Osea 6
6
1„Haideți, veniți și înapoi,
La Domnul, să ne-ntoarcem noi!
Chiar dacă El S-a arătat
Acela cari ne-a sfâșiat,
Tot El este acela care
Ne va aduce vindecare.
Cu toate că El ne-a lovit –
Și-n felu-acesta ne-a rănit –
Tot El e-Acela care poate
A ne lega rănile toate.
2În număr, zile vor fi două
Și El ne dă iar, viață, nouă.
Iată, a treia zi apoi,
El ne va ridica pe noi
Și-n fața Lui o să trăim.
3Să căutăm ca să Îl știm
Pe Domnul! Căci El Se ivește,
Asemeni zorilor. Sosește
La fel ca ploile ce sânt,
În primăvară, pe pământ!”
4Ce să fac, oare, pentru voi,
Iudo și Efraime-apoi?
Evlavia-n a voastră viață
E ca un nor de dimineață,
E ca și roua-n câmpuri stând,
Care va trece încurând.
5De-aceea, am să-i biciuiesc
Prin toți cei care prorocesc.
Uciși vor fi chiar de acele
Cuvinte ale gurii Mele,
Iar judecățile văzute
Cum că de Mine sunt făcute,
Pline vor fi de strălucire,
Precum lumina, peste fire!
6Căci iată, nu jertfe voiesc,
Ci bunătate Eu doresc!
Decât arderi de tot, mereu,
Cunoașterea de Dumnezeu
E ceea ce Eu am cerut!
7Însă așa cum am văzut,
Ei, legământul, l-au călcat.
Felul în care s-au purtat
E cel al omului de rând.
De-aceea ei – atuncea când
În felu-acesta s-au purtat –
Necredincioși s-au arătat,
Față de Domnul lor. Priviți!
8Cetate de nelegiuiți,
E Galaadul. Locu-acel,
Urme de sânge, are-n el!
9Iată că ceata celor cari
Sunt preoți, ceată de tâlhari
S-arată, pentru că pândește
Și-apoi omoruri săvârșește
Pe tot cuprinsul drumului
Cari este al Sihemului.
Aceste cete se vădesc
Că mișelii doar, săvârșesc.
10Astfel, în casa cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Lucruri grozave-am întâlnit,
Căci Efraim a preacurvit,
Iar Israel – neîncetat –
Fără vreo teamă s-a spurcat.
11Și ție, Iudo – negreșit –
Un seceriș ți-am pregătit,
Când voi aduce înapoi,
Pe robii Mei, prinși de război!”
Selectat acum:
Osea 6: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca