YouVersion
Pictograma căutare

Judecătorii 5

5
Cântarea de laudă a Deborei
1Debora și Barac – cel care,
Pe-Abinoam, tată, îl are –
În ziua ‘ceea, au cântat,
Cântecu-acesta, minunat:
2„Iată că timpul s-amplinit
Și după câte-am suferit,
Acuma ni s-au ridicat
Oameni viteji, care au stat,
Drept căpetenii în popor,
Iar sub ocârmuirea lor,
Israelul s-a dovedit
A fi, de luptă, pregătit.
Pe Domnul, binecuvântați!
3Voi – domnitori și împărați –
Aminte să luați, mereu!
Am să Îi cânt lui Dumnezeu,
Din alăută, ne-ncetat!
4Doamne, atunci când am plecat
Din muntele Seirului,
Din țarina Edomului,
Pământul s-a cutremurat,
Iar cerurile-au picurat
Ploaie, de vânt învolburată.
5Munții și-au clătinat, de-ndată,
Crestele-n fața Domnului.
Sinaiul – înaintea Lui –
Din temelie s-a mișcat
Și piscul și l-a clătinat,
Căci unul singur este Cel
Cari Domn îi e, lui Israel.”
6„Pe vremea lui Șamgar – cel care,
Drept tată, pe Anat, îl are –
Și-asemenea în timpu-acel
În care a trăit Iael,
Căile fost-au părăsite.
Pe drumuri strâmbe, ocolite,
Toți călătorii apucau.
7Mai marii, din popor, erau
Fără putere, tot mereu.
Atunci însă, venit-am eu –
Debora – și, de bună seamă,
M-am ridicat, ca și o mamă,
Pentru întregul Israel.
8Alți dumnezei – poporu-acel –
Avea atunci, dar erau morți.
Războiul ne bătea la porți,
Dar scut sau suliță – de fel –
Nu se vedea, în Israel,
La patruzeci de mii de fii,
Ca să poți, piept, ca să le ții.
9Inima mea, acuma, iată,
Spre căpetenii e-ndreptată,
Spre cei care s-au arătat
Gata de luptă, ne-ncetat.
Să-L binecuvântați, mereu,
Pe-al nostru Domn, pe Dumnezeu!
10Aceia care – dintre voi –
Pe măgărițe albe-apoi,
Încălecați, și voi cei care
Vă odihniți stând pe covoare,
Precum și cei care acum
Sunteți, la acest ceas, pe drum
Și-a voastră cale o urmați,
Neîncetat, toți să cântați!
11Arcașii, din mijlocul lor –
Cel al adăpătorilor –
Să laude, necontenit,
Tot binele înfăptuit
De către-al nostru Dumnezeu,
Ocârmuirea Sa, mereu,
Și binefacerile care
Pentru al nost’ popor, le are.
Atunci, poporul Domnului
S-a dus la porți, iar glasul lui –
Plin de putere – a strigat:
12„Debora, scoală-te îndat’!
Hai, te trezește, după care
Vino și cântă-ne-o cântare!
Barac, scoală și tu apoi,
Și-adună-ți robii de război!
13O rămășiță de popor
A biruit rândul celor
Care, puternici, s-au vădit,
Căci Dumnezeu mi-a dăruit
Izbânda și-astfel, i-am bătut
Pe cei viteji, din ăst ținut.
14Din Efraim, în rânduri trec
Locuitori din Amalec.
Oștenii tăi acuma vin,
În urma ta, din Beniamin.
Mari căpitani te-au însoțit;
De la Machir, ei au venit.
Cârmuitori, apoi, veniră
Care, din Zabulon, ieșiră.
15De-asemenea, aceia cari,
În Isahar erau mai mari,
Au mers toți, cu Debora-ndată
Și astfel, Isahar se-arată
A merge pe-a lui Barac cale
Și-au coborât, cu el, în vale.
S-au strâns cu toți, să țină sfat
Și hotărâri mari, au luat!
16De ce, acasă, ai rămas,
Și-n staule, tu te-ai retras?
De ce-ai stat în mijlocul lor,
S-asculți mugetul turmelor?
Lângă pâraiele pe care
Ruben le-avuse în păstrare,
Grabnic, cu toți s-au adunat
Și au ținut un mare sfat!
17Galaadul nu și-a părăsit
Căminul său și n-a venit,
Ci dincolo, peste Iordan,
El a rămas atunci. Iar Dan,
De ce-a stat pe corăbii, oare?
Așer ședea pe țărm de mare,
Lângă limanuri – liniștit –
Și fără griji, s-a odihnit.
18Doar Zabulon a înfruntat
Moartea. Alăturea, i-a stat
Neftali, pus ca, piept, să ție,
Pe înălțimi de pe câmpie.
19Toți împărații au venit
Și-o bătălie au pornit,
Lângă Tanac. Ei s-au luptat
Și la Meghido. N-au luat
Nici aur, nici argint apoi,
Și nici o pradă de război.
Lupta aceasta-ncrâncenată,
În Canaan fusese dată.
20Din ceruri, stelele veneau
Și cu Sisera se luptau.
21Vechiul pârâu, Chison chemat,
Pe-ale lui unde i-a luat!
Suflete, calcă-i în picioare,
Pe cei viteji, ce sunt sub soare!
22Crunt, ale cailor copite
Au răsunat, fiind stârnite
De goana călăreților
Și strigătul oștenilor.
23Îngerul Domnului, de sus –
Din ceruri – a venit și-a spus:
„Voi, pe Meroza-l blestemați,
Pe cei care-s cu el aflați!
Să-i blestemați pe-aceia care,
Locuitori, Meroza-i are,
Căci nici unul nu a venit
Și-n ajutor, nu i-au sărit
Lui Dumnezeu, ca-n rând să fie,
Cu cei ce-s plini de vitejie!”
24Între femei, acuma, iată,
Să fie binecuvântată
Iael, a lui Heber soție;
Și binecuvântată fie
Ea, printre semenele ei,
În tot poporul de femei
Care, în țară, se găsesc
Și cari, în corturi, locuiesc!
25El a cerut apă, să bea,
Și-ndată, lapte, i-a dat ea,
Iar într-o cupă-mpărătească,
Unt, i-a adus, să îl servească.
26Ea, un țăruș, a înhățat
Și-apoi, cu dreapta, a luat
Ciocanul lucrătorilor.
În urmă, s-a-ndreptat, ușor,
Către Sisera cari ședea,
Întins, în cort, și-adânc dormea.
Ea l-a lovit, i-a despicat
Capul și tâmpla i-a sfărmat.
27Atuncea, el s-a ghemuit
Și, la picioare, i-a murit.
În geamăt, s-a stins al său glas,
Și fără viață a rămas,
Pe jos, în cortul ei, întins,
În ale morții brațe, prins.
28A lui Sisera mamă sta
Neliniștită și-aștepta –
Înconjurată de femei –
Întoarcerea fiului ei.
De la fereastra casei sale,
Printre zăbrele, înspre vale,
Privea și se-ntreba, mereu:
„De ce nu vine fiul meu?
De ce-ntârzie carul lui?
Nu-l văd, în lungul drumului!”
29Femeile care-o-nsoțeau,
Să o aline, încercau,
Cu vorba, pân’ s-a liniștit
Și-n a ei inimă-a gândit:
30„Eu cred că, pradă, au aflat
Ai noștri, iar apoi au stat
S-o-mpartă. Astfel, câte-o fată,
La fiecare-i va fi dată;
Sau poate două fete are
Ca să primească fiecare.
Multe din hainele vopsite
Sunt, lui Sisera, dăruite.
Straiele-s la gherghef cusute,
Iar câte două sunt făcute
Să șadă pe grumazul lui –
Pe al biruitorului!”
31Așa să piară toți cei răi,
O Doamne, toți vrăjmașii Tăi!
Însă acei ce Te iubesc,
Ca soarele se dovedesc,
Când peste-naltul cerului
Se-arată, în puterea lui.”
Țara a căpătat odihnă,
În patruzeci de ani de tihnă.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te