Geneza 25
25
Moartea lui Avraam
1Încă o soață și-a luat
Avram – Chetura s-a chemat.
2Ea îl născuse pe Zimran
Și pe Iocșan și pe Medan,
Pe Madian, Ișbac și-n urmă,
3Șuah. Iocșan, pe a sa urmă,
Lăsă pe Seba și Dedan.
Trei fii a zămislit Dedan:
În șir fusese Așurimi,
Letușimi și Leumimi.
4Fiii lui Madian erau:
Efa, Efer, Enoh; urmau
Elda și-Abida, după ei.
Sunt toți, fii ai Cheturiei.
5Avram lăsă odraslei sale –
Deci lui Isac – totul. Cu cale,
6Găsi că este potrivit,
Ca fiii ce i-au zămislit
Toate-ale sale țiitoare,
Să capete câte-un dar mare.
Cum a gândit, a și făcut.
Apoi, el grijă a avut,
Ca de Isac, să-i depărteze.
Și puse astfel, să se-așeze –
‘Nainte de a fi murit –
În țara de la răsărit.
7Avram, împovărat de ani –
O sută șapte’șicinci de ani
Ajuns-a de a împlinit –
8Sătul de zile, fericit
Că toate le-a făcut cu rost,
S-a stins din viață și a fost,
La neamul său, adăugat.
9Fiii, apoi, l-au îngropat;
Cei doi – Isac și Ismael –
Sunt cei ce-au îngrijit de el.
L-au așezat în locu-acela,
Unde e peștera Macpela,
În țarina aceea care
Ținutul Mamre-n față o-are;
Acea bucată de pământ
În care i-au făcut mormânt,
A fost al lui Efron ogor,
Cari este-al lui Țohar fecior.
10Ogorul fost-a cumpărat,
De-Avram, ca loc de-nmormântat,
De la Hetiți – demult, odată –
Când a fost Sara îngropată.
11Avram fiind deci adormit,
Domnul, în urmă-i S-a-ngrijit
De fiul său Isac. I-a dat
Belșug. L-a binecuvântat
Pe el, pe soața ce-o avea.
Pe vremea ‘ceea locuia,
El cu soția – amândoi –
Lângă fântâna Lahai-Roi.
Urmașii lui Ismael
12Iată spița lui Ismael –
Al lui Avram fiu, este el,
Și-al lui Agar. Măicuța lui
E fiică a Egiptului.
Pe Ismael când îl născuse,
Sara, drept roabă, o avuse.
13Iată numele fiilor
Lui Ismael: în neamul lor
E Nebaiot, primul născut.
În urma lui, a apărut
Chedar, Adbel, Mibsam, Mișma,
14Duma, Masa, Hadad, Tema,
15Ietur, Nafiș, Chedma-n sfârșit,
La care, șirul s-a oprit.
16Sunt toți, fii ai lui Ismael,
Căci doisprezece-avut-a el.
Acestea sunt numele lor,
După-al lor neam și locul lor.
Ei, doișpe voievozi au fost,
Cari și-au făcut, cu toți, un rost.
17Iar Ismael trăit-a deci,
Exact o sută și treizeci
Și șapte ani. El i-a-mplinit,
Când, de pe lume, s-a sfârșit.
18Copiii lui sau așezat –
Și-ntreg ținutu-au înțesat –
De la Havila pân’ la Șur,
Și locurile dimprejur.
Ținutul Șur se întindea –
Cum mergi către Asiria –
Privind țara Egiptului.
‘Nainte dar, la frații lui,
El – Ismael – a locuit,
Așa cum Domnu-a poruncit.
Esau și Iacov
19Isac e fiul lui Avram;
Iată dar spița lui de neam:
20Patru decenii a-mplinit,
Atunci când s-a căsătorit.
Rebeca e a lui soție.
Ea, fiică-i e – precum se știe –
Lui Betuel, zis Arameul,
Ce-i frate cu Laban Evreul,
Care ședea-n Padan-Aram.
Toți erau rude cu Avram.
Padan-Aramul cuprindea,
Pe-atunci, Mesopotamia.
21Isac se rugă Domnului,
Pentru Rebeca – soața lui –
Căci era stearpă. Dumnezeu,
I-a ascultat glasul, mereu.
Rebeca, fiind vindecată,
Rămase dar, însărcinată.
22Cei doi copii, care urmau
Ca să se nască, se băteau
În pântecele ei, mereu.
Atuncea ea, pe Dumnezeu,
L-a întrebat, foarte mirată:
„De ce mai sunt însărcinată?”
23El i-a răspuns, din cerul Său:
„Află că-n pântecele tău,
Se află două neamuri, care
Vor zămisli două popoare;
Acestea fi-vor despărțite,
Din tine, când vor fi ieșite.
Unul din neamul ce-o să vie,
Cu mult mai mare o să fie;
Iar cel mai mic, slugă îl are,
Pe cel care va fi mai mare.”
24Când timpul i s-a împlinit,
Doi gemeni, ea a zămislit.
25Primul copil se arăta
Roșu de tot – ca o manta
Din păr lucrată; i-au găsit
26„Esau”, drept nume potrivit,
Căci s-au luat după culoare,
După a lui înfățișare.
În urmă, grabnic, a venit
Al doilea fiu. El a ieșit
Ținând cu mâna de călcâi,
Pe cel ce s-a născut întâi.
Plecând de la ce s-a-ntâmplat,
„Iacov”, copilu-a fost chemat.
Iată dar, cum au fost traduse
Aceste nume: i se spuse
Esau – „Păros” – celui dintâi,
Și „Cel ce ține de călcâi”,
Celui de-al doilea, căci firește,
„Iacov” se cheamă-n evreiește.
Isac, când fiii-i s-au născut,
Șase decenii a avut.
Esau își vinde dreptul de întâi născut
27Cei doi copii au crescut mari.
Esau a fost acela cari
Ajunse vânător vestit,
Pe câmp fiind mai mult zărit.
Iacov, cuminte, se vădea,
Căci lângă cort, mai mult, ședea.
28Pentru vânatul dobândit,
Esau era mai mult iubit,
De tatăl său. Rebeca, ea,
Mai mult, pe Iacov îl iubea.
29Odată, Iacov a gătit
O ciorbă. Foarte ostenit,
Esau, din câmp, când s-a întors,
30A zis: „De vlagă, eu sunt stors.
Frate, ascultă a mea vorbă:
Dă-mi să mănânc din a ta ciorbă –
Cea roșie – căci sunt flămând,
Mereu, pe drumuri alergând;
Acum sunt tare ostenit!” –
De-atunci, „Edom” a fost numit;
„Edom”, prin „Roșu” e tradus.
31Iacov, către Esau, a spus:
„Să-mi vinzi dar, dreptul ce îl ai –
De-ntâi născut – iar apoi hai
32Ca să mănânci.” El s-a-nvoit:
„La ce-ar putea fi folosit
Dreptul acesta, când eu mor?!
Ia-ți dreptul dar, mai repejor!”
33„Jură-mi întâi!” – Iacov a vrut.
El a jurat și și-a vândut
Dreptul pe cari l-a dobândit,
Când pe-astă lume a venit.
34Atuncea, Iacov i-a adus
Ciorbă de linte și i-a pus
Și pâine lângă ea, pe masă.
Esau părea că nici nu-i pasă
De dreptul ce și l-a pierdut,
Ci a mâncat și a băut.
Selectat acum:
Geneza 25: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca