Osea 11:1-9

„Când era tânăr Israel, Eu îl iubisem mult, pe el Și din Egipt, atuncea, Eu Chematu-l-am pe fiul Meu. Cu cât prorocii îi chemau, Cu-atât mai mult se depărtau. Tămâie-au dus idolilor Și au dat jertfe Baalilor. Să meargă, Eu l-am învățat Pe Efraim; l-am ridicat În brațe, dar nu au văzut Că sănătos Eu l-am făcut. I-am tras cu funii pământești – Cu legături ce-s omenești – I-am tras cu frânghia pe care Numai iubirea o mai are, Iar pentru ei M-am arătat A fi Cel cari le-a ridicat Jugul cel greu ce l-au avut, Pe cari în gură l-au ținut. Asupra lor M-am aplecat Și de mâncare Eu le-am dat. La Egipteni în țară-apoi, N-au să se-ntoarcă înapoi, Dar au să-l aibă așezat Pe-Asirian, drept împărat, Pentru că n-au voit – văd bine – Să se întoarcă iar, la Mine. Sabia o să năvălească Asupră-le, să nimicească Cetățile ăstui popor Și pe al lui sprijinitor, Din pricină că au făcut Planuri care nu Mi-au plăcut. Poporul Meu, precum văd bine, Se depărtează-acum, de Mine. Dacă la Cel Prea-Nalt, apoi, Chemați au fost ei, înapoi, Nici unul nu a arătat Că, să se scoale, a cătat. Cum, Efraim, să te predau? Israele, cum să te dau? Cum să îți fac ce e știut Precum că Admei i-am făcut? Cum aș putea să fac cu voi, Ca și cu Țeboimu-apoi? Inima, tare, Mi se zbate, Iar în lăuntru-Mi sunt mișcate Toate, de mila ce-o simțesc Când către tine Eu privesc. Iată că nu am să-ți fac ție, După aprinsa Mea mânie. Pe Efraim, nu-l zdrobesc Eu, Pentru că Eu sunt Dumnezeu Și nicidecum un om. Eu sânt – În mijlocul tău – al tău Sfânt Și nu am să Mă repezesc Asupră-ți, să te prăpădesc.