Ieremia 5
5
1„Ierusalimu-l cercetați:
Uitați-vă și căutați
Ca să aflați dacă, cumva,
Se mai găsește cineva
Cari binele să-l făptuiască
Și cari să se călăuzească
După ce e adevărat,
Și-atuncea, Eu voi fi cruțat
Ierusalimul, de îndată.
2Când zic: „Viu este Domnul!”, iată
Că și-atunci, strâmb jură cei răi.”
3„Doamne, dar nu văd ochii Tăi,
Care e adevărul, oare?
Tu îi lovești, fără-ncetare,
În timp ce ei – pot ca să zic –
Precum că n-au simțit nimic.
Tu-i nimicești, fără măsură,
Dar ei nu iau învățătură,
Ci capătă o-nfățișare
Cari, decât stânca, e mai tare
Și nu-nțeleg că e mai bine
Să se întoarcă iar, la Tine.”
4„În sinea mea, eu cugetam
Și-n felu-acesta îmi ziceam:
„Cei mici, doar, sunt așa, mereu:
Nu știu Legea lui Dumnezeu.
Nu pot, la ea, lua aminte
Și-astfel se-arată fără minte,
În tot ceea ce au făcut.”
5În felu-acesta am crezut
Și-am zis: „Voi merge la cei cari
Se dovedesc a fi mai mari,
Căci ei știu Legea Domnului
Și merg, mereu, pe calea Lui!”
Însă și ei s-au depărtat
Și jugu-apoi, l-au sfărâmat.
6De-aceea, leul îi omoară
Sau din pustie, bunăoară,
Asupră-le se repezește
Lupul furios și-i nimicește.
Lângă cetăți șade – la pândă –
Pardosul, gata să îi prindă.
Acei cari vor ieși afară
Dintr-o cetate, au să piară,
Căci vor fi sfâșiați, pe dată.
Fărădelegile lor – iată –
Sunt multe și s-au înmulțit
Relele ce le-au făptuit!”
7„Cum așteptai să te iert Eu?” –
Întreabă Domnul Dumnezeu.
„Copiii tăi M-au părăsit.
De cuviință au găsit,
Să jure pe alți dumnezei
Cu toate că idoli-acei
Nu au ființă și nici minte.
Făcutu-Mi-au ei jurăminte,
Dar s-au dedat la preacurvie
Și-au mers în casa de curvie!
8Ca niște caii bine hrăniți
Au nechezat, nestăpâniți,
După nevasta cea pe care
Cel ce le e aproape-o are.”
9„Atunci, să nu îi pedepsesc,
Când astfel ei păcătuiesc?
Sau oare, să nu Mă răzbun
Pe-acest popor ce nu e bun?”
10„Grabnic, pe ziduri vă urcați,
Dar nu de tot le dărâmați!
Luați acești butuci, de-ndată,
Căci nu ai Domnului se-arată!
11Casa lui Iuda și la fel,
Casa ce-o are Israel
Necredincioase s-au vădit
Față de Mine, negreșit.”
12„Pe Domnul Îl tăgăduiesc,
Pentru că-n acest fel vorbesc:
„Nu este El! Iar peste noi,
Nenorociri nu vin. Apoi,
Nici sabia n-o vom vedea.
Nu vom simți nici foametea.
13Prorocii Domnului nu sânt
Nimic afară decât vânt,
Căci nu El îi însuflețește.
Nu Dumnezeu, prin ei, vorbește.
Așa să li se facă lor!”
14„Cel care-i Domn al oștilor,
Atuncea când i-a auzit,
În felu-acesta a vorbit:
„De ce-ați zis acest lucru? Iată,
Cuvântul Meu îl fac – de-ndată –
În gura ta, foc arzător
Care va arde ăst popor!
15Aduce-voi din depărtare,
Un neam care e vechi și tare.
Lovită-i fi, de neamu-acel,
Tu, casă a lui Israel!
N-ai să-nțelegi limba pe care
Neamul acel străvechi o are
Și nici nu vei putea, aminte
Să iei, la ale lui cuvinte.
16Săgețile din tolbă-i sânt
Asemenea unui mormânt
Deschis, iar cei ce le zvârlesc,
Oameni viteji se dovedesc.
17Ei au să vină, pe furiș.
Mânca-vor al tău seceriș
Și pâinea ta și-ai tăi copii:
Îți vor mânca fiice și fii.
Au să-ți mănânce oi și boi,
Smochini și via ta. Apoi,
Prin ascuțișul sabiei,
Cetățile-ți vor trece ei,
Căci au să-ți fie nimicite
Cetățile cele-ntărite
De care mult te mai mândreai
Și-n care-ncredrea-ți puneai.
18Dar nici în zilele acele,
Când vă vor paște vremuri grele”–
Spusese Domnul – „Eu socot,
Să nu vă nimicesc de tot.
19Dacă atunci veți fi mirați
Și dacă o să întrebați:
„De ce ne face Dumnezeu,
Lucrul acesta, tot mereu?”,
Le voi răspunde: „Negreșit,
După cum voi M-ați părăsit –
Ca să slujiți alți dumnezei
Și să vă închinați la ei –
Am să vă las și Eu, să fiți,
În altă țară, înrobiți
Și să slujiți străinilor!”
20„Spuneți aceasta tuturor
Celor care în Iacov sânt
Și pe al lui Iuda pământ.
Mergeți la ei să îi vestiți
Și-n felu-acesta le vorbiți:
21„Ascultă dar, și ia aminte
Poporule, care n-ai minte
Și n-ai nici inimă, lipsit
De văz și-auz deși-i vădit
Că ai urechi, neîndoios,
Și ochi, dar nu-ți sunt de folos!
22Nu vreți, de Mine, a vă teme?
Nu tremurați, în orice vreme,
În fața Mea?” – Domnul a spus.
„Eu sunt Acel care a pus
Nisipul drept hotar la mare
Și să îl treacă, voie, n-are.
Ale ei valuri, fioroase,
Se-arată-a fi neputincioase.
Urlă, se-nfurie și pleacă,
Dar peste el nu pot să treacă.
23Poporu-acesta, negreșit,
Inimă dârză a vădit
Și răzvrătită. El se scoală,
Mereu, și-i gata de răscoală.
Pleacă, apoi, acest popor,
24Dar nu zic în inima lor:
„Cu toți trebuie a ne teme,
De Domnul care dă, la vreme,
Ploaia ce este timpurie,
Precum și ploaia cea târzie
Și-apoi, la vremea potrivită,
Glia-i de seceriș gătită.”
25„Din pricina nelegiuirii,
Nu vin, peste cuprinsul firii,
Orânduielile lăsate,
Iar ale voastre mari păcate,
Neîncetat vă fac să fiți,
De aste bunătăți, lipsiți;
26Pentru că în poporul Meu,
Se află oameni răi, mereu.
Asemeni păsărarului,
Întind ei, lațuri, omului.
27Precum se umple-o colivie
Cu păsări tot la fel se știe
Că-n ale lor case-i belșug
Ce-i adunat prin vicleșug.
Așa ajung ei îngâmfați,
Ajung puternici și bogați.
28Se-ngrașă, fără încetare,
Și pun grăsimi strălucitoare
Pe ei. Mai au o trăsătură:
În rău, întrec orice măsură.
Nu țin la pricina pe care
Orfanul, de la ei, o are,
Ca astfel să le meargă bine.
Nu fac – așa cum se cuvine –
Dreptate celor ce-s lipsiți,
Pentru că sunt nelegiuiți.”
29„Și-atunci, să nu îi pedepsesc,
Când aste rele făptuiesc?” –
A-ntrebat Domnul. „Pot să spun
Că n-am, pe ei, să Mă răzbun?
30Grozave lucruri se fac iară,
Acum, la ăst popor în țară.
Sun niște lucruri urâcioase,
Ce se vădesc nesănătoase.
31Minciuni, prorocii prorocesc,
Iar preoții le folosesc
Pentru a stăpânii în pace.
Poporului Meu mult îi place
Lucrul acesta. Dar apoi –
În urmă – ce veți face voi?”
Selectat acum:
Ieremia 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca