Galateni 2
2
Încuviințarea apostolilor
1„La paisprezece ani, apoi,
Luat-am drumul înapoi,
Către Ierusalim, urmat
Și de Barnaba. L-am chemat,
Atuncea, și pe Tit, cu mine.
2Când am plecat – țin minte bine –
Avut-am o descoperire.
M-am dus deci, să le dau de știre
Și despre Evanghelia dată,
Mie, pentru a fi purtată,
La Neamurile care sânt,
Pe fața-ntregului pământ.
Îndeosebi, eu am vorbit,
Cu cei care s-au dovedit
A fi de vază, căci n-am vrut,
Zadarnic, să mă fi zbătut.
3Nici Tit – cel care m-a-nsoțit –
Măcar că-i Grec, n-a fost silit
Ca să se taie împrejur–
Precum erau toți cei din jur –
4Din pricină că, între noi,
Au reușit să intre-apoi
Frați mincinoși, cari au pândit
Ce libertate am primit
Noi, în Hristos, cu gând să știe
Cum să ne ducă, în robie.
5Nu ne-am supus și, negreșit,
Că lor, noi nu ne-am potrivit,
Măcar o clipă, căci voim
Ca, Evanghelia, s-o vestim,
Iar adevărul ei, apoi,
Dorim ca să rămână-n voi.
6Aceia care sunt, cumva,
Socotiți drept a fi ceva –
Oricine-ar fi, vreau ca să știe,
Precum că nu îmi pasă mie,
De nimenea, pentru că eu
Știu că nu cată Dumnezeu,
La fețele oamenilor,
Ci doar la inimile lor –
Că sunt de vază, pot să zic,
Cum că nu mi-au adus nimic.
7Din contră, când au observat
Că, Evanghelia, mi s-a dat
Mie, s-o propovăduiesc,
Printre cei care se vădesc
Căci, împrejur, nu s-au tăiat,
Precum lui Petru i s-a dat
Să ducă Evanghelia-n jur
La toți cei tăiați împrejur –
8Iar Cel ca-apostol l-a făcut
Pe Petru, grijă a avut
Ca să mă facă și pe mine,
Și a găsit că este bine
Ca Evanghelia s-o vestim,
Și-n lume să o răspândim:
El, celor, împrejur, tăiați,
Iar eu, la cei ce-s netăiați,
La Neamurile care sânt,
Azi, răspândite, pe pământ –
9Atuncea când au cunoscut
Harul pe care l-am avut
După al Domnului meu plan,
Iacov și Chifa și Ioan –
Aceia care, precum știți,
Că sunt ca niște stâlpi priviți –
Pe mine, m-au însărcinat –
Și pe Barnaba, cari mi-e dat
Drept, mână dreaptă, să îmi fie
Cât suntem în călătorie –
La Neamuri, ca să ne pornim
Și Evanghelia s-o vestim,
Urmând ca ei a fi plecați,
La cei ce-s, împrejur, tăiați.
10Ne-au spus doar, ca să nu-i uităm,
Pe cei săraci și încercăm
Să facem cum ne-au sfătuit,
Întotdeauna, negreșit.”
Pavel înfruntă pe Petru
11„Când a venit Chifa apoi,
În Antiohia, la noi,
În față-i, m-am împotrivit,
Căci el era de osândit.
12Într-adevăr, la început,
Până când nu au apărut
Unii, care erau veniți,
Trimiși de Iacov, el – să știți –
Că împreună s-a aflat,
Cu Neamurile și-a mâncat
Cu ele, însă, s-a ferit
Și-a stat deoparte, liniștit,
Când acești frați au apărut,
Căci el, atuncea, s-a temut,
De cei care-l înconjurau
Și, împrejur, tăiați erau.
13Cu el, pe loc, au început,
Îndată, de s-au prefăcut –
Acolo – și ceilalți Iudei,
Încât, alăturea de ei –
În lațul slăbiciunii lor,
Chiar și Barnaba, fraților –
Ajunse a fi înhățat.
14Când i-am văzut, cum s-au purtat,
Că nu țin adevărul care
A noastră Evanghelie-l are
Și că nu umblă drept, m-am dus,
La Chifa-n grabă, și i-am spus,
Față de toți: „Vreau să-ntreb eu,
Că dacă tu, cari ești Iudeu,
Ca Neamurile-acum trăiești,
Pe ele, cum de le silești
Să nu trăiască-n felul lor,
Ci în cel al Iudeilor?”
15Iudei, din fire, suntem noi,
Nu niște păcătoși apoi,
Cari, dintre Neamuri, sunt veniți.
16Totuși, pentru că bine știți,
Că omul nu e socotit
Prin fapte-a fi, neprihănit,
Ci doar prin faptul că și-a pus,
Credința, în Hristos Iisus,
Crezut-am în Hristos și noi
Pentru că vrem a fi apoi,
În felu-acesta, socotiți
În rând cu cei neprihăniți.
Neprihănire, ne-ndoios,
Dă doar credința în Hristos,
Căci nimeni nu e socotit,
A fi un om neprihănit,
Pe seama faptelor pe care
Legea-n puterea sa le are.
17Dar dacă-n timp ce căutăm
Ca, în Hristos, să căpătăm
Neprihănirea, iar apoi,
Găsiți suntem, în urmă, noi,
Drept păcătoși, este Iisus,
Cumva, vreun slujitor supus
Păcatului? Nu, nicidecum!
18Căci dacă eu zidesc acum,
Lucruri pe care le-am stricat,
Oare, nu sunt considerat
A fi un călcător de lege?
19Eu am murit – se înțelege –
Față de ea, și-acum, mereu,
Trăiesc doar pentru Dumnezeu.
20Eu, cu Hristos, sunt răstignit,
Și azi trăiesc… dar, de trăit,
Nu mai trăiesc eu – să știți bine –
Ci doar Hristos trăiește-n mine.
În viața care o trăiesc
Acum, în trup, împărtășesc
Credința-n Fiul Cel pe care,
Al nostru Dumnezeu Îl are,
Cari m-a iubit și-apoi S-a dat,
Pentru ca eu să fiu salvat.
21Nu vreau, zadarnic, să fac eu,
Harul lăsat de Dumnezeu.
Căci dacă, dată e, prin Lege,
Neprihănirea, se-nțelege
Cum că degeaba a murit
Hristosul nostru, răstignit.”
Selectat acum:
Galateni 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca