Judecătorii 4
4
Debora și Barac
1Ehud, din lume, a pierit,
Iar Israel a săvârșit
Lucruri care nu i-au plăcut,
Lui Dumnezeu. El l-a vândut,
2În mâna împăratului
Din țara Canaanului.
Iabin, acesta se numea
Și la Hațor împărățea.
Sisera era căpitan
Al oștilor din Canaan.
Ținutu-n care-a locuit
E, Haroșet-Goim, numit.
3Iabin avea o oaste mare,
Precum și foarte multe care;
Din fier, carele s-au făcut
Și nouă sute a avut.
Israeliții, greu, gemeau,
Căci douăzeci de ani erau,
De când Iabin i-a apăsat.
Atunci, la Domnul, a strigat,
Înspăimântat, al lor popor
4În acel timp, judecător,
Peste Israeliți, domnea
Debora, cea care avea
Un mare dar de prorocie,
Și-i a lui Lapidot soție.
5Întotdeauna, ea ședea
Sub un finic ce se numea
Drept „al Deborei” și-l găsim
În muntele lui Efraim,
Chiar între Rama și Betel.
Acolo-ntregul Israel
Mergea, de fiecare dată,
Când aștepta o judecată.
6După Barac – acela care
Pe-Abinoam, tată, îl are,
Iar locu-n care a trăit,
Chedeș-Neftali e numit –
Debora-n grabă a trimis,
Pe niște slugi și-apoi i-a zis:
„Ascultă ce a poruncit
Domnul, atunci când mi-a vorbit:
„Du-te spre vârful muntelui
Cari este al Taborului
Și ia cu tine zece mii,
Dintre ai lui Neftali fii
Și dintre ai lui Zabulon.
7Spre malul râului Chison,
În urmă, să vă îndreptați
Și tabăra să v-așezați.
Eu, pe Sisera, către voi,
Îl voi împinge mai apoi,
Cu toate carele pe care
Oștirea lui Iabin le are.
În felu-acesta, iată, vreau,
În mâna voastră, să îi dau.”
8Barac răspunse-ndată: „Bine.
Merg, dacă vii și tu cu mine;
Dar dacă nu vrei ca să vii,
N-am să mă duc nici eu, să știi.”
9Debora zise: „Merg și eu,
Însă, să știi că Dumnezeu
Nu-ți va da slavă-n a ta cale,
Pentru că nu-n mâinile tale,
Sisera are-a fi lăsat,
Ci el are să fie dat
În mâinile unei femei,
Iar slava o să fie-a ei.”
Apoi, Debora l-a-nsoțit
La Chedeș, iar când au sosit,
10Barac, de-ndată, veste-a dat,
În tot ținutul, și-a chemat
Oameni din Zabulon și fii
Ai lui Neftali. Zece mii
De inși, a strâns, în jurul lui,
După porunca Domnului.
Debora s-a alăturat,
Oștirii ce s-a adunat
Și-apoi, la drum, toți au pornit.
11Heber – cel ce era Chenit –
S-a despărțit de neamul care,
Drept tată, pe Hobab, îl are
Și cari fusese tot Chenit;
De-asemenea, s-a despărțit
De cel pe care îl avea
Moise, drept socru, și ședea
Singur acum, iar cortul lui.
Chiar la al Țanaimului
Stejar, fusese așezat,
Căci lângă Chedeș, s-a aflat.
12În grabă, oameni au venit
Și pe Sisera l-au vestit
Cum că Barac – acela care
Pe-Abinoam, tată, îl are –
S-a îndreptat, cu oastea lui,
Spre muntele Taborului.
13La Haroșet-Goim, de-ndat’,
Sisera-atunci și-a adunat
Pe toate cele nouă sute
De care, ce-s din fier făcute,
Și a pornit cu oastea lui,
Spre apele Chisonului.
14Debora, l-a Barac, s-a dus,
Și-apoi, în acest fel, i-a spus:
„Scoală, căci azi e ziua-n care,
Domnul a hotărât că are
Ca pe Sisera să îl dea,
În mâna ta. Tu vei vedea
Precum că Însuși Dumnezeu
Va merge-n fața ta, mereu.”
Barac, apoi, cu oastea lui,
Din muntele Taborului –
De zece mii de inși urmat –
În iureș a pornit, de-ndat’.
15Sisera și cu oastea lui
Au fost, de mâna Domnului,
Pe fugă puși; el și-a lăsat
Carul de fier și-a alergat,
Pe jos, speriat și îngrozit.
16Barac și-ai să-i a urmărit
Oștirea lui Sisera-apoi,
Și au împins-o înapoi,
La Haroșet-Goim, lovind-o
Cu sabia și nimicind-o.
Sisera este ucis de Iael
17Pe jos, Sisera a fugit
Și-n urmă s-a adăpostit
În cortul lui Iael, cea care,
Pe Heber zis Chenutu-l are
Drept soț. El a intrat la ea,
Pentru că-n pace se găsea
Heber – cel ce era Chenit –
Și cu Iabin, ce-a-mpărățit
Peste Hațor. Atunci, Iael,
18Către Sisera, zise-astfel:
„Intră la mine, domnul meu,
Căci n-ai de ce te teme. Eu
Am să te-adăpostesc de-ndat’.”
În cumpănă, el n-a mai stat,
Ci în al ei cort a pătruns,
Iar ea, în grabă, l-a ascuns,
Sub o învelitoare. El
19A zis apoi, către Iael:
„Te rog, puțină apă vreau
Să-mi dai acuma, ca să beau,
Fiindcă-s tare însetat.”
Ea, lapte, din burduf, i-a dat
Și-n urmă, l-a acoperit,
Să fie, de priviri, ferit.
20El a mai zis: „Să te așezi,
În ușă și să priveghezi,
Iar dacă vine cineva
Și te va întreba, cumva,
„Este vreun om aici?”, să spui:
„La mine-n cort, nimenea nu-i”.”
21Femeia a încuviințat,
Iar după ce el s-a culcat,
Mâna, pe un țăruș, a pus –
Aflat la cort – și-a mai adus
Și un ciocan. Apoi Iael,
Tiptil, se-apropie de el
Și-n tâmplă-n urmă, i-a bătut
Țărușul care i-a trecut
Prin cap, încât l-a țintuit
Jos, la pământ, și a murit.
22Tocmai atunci, Barac venea,
Căci pe Sisera-l urmărea.
Iael, în cale, i-a ieșit
Și-n felu-acesta, i-a vorbit:
„Vino să îți arăt ceva
Și spune-mi dacă, nu cumva,
Cel urmărit de către tine
Nu-i tocmai cel aflat la mine.”
Barac, atunci, a năvălit
Și pe Sisera l-a găsit,
Cu un țăruș în tâmplă – mort –
Zăcând pe jos, în al ei cort.
23Iabin – cel care, împărat,
Era-n Canaan, încoronat –
În ziua ‘ceea, a simțit
Că e, de Dumnezeu, smerit,
În fața fiilor pe care
Neamul lui Israel îi are.
24Israeliți-au apăsat
Greu, peste marele-mpărat,
Astfel încât au reușit
Să-l bată și l-au nimicit
Apoi, cu toată oastea lui
Din țara Canaanului.
Selectat acum:
Judecătorii 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca