Atunci – în ziua ‘ceea – are
Ca să se cânte o cântare,
Pe plaiurile minunate
Aflate-n Iuda: „O cetate
Avem, acuma” – au să spună
Cuvintele ce-au să se pună
În acel cântec. „Ea e tare,
Iar Dumnezeul nostru are
Ca mântuire să ne dea.
Zid de-apărare, ne e ea.
Deschideți porțile de jos,
Să intre neamul credincios,
Neam care e neprihănit.
Celui care a dovedit
Inimă tare, Tu îi dai
Pacea pe cari doar Tu o ai,
Pentru că Tu Doamne-ai văzut
Că el, în Tine, s-a-ncrezut.
A voastră-ncredere să fie
În Dumnezeu, pe veșnicie,
Căci El este nemuritor
Și-i Stâncă a veacurilor.
Pe cei cari pe-nălțimi au stat
I-a risipit și-a răsturnat –
Apoi – cetatea cea-ngâmfată.
Jos, la pământ, a fost culcată
Și tăvălită în țărână,
De-a Domnului temută mână.
Picioarele săracilor
Calcă pe ea. Sub pașii lor,
Cetatea geme, apăsată,
Căci e de oropsiți călcată.
Neprihănirea e cea care
Este, pentru cel drept, cărare.
Tu, cari fără prihană ești,
Cărarea lui, s-o netezești.
De-aceea Doamne, Te-așteptăm,
Pentru că vrem să Te urmăm,
Iar calea judecății Tale,
Voim să fie-a noastră cale.
Sufletul nost’, nemângâiat,
Suspină Doamne, ne-ncetat,
După Numele Tău cel Sfânt,
Precum suspină-al Tău pământ.
Plin de suspine, el va sta
S-aștepte pomenirea Ta.
Noapte de noapte, îmi tânjește
Sufletul meu, căci Te dorește.
Ești căutat de duhul meu,
În mine Doamne, tot mereu,
Când judecățile Îți sânt
Îndeplinite, pe pământ.
Toți cei de pe a lumii față,
Ce este drept, atunci învață.
Dacă iertare-ai dăruit
Celui cari rău s-a dovedit,
Totuși acesta nu învață
A fi neprihănit în viață,
Ci se dedă numai la rău,
Cu toate că în jurul său,
În țară, peste toată firea,
Domnește doar neprihănirea.
El nu se uită-n drumul lui,
La măreția Domnului.
Nu vede omul care-i rău,
Cât e de tare brațul Tău.
Dar pân’ la urmă, va vedea
Râvna pe care-o vei avea
Pentru al Tău popor și-ndat’
Are să fie rușinat.
Focu-i va arde pe cei răi,
Cari se vădesc dușmani ai Tăi.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
