Un om, cari Lazăr s-a numit
Și în Betania-a locuit –
Era din satul Mariei
Precum și-al Martei, sora ei –
Fost-a bolnav, în vremea ‘ceea.
Maria fusese femeia
Care, cu mir, la Domnul merse,
Îi unse, iar apoi Îi șterse
Picioarele, cu al ei păr.
Omul bolnav – acel Lazăr –
Fusese chiar fratele ei.
Grabnic, cele două femei
Trimiseră după Iisus
Și-aceste vorbe I le-au spus:
„Doamne, iată-Ți trimitem vești:
Acel pe care îl iubești
Este bolnav.” Însă, Iisus,
Ascultând știrile, a spus:
„Spre moarte, nu-i boala, zic Eu;
Spre slavă-I e, lui Dumnezeu,
Ca astfel, Fiul Său iubit –
Prin ea – să fie proslăvit.”
Iisus, pe Marta, o iubea –
Pe sora ei, de-asemenea;
La fel, pe Lazăr, pe-al lor frate.
Când a aflat aceste toate,
El, două zile, a mai stat,
În locu-n care S-a aflat.
La ucenici, după aceea,
Le zise: „Mergem în Iudeea”.
Dar, ucenici-au cuvântat:
„Învățătorule-ai uitat,
Cum că Iudeii au voit
Să Te omoare, negreșit,
Cu pietre, iar acuma, vrei
Să Te întorci, din nou, la ei?”
Iisus le-a zis, gata să plece:
„Oare, nu sunt douăsprezece
Ceasuri, în zi? Astfel, oricine,
De umblă ziua, vede bine
Și n-are să se poticnească;
Noaptea, de-o să călătorească,
Se va împiedica oricare,
Pentru că-n el, lumină, n-are.
Lazăr al nostru doarme doar:
Din somn, am să-l trezesc Eu, iar.”
„Somnul acesta dovedește
Că el se însănătoșește” –
Au zis discipolii. Iisus,
Despre al morții somn le-a spus,
Dar ei credeau că le vorbește
De-odihna ce se dobândește
Prin somn. Însă, când a văzut
Că ei tot nu au priceput,
Atuncea, le-a vorbit pe față,
Că Lazăr a trecut din viață:
„Lazăr e mort. Cu-adevărat,
Mă bucur că nu M-am aflat
Acolo – sincer, pentru voi –
Ca să puteți crede, apoi.
Acuma dar, cu toți, haidem,
La el acasă, să mergem!”
Atunci, Toma – cel poreclit
Și Geamănul – a glăsuit:
„Să mergem toți, în locu-acel,
Și să murim și noi cu El!”
Iisus, că patru zile sânt –
De când e Lazăr în mormânt –
Află, când a ajuns în sat.
Satul acela-i așezat
Aproape de Ierusalim –
Cam cincisprezece stadii știm
Că sunt, până-n Betania.
Pentru că satul se găsea
Atât de-aproape, mulți Iudei,
Au coborât, pân’ la femei –
La Marta și Maria – vrând,
Cu toți să le mângâie. Când
Marta află cum că Iisus
Vine în satul lor, s-a dus,
Grabnic, în față, să Îi iasă,
Lăsând-o pe Maria-acasă.
Iisus, cu ai Săi ucenici,
Sosi în sat. „Doamne, aici” –
Marta I-a zis, când L-a-ntâlnit –
„Dacă erai, n-ar fi murit
Al nostru frate. Dar știu eu,
Că orice-I ceri lui Dumnezeu,
Îndată, El are să-ți dea.”
„Fratele tău va învia” –
Spuse Iisus. „Știu că învie,
Când învierea va să vie.
Când vine ziua de apoi,
Lazăr va fi, iarăș’, cu noi” –
Răspunse Marta, dar Iisus,
„Eu, învierea, sunt!” – i-a spus.
„De-aceea-ți zic, că orișicine,
De va avea credință-n Mine,
Trăi-va – chiar de a murit.
De-asemeni, cel ce n-a pierit –
Cel ce trăiește, bunăoară –
De crede-n Mine, n-o să moară!
Tu crezi lucrul acesta, oare?”
„Cred Doamne, cu credință tare”,
Marta, către Iisus, a zis,
„Că ești Hristosul, Cel trimis,
În lume! Iată ce cred eu:
Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
Apoi, în taină, a plecat
Și, pe Maria, a chemat,
Spunându-i: „Vino, fără teamă!
Al nost’ Învățător te cheamă.”
Maria, cum a auzit,
La Domnu-ndată, a venit,
Căci El, unde L-a-ntâmpinat
Marta, rămase; n-a intrat,
Cu-ai Săi, încă, în satul ei.
Când plecă Marta, mulți Iudei –
Care, în casă, se aflau,
Și, mângâiere, încercau
Să îi aducă – au ieșit,
În urma ei, căci s-au gândit:
„Precis că vrea să meargă lângă
Mormânt, acolo, ca să plângă.”
Maria merse, la Iisus,
Se închină și-apoi a spus:
„Doamne, aici, dacă erai,
Pe al meu frate, îl vedeai
În viață, printre noi, trăind.”
Când a văzut-o-apoi plângând –
Pe ea și pe Iudeii care
O însoțeau – o-nfiorare
Simți, în Duhul Său, Iisus.
S-a tulburat adânc și-a spus:
„Unde e Lazăr, îngropat?”
„Vino să vezi” – ei L-au chemat.
În acest timp, Iisus plângea.
„Iată ce mult, El îl iubea! –
Au observat mai mulți Iudei.
Au zis, atunci, unii din ei:
„El care, ochii orbului,
Deschisu-i-a, cu mâna Lui,
Nu putea face, bunăoară,
Ceva, ca ăst om să nu moară?
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
