Geneza 25:1-11

Încă o soață și-a luat Avram – Chetura s-a chemat. Ea îl născuse pe Zimran Și pe Iocșan și pe Medan, Pe Madian, Ișbac și-n urmă, Șuah. Iocșan, pe a sa urmă, Lăsă pe Seba și Dedan. Trei fii a zămislit Dedan: În șir fusese Așurimi, Letușimi și Leumimi. Fiii lui Madian erau: Efa, Efer, Enoh; urmau Elda și-Abida, după ei. Sunt toți, fii ai Cheturiei. Avram lăsă odraslei sale – Deci lui Isac – totul. Cu cale, Găsi că este potrivit, Ca fiii ce i-au zămislit Toate-ale sale țiitoare, Să capete câte-un dar mare. Cum a gândit, a și făcut. Apoi, el grijă a avut, Ca de Isac, să-i depărteze. Și puse astfel, să se-așeze – ‘Nainte de a fi murit – În țara de la răsărit. Avram, împovărat de ani – O sută șapte’șicinci de ani Ajuns-a de a împlinit – Sătul de zile, fericit Că toate le-a făcut cu rost, S-a stins din viață și a fost, La neamul său, adăugat. Fiii, apoi, l-au îngropat; Cei doi – Isac și Ismael – Sunt cei ce-au îngrijit de el. L-au așezat în locu-acela, Unde e peștera Macpela, În țarina aceea care Ținutul Mamre-n față o-are; Acea bucată de pământ În care i-au făcut mormânt, A fost al lui Efron ogor, Cari este-al lui Țohar fecior. Ogorul fost-a cumpărat, De-Avram, ca loc de-nmormântat, De la Hetiți – demult, odată – Când a fost Sara îngropată. Avram fiind deci adormit, Domnul, în urmă-i S-a-ngrijit De fiul său Isac. I-a dat Belșug. L-a binecuvântat Pe el, pe soața ce-o avea. Pe vremea ‘ceea locuia, El cu soția – amândoi – Lângă fântâna Lahai-Roi.