Osea 2
2
1„Fraților voști’, să le vorbiți
Și „Ami”, voi să îi numiți
„Ruhama”, le veți spune voi
Surorilor voastre apoi.”
(Cuvântul „Ami”, altfel spus,
„Poporul meu”, este tradus;
Iar prin „Ruhama”, totodată,
Se tălmăcește „Cea-ndurată”.)
2Vă plângeți! Plângeți-vă voi,
În contra mamei voastre-apoi!
Căci nu este nevasta Mea
Și nici Eu, de asemenea,
Nu-i sunt bărbat! Să înceteze,
Degrabă, și să depărteze,
Din fața sa, a ei curvie,
Precum și a ei preacurvie
Cari, la ai ei sâni, e aflată!
3De nu va face astfel, iată,
Am s-o dezbrac în pielea goală,
Fiind apoi – fără-ndoială –
Precum a fost la început,
În ziua-n care s-a născut.
O fac s-ajungă o pustie.
Pământ uscat are să fie,
Pentru că iată, bunăoară,
De sete, am s-o las să moară!
4Ai ei copii nu vor avea,
Parte – nicicând – de mila Mea,
Pentru că – după cum se știe –
Ei sunt un rod dat de curvie.
5A lor măicuță a curvit.
Femeia cari i-a zămislit,
Drept necinstită se arată,
Căci a vorbit în ăst fel: „Iată,
Voi alerga după acei
Ce-mi sunt ibovnici, că doar ei
Îmi aduc pâinea, apa mea,
Lână și in de-asemenea,
Și untdelemn și băutură!”
6De-aceea, iată, drept măsură,
Mulți spini voi aduna acum
Și astupa-voi al ei drum.
Un zid, pe drum, o să-ntâlnească
Și calea n-o să-și mai găsească.
7Va alerga, cu disperare,
După ibovnicii ce-i are,
Dar – după cum se va vedea –
Să-i prindă, nu va mai putea.
Va căuta să îi găsească,
Însă nu o să izbutească.
De-aceea, își va zice-apoi:
„Mă voi întoarce înapoi,
La cel ce-ntâi mi-a fost bărbat,
Căci lângă el eu m-am aflat
Mai fericită ca acum,
Când rătăcită sunt, pe drum!”
8N-a cunoscut că Eu eram
Acela cari, grâu, îi dădeam;
Must, de la Mine-a căpătat,
Iar untdelemn tot Eu i-am dat.
Cu toate-acestea, am văzut
Că aurul ce l-a avut
Și-argintul pa cari i l-am dat,
Lui Bal, în urmă, le-nchinat.
9De-aceea, am să-Mi iau – apoi –
Grâul și mustul înapoi.
Am să le iau, pe negândite,
La vremurile potrivite.
Lâna o voi lua-napoi,
Precum și inul mai apoi,
Căci i le-am dat să-și poată pune,
Drept înveliș, pe goliciune.
10Acum, îi voi descoperi
Rușinea și o vor zări
Ibovnicii, căci nimenea
N-o va scăpa din mâna Mea.
11În vremea ce o să urmeze,
Voi face ca să înceteze,
Cu totul, a ei bucurie.
Nici sărbători n-au să mai fie.
Lunile noi vor fi luate,
Cu praznice și cu Sabate.
12Smochinii ei și-ale ei vii
Ajunge-vor a fi pustii,
Pentru că astfel a vorbit:
„Pe toate, plată, le-am primit,
Din mâinile tuturor cei
Care ibovnici sunt, ai mei!”
Iată dar, ceea ce-am să-i fac:
Într-o pădure-am să prefac
Totul, și-ajunge-vor mâncate
De fiarele, în câmp, aflate.
13Pentru acele zile când
Mergea, tămâie, aducând
‘Naintea Baalilor, doresc –
Acuma – să o pedepsesc.
Pentru acele zile când –
După ibovnici, alergând –
Cu salbă mândră se gătea
Și-n nas verigă își punea,
Am să o pedepsesc, de-ndat’.
O pedepsesc, căci M-a uitat!
Așa va fi căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
14„Am s-o ademenesc, să fie
Dusă, în urmă, în pustie,
Căci să-i vorbesc, găsesc cu cale,
Să-i placă mult, inimii sale.
15Acolo, îi voi da-napoi
Viile ei și fac apoi,
Din valea care e chemată
Acor, o ușă îndreptată
Către nădejde. Cât va sta
Acolo, iarăși va cânta,
Ca și când tânără se-aflase
Și din Egipt abia scăpase.
16Când acea zi are să vie,
Ea are să Îmi spună Mie” –
Domnul a zis – „Al meu bărbat”,
Căci nu-Mi va zice, niciodat’,
„Stăpânul meu”. Eu îi voi scoate,
17Din gura ei, numele toate
Care sunt ale Baalilor.
Voi șterge pomenirea lor,
Căci nu vor mai fi amintiți
Și nici pe nume, pomeniți.
18Cu cei care, popor, Îmi sânt,
Am să închei un legământ.
El, încheiat, o să mai fie
Cu fiarele de pe câmpie,
Cu neamul zburătoarelor
Precum și-al târâtoarelor.
Arcul îl voi sfărma în țară,
Și sabia. Voi scoate-afară
Orice unealtă de război,
Căci liniște le dau apoi.
19După aceea, Eu voiesc,
Cu Mine, să o logodesc
Și-astă logodnă o să fie
Făcută pentru veșnicie.
Prin bunătate, Eu voiesc,
Cu Mine, să o logodesc,
Prin judecată, îndurare
Și prin neprihănire mare.
20Logodna ta are să fie
Făcută prin credincioșie
Și-n acest fel, vei fi putut,
Pe Domnul, să-L fi cunoscut!”
21Domnul a zis: „În acea zi,
Voi asculta; va auzi
Cerul, ce rugi s-au înălțat,
Pentru că fi-va ascultat
Pământul cari, la rândul lui,
22Ascultă glasul grâului,
Glasul de must și untdelemn.
Toate apoi, ca la un semn,
Vor asculta de Izreel#2:22 Drept „Cea pe care o sădeșteChiar Dumnezeu”, se tălmăcește..
23Am s-o sădesc, în timpu-acel,
Pe Lo-Ruhama-n astă țară
Și îndurare-i arăt iară.
Lui Lo-Ami, am să-i zic Eu:
„Iată, tu ești poporul Meu!”,
Iar el, să Îmi răspundă, are:
„Ești Dumnezeul meu, Cel mare!”
Selectat acum:
Osea 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca