Ieremia 4:1-22

„Israele, dacă apoi, Te vei întoarce înapoi, La Mine” – zice Dumnezeu – „Dacă asculți de glasul Meu Iar urâciunile, pe toate, Din fața Mea tu le vei scoate, Atunci n-ai să mai rătăcești. De vei jura și-ai să rostești „Viu este Domnul, ne-ncetat!” Și drept te vei fi arătat, Cu adevăru-mpodobit – Precum e cel neprihănit – Atuncea, neamurile toate, În El, sunt binecuvântate Și vor ajunge-n acest fel De-a se făli, apoi, cu El. „Căci Dumnezeu așa vorbește Și-n acest fel îl sfătuiește Pe cel ce-n Iuda-i așezat Sau în Ierusalim e-aflat: „Un nou ogor, desțeleniți, Iar după ce îl pregătiți, Sămânța ce o semănați, Nu între spini s-o aruncați! Voi cari în Iuda locuiți Sau la Ierusalim trăiți, La inimi, seamă să luați Și împrejur să le tăiați Doar pentru Domnul, să nu vie Asupră-vă a Lui mânie, Din pricină că a văzut Ce fapte rele ați făcut!” „Știre, în Iuda, răspândește Și în Ierusalim vestește: „Sunați din trâmbițe în țară!” De-asemeni, dați de știre iară, Și spuneți: „Haidem să plecăm, Căci trebuie să ne-adunăm Toți, în cetățile-ntărite Ce sunt anume pregătite!” „Un steag, în urmă, căutați, Către Sion să-l înălțați. După aceea, să fugiți Fără ca să vă mai opriți! Căci de la miază noapte-apare Nenorociri și prăpăd mare. Leul se-aruncă-nfuriat, Din tufa-n care s-a aflat; Nimicitorul a pornit, Iar locul și l-a părăsit Căci vine ca să te lovească Și țara să ți-o pustiască. Cetățile sunt nimicite Și nu vor mai fi locuite. De-aceea – grabnic – vă luați Saci și cu ei vă îmbrăcați. Plângeți și gemeți toți apoi, Căci nu se-abate de la noi, Mânia Celui cari, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu.” Domnul a zis: „Cel ce-i aflat, Peste popor, drept împărat, Precum și toți aceia cari Se dovedesc a fi mai mari, Au să își piardă inima. Apoi, preoții vor urma Ca să rămână-ncremeniți Iar toți prorocii, uluiții.” „Eu am vorbit:” Ah, Domnul meu, Prea bine-acum înțeleg eu, Că-ntr-adevăr, ai înșelat Acel popor și totodat’, Ierusalimul, când ai spus: „Veți avea pace!” Dar s-a pus Asupră-i, sabia și iată Că viața-i e amenințată. În acel timp, poporului Și-apoi Ierusalimului, Li se va spune ăst cuvânt: „Dinspre pustiu, suflă un vânt, Pe drumul fiicei cea pe care Sărmanul Meu popor o are. Vântul acesta, arzător, Nu e un vânt folositor La vânturarea grâului Sau pentru curățirea lui. E vânt năpraznic, vânt ce vine, Din acel loc, până la Mine! Am să rostesc acum, de-ndată, Ce hotărâre-a fost luată!” „Nimicitoru-naintează, Așa precum norii brăzdează Cerul întreg. Carele lui, Asemeni sunt vârtejului, Iar caii săi mai ușori sânt, Decât sunt vulturii, în vânt!” „O, vai are a fi de noi, Căci suntem prăpădiți apoi!” „Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?” „Un glas care din Dan pornește, Nenorocirea o vestește, Venind din muntele pe care Neamul lui Efraim îl are.” Spuneți aceasta, tuturor: Le spuneți dar, neamurilor; Ierusalimului, la fel, Să-i spuneți spre a ști și el.” „Niște-mpresurători se-arată. Vin dintr-o țară-ndepărtată Și strigă, fără încetare, Contra cetăților pe care Le are Iuda. Iată, ei Asemeni sunt ca și acei Care stau pază, pe ogor. Înconjurat de ceata lor Ierusalimul s-a vădit, Pentru că el s-a răzvrătit În contra Mea” – Domnul a zis. „Acesta e rodul promis, E rodul de pe a ta cale, Precum și a faptelor tale. Dacă-i amar rodul acel Și-n inimă-ți pătrunde el, De vină pentru-acestea toate, Este doar marea-ți răutate.” „Vai, ale mele măruntaie! Vai, inima cum mi se taie De-o grea durere! Ce să fac? Iată că nu mai pot să tac, Căci inima îmi bate tare, Iar bietul meu suflet tresare La glasul trâmbiței și-apoi, La strigătele de război. Se-anunță grele strâmtorări, Dărâmături și încercări. Întreaga țară e lovită Puternic și e pustiită. Colibele sunt nimicite, Iar corturile năruite Într-o clipită! Până când Voi vedea steagul fâlfâind Și-am să aud sunetul tare Pe care trâmbița îl are?” „Poporul Meu este nebun. Nu Mă cunoaște. Pot să spun Că ai poporului Meu fii La fel sunt ca niște copii. N-au minte, iar priceperea, La ei, nu are loc să stea. Meșteri în rău pot a se ține, Dar nu știu ca să facă bine.”