Ieremia 40
40
Ieremia slobod
1Iată cuvântul cel de sus,
Care de Domnul a fost spus
Lui Ieremia-n vremea care,
Nebuzardan – capul cel mare
Al străjii – l-a eliberat
Din Rama, unde-a fost legat
Cu lanțuri spre-a fi dus apoi –
Cu toți ceilalți prinși de război
Din Iuda – robi la cel aflat
În Babilon, drept împărat.
2Când căpitanul străjilor
Le-a poruncit slujbașilor,
La Ieremia să se ducă
Și-n fața lui să îl aducă,
În felu-acesta i-a vorbit:
„Mai dinainte a vestit
Domnul și Dumnezeul tău,
Nenorocirea și-acest rău
Cari pe cetate a căzut
Și pe popor, cum ai văzut.
3Dar Domnul a și împlinit
Cuvintele ce le-a vestit
Și toate vi s-au întâmplat
Pentru că nu L-ați ascultat,
Ci ați păcătuit, mereu.
4Acuma însă, iată, eu
Te izbăvesc de lanțul care
Îți ține mâinile-n strânsoare.
În Babilon, dacă voiești,
Tu poți ca să mă însoțești.
Acolo îți va merge bine,
Căci voi avea grijă de tine.
Dar dacă nu-ți place, să știi
Că nu ești obligat să vii.
În față, vreau a te uita:
Privește, toată țara ta
E înainte-ți. Poți s-apuci
Ori încotro vrei să te duci.
Ești liber, în ce vrei a face!
Du-te și stai unde îți place!”
5Dar pentru că el a zărit
Că Ieremia-a zăbovit
În a-i răspunde, zise-apoi:
„Întoarce-te dar, înapoi,
Și du-te la Ghedalia
Cari, pe Achim, tată-l avea
Și-apoi, pe spița neamului,
Șafan fusese tatăl lui.
Ghedalia e așezat,
De cel cari este împărat
În Babilon, drept cel mai mare
Peste cetățile pe care
Țara lui Iuda le avea.
Rămâi cu el, și vei putea,
Cu-al tău popor să viețuiești!
Sau du-te încotro voiești!”
În urmă, căpitanul care
Fusese peste străji mai mare,
I-a dat merinde și-a avut
Grijă, daruri, să-i fi făcut.
După aceea, l-a-nvoit
Să plece unde a dorit.
6Atunci, prorocul a plecat
La Mițpa și s-a așezat,
În urmă, la Ghedalia
Cari, pe Achim, tată-l avea,
Și a rămas – în acest fel –
Lângă poporul său, și el.
Puțini Iudei se mai aflară
Și mai rămaseră în țară.
Ghedalia
7Vestea s-a răspândit, pe dată,
Și s-a aflat în țara toată
Că pus fusese, dregător,
Ghedalia, peste popor,
De către cel ce-i așezat
În Babilon, ca împărat.
La el s-au dus, atunci, cei cari
Peste oștiri erau mai mari
Și încă-n câmpuri mai ședeau
Cu oștile ce le aveau.
Știau că lui Ghedalia –
Cari, pe Achim, tată-l avea –
I-au fost, atunci, încredințați
Atât femei, prunci și bărbați,
Cât și săracii ce scăpară
Și n-au fost strămutați din țară.
8În acel timp, Ghedalia,
La Mițpa, tabăra-și avea.
În mare grabă, pân’ la el
S-au dus, atuncea, Ismael –
Acela care îl avea,
Drept tată, pe Netania –
Cu Iohanan – acela care,
Pe Careah, părinte-l are.
Fiul lui Tanhumet, numit
Seraia, i-a mai însoțit.
I-au mai avut însoțitori
Și pe ai lui Efai feciori.
Oameni-aceștia se vădeau
Că din Netofa se trăgeau.
Mai merse la Ghedalia,
Atuncea, și Iazania,
Fiul lui Macatit. Cu ei,
S-au dus și oamenii acei
Ce se aflau în slujba lor.
9Când a văzut acel popor,
Ghedalia s-a-nfățișat
‘Naintea lor și a jurat
Spunându-le: „De bună seamă,
Nu trebuie s-aveți vreo teamă,
Din pricina Haldeilor.
Rămâneți cu al vost’ popor,
În țara voastră. Dar să știți
Că trebuie să îl slujiți
Pe împăratul cel pe care,
În frunte, Babilonu-l are.
În felu-acesta, orișicine
Să afle că-i va merge bine!
10Iată, la Mițpa rămân eu,
Să pot răspunde tot mereu,
Poruncilor Haldeilor.
Deci am să strâng de la popor,
Vinul și poamele de vară.
Și untdelemnu-am să-l strâng iară,
Iar voi, ca să mă ajutați,
În vase să le așezați,
Pentru ca astfel, liniștiți,
Voi, în cetăți, să locuiți!”
11Iudeii care au șezut
În al Moabului ținut,
Sau cei aflați la Amoniți,
Ori cei cari fost-au risipiți
În țara Edomiților
Și-n țările din jurul lor,
Aflară că acela care,
În Babilon era mai mare,
O rămășiță a lăsat
În Iuda și a așezat
În fruntea ăstui mic popor,
Pe un Iudeu, drept dregător.
El s-a numit Ghedalia
Iar pe Achim, tată-l avea
Și-apoi, pe spița neamului,
Șafan fusese tatăl lui.
12Atuncea, toți Iudei-aflați
Prin alte țări împrăștiați,
Cu tot avutul lor plecară,
Din nou, spre a lui Iuda țară.
Au mers dar, la Ghedalia
Care la Mițpa se găsea.
Mare belșug ei adunară
Din vin și poamele de vară.
13La Mițpa, la Ghedalia,
Au mai venit, de-asemenea,
Și Iohanan – acela care,
Pe Careah, părinte-l are –
Cu căpitanii oștilor
Aflați pe câmp, cu toți ai lor.
14În fața lui, ei toți s-au dus
Și-apoi în acest fel i-au spus:
„Nu știi că Balis – cel aflat,
Peste-Amoniți ca împărat –
L-a-nsărcinat pe Ismael
Să te omoare? Omu-acel
E fiul lui Netania.”
Degeaba, căci Ghedalia –
Cari este-al lui Achim fecior –
N-a vrut să creadă vorba lor.
15Atuncea Iohanan – cel care,
Pe Careah, părinte-l are –
La Mițpa, lui Ghedalia,
I-a spus în taină ce gândea:
„Eu vreau, mărite dregător,
Să merg degrabă, să-l omor
Pe fiul lui Netania –
Pe Ismael – căci nimenea,
Nicicând, nu va afla nimic.
Mă lasă dar, să fac cum zic.
Mai bine, piară Ismael!
De ce să te omoare el?
De ce, oare, să reușească,
În urmă, să îi risipească
Pe-acești Iudei care – vezi bine –
Se strâng, acuma, lângă tine?
Să moară a lui Iuda viță,
Pierind această rămășiță?”
16Când auzi Ghedalia –
Cari, pe Achim, tată-l avea –
Ce zis-a Iohanan – cel care,
Pe Careah, părinte-l are –
A cuvântat în acest fel:
„Să nu-l ucizi pe Ismael,
Căci ceea ce mi-ai arătat
Nu cred că e adevărat!”
Selectat acum:
Ieremia 40: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca