Ea zămisli încă o dată,
Și astfel dobândi o fată.
Domnul, atuncea, i-a vorbit,
Lui Osea și i-a poruncit:
„Fetei, un nume îi vei pune
Și, „Lo-Ruhama”, îi vei spune.
(Pentru că numele ce-l are
Înseamnă „Cea fără-ndurare”.)
Nu voi avea milă, defel,
De casele lui Israel.
N-am să le dau, iertarea Mea!
Milă, în schimb, Eu voi avea,
De Iuda și de casa lui,
Iar prin puterea Domnului –
Acela care, tot mereu,
E al lui Iuda Dumnezeu –
Le voi aduce izbăvire.
Însă această mântuire,
Nu le-o voi da prin arc apoi,
Prin sabie sau prin război;
Și nici prin cai n-o vor avea,
Sau călăreți, de-asemenea.”
După ce ea a înțărcat
Pe Lo-Ruhama, a urmat
Un alt fiu, iar Domnul a spus:
„Numele care va fi pus
Ăstui copil, vreau să se știe
Că Lo-Ami, are să fie.
(Numele dat de Dumnezeu
Înseamnă „Nu-i poporul meu”.)
Deci, acest nume, să-i puneți,
Căci voi, popor, nu Îmi sunteți.
Din astă pricină, nici Eu
Nu sunt al vostru Dumnezeu.”
„Totuși, copiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are
Mulți au să fie-n largul zării,
La fel precum nisipul mării
Ce nu poate-a fi măsurat
Și-asemenea, nici numărat.
Dacă li se zicea, mereu
Că „Nu sunteți poporul Meu”,
Li se va spune, mai târziu
„Fiii lui Dumnezeu Cel viu!”
Atuncea, ai lui Iuda fii
Și ai lui Israel copii,
Toți, împreună-au să se-adune
Și-o căpetenie-și vor pune.
Cu ea în frunte-apoi, afară,
Ieși-vor ei, atunci, din țară,
Căci mare o să fie-astfel,
Acea zi, a lui Izreel.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
