne minunăm de ce-am văzut!
Cum vede, cine i-a deschis
Ochii, nu știm! Pare un vis!
Dar, iată cum să procedați:
Mai bine, să îl întrebați
Pe el; e-n vârstă și, firește,
Poate vorbi, în ce-l privește.”
Părinții lui așa vorbeau,
Căci, de Iudei, ei se temeau.
Știau ce-aveau de gând să facă,
Cu ei și cu al lor fiu, dacă
Mărturiseau despre Iisus
Și, că-I Hristosul, ar fi spus:
Din sinagogă, imediat,
Pe toți, afară, i-ar fi dat.
Aste motive i-au silit,
Pe acei oameni, de-au vorbit,
Iudeilor, în acest fel,
Zicând: „Să-l întrebați, pe el.”
Când Fariseii l-au chemat,
Pe orbul ce-a fost vindecat,
I-au zis: „Slavă, lui Dumnezeu,
De-acuma, să Îi dai, mereu!
Cel ce te-a vindecat, pe tine,
E-un păcătos, știm foarte bine.”
„O fi sau nu, un păcătos,
Nu știu! Ci știu doar că m-a scos
Din bezna-n care m-am născut!”–
Răspunse orbul. „N-am văzut,
Însă acuma, am ajuns
Să văd, și-atât îmi e de-ajuns!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
