YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 25:1-11

Geneza 25:1-11 BVA

Avraam și-a mai luat o soție care se numea Chetura. Ea i-a născut pe următorii fii: Zimran, Iocșan, Medan, Midian, Ișbac și Șuah. În familia lui Iocșan s-au născut Șeba și Dedan. Urmașii lui Dedan au fost: așuriții, letușiții și leumiții. Fiii lui Midian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida și Eldaa. Toți aceștia au provenit din Chetura. Avraam i-a dat (ca moștenire) lui Isaac tot ce avea. A oferit daruri și fiilor concubinelor lui. Dar în timp ce încă trăia, el i-a separat de fiul lui numit Isaac, determinându-i să își stabilească locuința în teritoriile țării din Est. Avraam a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani. Când i s-a terminat viața, a murit după ce trăise mulțumit de lungimea ei și fericit chiar și la bătrânețe. Astfel, el a fost adăugat la (cei care decedaseră în) poporul lui. Fiii lui care se numeau Isaac și Ismael, l-au înmormântat în peștera Mahpela din terenul (care fusese inițial al) lui Efron, fiul hititului Țohar. Acest teren este la estul localității Mamre. El fusese cumpărat de Avraam de la hitiți. Acolo a fost înmormântat Avraam împreună cu soția lui numită Sara. După moartea lui Avraam, Dumnezeu l-a binecuvântat pe fiul lui care se numea Isaac. El și-a stabilit locuința lângă Beer Lahai-Roi.