YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 46

46
1Iată Cuvântul Domnului,
Ce l-a rostit prorocul Lui
Cari Ieremia s-a chemat
Și e spre neamuri îndreptat:
2Spre țara Egiptenilor
Și împotriva oștilor
Lui Neco, cel care, pe tron,
Era-n Egipt drept Faraon
Și oștile și-a așezat
La Carchemiș, la Eufrat;
Iar Nebucadențar, cel care,
Era în Babilon mai mare,
L-a-nvins, când Ioiachim făcea
Ani patru de când stăpânea
În Iuda ca și împărat,
Căci la domnie l-a urmat
Pe tatăl său cari se numea –
Precum se știe – Iosia.
3„De luptă, să vă pregătiți,
Cu scut și pavăză-ntăriți!
4Voi, călăreți, vă înhămați
Caii și-apoi încălecați!
Vă puneți coifuri lucitoare,
Iar sulițele voastre-n soare,
Să strălucească, lustruite,
Gata de luptă pregătite!
Cu platoșele voastre-apoi,
Să vă-mbrăcați pentru război!
5Ce văd? Cu toții sunt speriați:
Dau înapoi, înspăimântați.
Iată, vitejii cei temuți
Se-mprăștie acum, bătuți.
Fug disperați, iar înapoi,
Nimeni nu mai privește-apoi.
O groază mare a venit
Și peste tot s-a răspândit.
6Fugind, cel iute o să vrea
Să scape, dar nu va putea!
Cel ce-i viteaz, va fi la fel,
Căci nu poate scăpa nici el!
La miazănoapte – loc aflat
Chiar lângă râul Eufrat –
Se clatină și cad, de-ndată.
7Dar cine-i cel ce se arată
Venind asemeni Nilului
Ce-și mână apa-n drumul lui?
8Este Egiptul. E umflat
Și e cu Nilu-asemănat.
Ale lui ape se vădesc
Râuri cari se rostogolesc.
El zice: „Am să urc de-ndată
Și am s-acopăr țara toată.
Cetățile le nimicesc,
Cu toți cei cari le locuiesc.
9Vă ridicați voi, cai și cară,
Și-n iureș năvăliți în țară!
Iasă vitejii ce-i avea
Putul și Etiopia,
Aceia care dovedesc
Că scutul bine-l mânuiesc!
Iasă arcașii încercați,
Arcașii ce-s în Lud aflați!
10Aceasta-i ziua Domnului!
Aceasta e ziua Celui
Care e Domnul tuturor
Și Dumnezeu al oștilor.
Este o zi de răzbunare,
Pentru că este vremea-n care
El se răzbună pe cei răi
Ce se vădesc vrăjmași ai Săi.
Carne mănâncă sabia
Și sânge, din belșug, bea ea.
Bea sângele vrăjmașilor,
Pentru că Domnul oștilor
Are a face judecată
Țării în miazănoapte-aflată,
La apa Eufratului,
Pe malurile râului.
Este o zi deosebită,
De judecată rânduită.
11Fecioară a Egiptului,
Spre țara Galaadului
Îndreaptă-te, mai repejor,
Să aduci leac alinător!
Degeaba întrebuințezi
Atâtea leacuri, căci – cum vezi –
Nu-i vindecare, pentru tine!
12Știută e a ta rușine,
De către neamurile care
Se află-n lumea asta mare,
Căci strigătele tale sânt,
Azi, auzite pe pământ.
Ai tăi războinici se lovesc
Unii de alții, bâjbâiesc
Cu poticneli și-n urmă, iată,
Se prăbușesc toți, dintr-odată.”
13Iată cuvântul cel de sus
Care de Domnul a fost spus,
Prin Ieremia, să vestească
Vremea când o să năvălească,
Peste-al Egiptului hotar,
Oastea lui Nebucadențar,
Cel care este așezat
În Babilon ca împărat:
14„Veste, Egiptului să-i dați!
Către Migdol să mai strigați!
În Nof, apoi, să mai vestiți
Și în Tahpanes să vorbiți!
Ziceți așa: „Te pregătește,
Pentru că sabia pândește
Și vine! Ascuțișul său
Înghite vieți, în jurul tău!
15De ce, vitejii ți-au căzut?
Iată-i, după cum am văzut,
Piept nu-i pot ține Domnului,
Căci îi răstoarnă brațul Lui!
16Pe mulți, El are să voiască
Să-i facă să se poticnească.
Cad unii peste alții, iată,
Zicându-și: „Haidem, de îndată,
Să căutăm să mergem noi,
În țara noastră, înapoi!
Să mergem la al nost’ popor,
Departe de nimicitor!”
17Acolo strigă: „Faraon,
Cari este în Egipt, pe tron,
E numai un pustiu uscat,
Pentru că – iată – a lăsat
Să treacă clipa rânduită
Ce se vădise potrivită.”
18„Pe viața Mea!” – a cuvântat
Cel care este Împărat,
Acela care, după Nume,
Drept Domn al oștilor e-n lume –
„Ca și Taboru-n munți aflat,
Ca și Carmelul înspumat
Care înaintează-n mare,
La fel atuncea va apare.
19Calabalâcul să îți fie
Gata făcut, pentru robie,
Tu, fiică a Egiptului!
Întreg ținutul Nofului
Are să fie pustiit
Și de locuitori lipsit.
20Egiptul e asemenea
Juncii frumoase. Peste ea,
Nimicitorul năvălește.
Din miazănoapte, el sosește.
21Iată că simbriașii Lui –
Adică ai Egiptului –
Sunt ca vițeii îngrășați
Și-n al lui mijloc sunt aflați.
Dar ei dau dosul, lasă tot
Și fug, pentru că nu mai pot,
În nici un fel, piept a mai ține.
Asupra lor, iată că vine
Ceasul și clipa pedepsirii,
Căci zi e, a nenorocire!
22Glasu-i abia e auzit,
Asemeni unui fâșâit
Al șarpelui! Ei se-narmează
Și cu topoare-naintează,
Ca o oștire-n contra lui,
Asemeni tăietorului
Cari în pădure a intrat
Și-n urmă, lemne a tăiat.”
23„Tăiați pădurea cea bogată,
Cari fără capăt se arată!” –
A strigat Domnul. „Căci în ea,
Copacii sunt asemenea
Lăcustelor aflate-n zbor.
Ba încă, văd numărul lor
Că e mai mare, iar pe toți,
De vrei să-i numeri, n-ai să poți!
24Fiica Egiptului – văd bine –
Acoperită-i de rușine,
Căci dată este ea, să cadă,
Celor din miazănoapte, pradă.”
25Dar Domnul oștilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis în acest fel: „Pe-Amon –
Pe cel din No – pe Faraon,
Egiptul și cu toți acei
Pe cari îi are dumnezei,
Precum și pe aceia care
Și-au pus nădejdea lor cea mare
În cel care este pe tron
Și în Egipt e Faraon,
Sau în cei cari sunt împărați
Peste ținuturi așezați,
Am să îi pedepsesc! Îi dau
26Pradă, la cei pe care-i au
Dușmani de moarte. Îi las dar,
În mâini lui Nebucadențar –
Acela care-i așezat
În Babilon drept împărat –
Și-n mâinile celor pe care,
Drept slujitori, acesta-i are.
După aceea, negreșit,
Egiptul fi-va locuit,
Așa precum a fost odată,
De mult, în vremea-ndepărtată.”
27Tu Iacove, tu rob al Meu,
Să nu te temi în ceasul greu!
Să nu te sperii Israele,
În ceasurile cele rele,
Căci însoțit vei fi mereu,
De către Mine! Astfel, Eu –
Pe tine – te voi fi scăpat,
Din ăst pământ îndepărtat
Și izbăvită o să fie
A ta sămânță, din robie.
Iacov se va întoarce-apoi,
În a lui țară, înapoi,
Și-o să trăiască liniștit.
De teamă, nu va fi pândit,
Căci nu va mai fi nimenea
Să-i risipească liniștea.”
28„Tu Iacove, tu rob al Meu
Să nu te temi, pentru că Eu,
Cu tine sunt – necontenit.
În locul-n cari te-am risipit,
Pe orice neam îl nimicesc.
Pe tine doar, te izbăvesc.
Nu vei ajunge nimicit,
Dar nici nu scapi nepedepsit.
Am să-ți trimit pedeapsa Mea,
Dar cu dreptate va fi ea,
Pentru că nu e-ngăduit
Ca să te las nepedepsit.”

Selectat acum:

Ieremia 46: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te