Praznicu-aproape se sfârșise.
Ultima zi, a sa, venise,
Ea fiind ziua cea mai mare,
A sărbătorii. În picioare,
Iisus, atunci, S-a ridicat
Și zise: „Cel ce-i însetat,
Vină la Mine, ca să bea!
Cel ce credință va avea,
În Mine, trebuie să știe,
Că râuri, mari, de apă vie,
Din a lui inimă țâșnesc,
Precum Scripturile vorbesc.”
Când aste vorbe a rostit,
La Duhul Sfânt S-a referit,
Pe care, toți cei ce credeau
În El, a Îl primi, urmau –
Duhul nu fuse dăruit,
Căci Domnul n-a fost proslăvit.
Mulți, din norod, L-au auzit
Și-au zis: „Acesta, negreșit,
Este proroc.” Alții ziceau:
„Este Hristos”. Uni-ntrebau:
„Hristos, din Galileea, vine?
Dar, în Scriptură, zice bine
Cum că Hristosul va să vie
Din a lui David seminție,
Din Betleem. Cum o fi oare?”
Făcutu-s-a, deci, dezbinare
În inima norodului,
Atuncea, din pricina Lui.
Unii voiau ca să Îl prindă,
Dar nimeni n-a-ndrăznit să-ntindă
Mâna, asupra Sa. La fel,
Aprozii, care, după El,
Trimiși au fost, n-au cutezat
Să-L prindă, ci s-au înturnat
La preoți și la Farisei.
Aceștia au strigat la ei:
„Vorbiți! De ce nu L-ați adus
Pe Acel om?!” Aprozi-au spus:
„Pe nimeni n-am mai auzit,
Vreodat’, ca El, să fi vorbit.
Astfel de om, n-am mai văzut.”
„Nu cumva-n El îți fi crezut?”–
Ziseră Fariseii. „Cum?
V-ați dus pe-al rătăcirii drum?!
Crede, în El, vreunul din noi,
Sau din cei mari? Auziți voi?!
Doar gloata asta ne-nvățată
În Lege, care-i blestemată!”
Dar, Nicodim – cel ce s-a dus,
Noaptea, să-L vadă pe Iisus,
Și-acum era-ntre Farisei –
Zise, îndată, către ei:
„A noastră Lege-a condamnat
Un om, făr’ a-l fi judecat?”
Ei i-au răspuns c-o întrebare:
„Nu ești, din Galileea, oare?
Tu cercetează – de nu crezi –
Și-atuncea, singur, ai să vezi,
Că niciodat’, din acel loc,
Nu a ieșit nici un proroc.”
(Sfârșind ce au avut de spus,
Spre casă-apoi, cu toți s-au dus.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
