„La slobozenie-ați fost chemați,
Acum, cu toți, dragii mei frați.
Dar să nu facă nimenea,
O pricină apoi, din ea
Prin cari să poată să trăiască,
Doar pentru firea pământească,
Ci unii, altora, să știți –
Cu dragoste – să vă slujiți.
Căci toată Legea – adunată –
Printr-o poruncă este dată:
„Aproapele, să îți iubești,
Așa precum tu însuți ești,
De către tine, îndrăgit.”
În ăst fel, Legea s-a-mplinit.
Dar dacă voi vă tot mușcați
Și-unii pe alții vă mâncați,
Seamă luați, ca să nu fiți –
Unii, de alții – nimiciți.”
„De-aceea zic, dragii mei frați,
Că este bine să umblați,
De Duhul Sfânt doar, cârmuiți,
Și căutați să nu-mpliniți
Apoi, cumva, pofta, pe care,
Firea cea pământească-o are,
Pentru că firea pământească,
Mereu, are ca să poftească,
Doar împotriva Duhului;
Iar Duhu-apoi – la rândul Lui –
O să poftească, dragii mei,
Mereu, doar împotriva ei –
Căci ele-s două lucruri care,
Potrivnice sunt, fiecare.
Așa că voi n-o să puteți
Să faceți tot ceea ce vreți.
Dacă sunteți călăuziți
De Duhul Sfânt, nu vă găsiți
Sub ascultarea Legii. Voi
Mai trebuie să știți apoi,
Ce fapte au să însoțească
Această fire, pământească:
Curvia și cu preacurvia,
Vine la rând necurăția,
Urmată și de desfrânare,
De-a idolilor venerare,
De vrajbe, certuri și mânie,
Precum și de vrăjitorie,
De ne-nțelegeri, dezbinări,
Zavistii multe și certări
Între partidele formate.
Acestea toate sunt urmate
Și de beții, de pizmă mare,
Ucidere și îmbuibare
Și-apoi, de lucrurile-acele
Ce sunt asemenea cu ele.
Acum dar, să cunoașteți voi
Și roada Duhului apoi:
Doar dragoste ea o să fie,
Pace, precum și bucurie
Și o răbdare-ndelungată
Și bunătate arătată;
Credincioșia-n urmă vine,
Precum și facerea de bine
Și înfrânarea poftelor
Și-apoi, blândețea, fraților.
În contra lor, se înțelege,
Că nu există nici o lege.
Aceia care s-au vădit,
Ai lui Hristos, au răstignit
Această fire pământească,
Cu patima sa cea lumească,
Cu poftele ce le-au avut
Și cari, din ea, au apărut.
Dacă, prin Duhul, trăim noi,
Să și umblăm prin El, apoi.