Estera 4
4
Groaza și postul Iudeilor
1Când Mardoheu a auzit
Tot ceea ce s-a poruncit,
Haina și-a rupt și s-a-mbrăcat
În sac și-apoi și-a presărat
Cenușă-n cap. Astfel gătit,
El, prin cetate, a pornit
Să-și strige-amărăciunea mare,
Cu țipete sfâșietoare.
2Înfășurat în sacul lui,
La poarta împăratului
În urmă, s-a înfățișat,
Deși cel care-i îmbrăcat
În acest fel era oprit
În acel loc de-a fi venit.
3Oriunde-n țară ajungea
Porunca dată, aducea
Amară jale-ntre Iudei.
Cuprinși de-o mare groază, ei
Au început ca să postească
Să plângă, să se învelească
În sac și în cenușă-ndată.
4Estera fost-a înștiințată
De slujnici și famenii ei,
Despre ce-a fost, pentru Evrei,
Chiar de-mpăratul, pregătit.
Împărăteasa s-a-ngrozit
Aflând acestea. A luat
Un rând de haine și l-a dat
La slujitori, ca ei să-l dea
Lui Mardoheu și să îi ia
Sacul acela, de pe el;
Dar unchiul ei n-a vrut defel.
5Împărăteasa mai avea
Un famen care se numea
Hatac. Îndată, l-a chemat
Și l-a trimis ca, întrebat,
Să fie Mardoheu, ce are,
Ce însemnează-a lui purtare.
6Hatac, la Mardoheu, s-a dus,
Făcând așa precum i-a spus
7Estera. Astfel, a aflat
Tot ceea ce s-a întâmplat,
Căci Mardoheu i-a povestit
De soarta ce s-a pregătit
Pentru Iudei. L-a înștiințat
Și cât argint are de dat
Haman, pentru împărăție –
Să pună deci, în visterie –
Pentru uciderea celor
Din nația Iudeilor.
8De-asemeni, Mardoheu atunci,
Cuprinsul acelei porunci
Vestită-n Susa, i l-a dat,
Ca el să-i fie arătat
Esterei. A mai poruncit
Ca ea să meargă, negreșit,
La împărat, să stăruiască
Și astfel să le izbăvească
Întregul neam. Hatac s-a dus
9La-mpărăteasă și i-a spus
Cuvintele lui Mardoheu.
10Prin famen ea-i transmise: „Eu
11Nu pot să intru la-mpărat,
Dacă la el, nu m-a chemat.
O lege e, ce pedepsește
Pe-acela care îndrăznește –
Fie femeie sau bărbat –
Ca să pătrundă, nechemat,
În curtea împăratului,
Din interiorul casei lui.
Dacă cumva s-a întâmplat
Și cineva tot a intrat
Fără să fi avut chemare,
Sorți de-a scăpa cu viață, n-are.
El va fi omorât de-ndat’.
Numai așa va fi scăpat,
Dacă-mpăratul, semn, îi face
Pentru a fi lăsat în pace,
Cu-al său toiag de aur care
Va fi-ndreptat spre-acela care,
La el, să vină, a-ndrăznit –
Așa doar, fi-va izbăvit.
Iar eu, la el, n-am fost chemată.
Treizeci de zile-s de când, iată
Că pe-mpărat nu l-am văzut.
Deci, nu știu ce e de făcut.”
12Când aste vorbe au ajuns,
La Mardoheu, el a răspuns:
13„Să nu-ți închipui tu, cumva,
Că numai tu te vei salva,
Dintre Iudei, căci locuiești
La curte și păzită ești!
14Dacă acuma ai să taci,
Să nu gândești că rău ne faci,
Căci izbăvirea noastră vine
De-altundeva, chiar fără tine!
Dar tu, casa tatălui tău,
Nu veți putea, de acest rău,
În nici un fel, să vă feriți,
Ci toți aveți ca să periți.
Și spune-mi oare, cine știe,
De n-ai ajuns la-mpărăție,
Tocmai pentru această vreme?
Deci, nu ai pentru ce te teme!”
15Estera a trimis să-i spună:
16„Du-te și pe Iudei i-adună –
Pe cei ce-n Susa sunt veniți –
Și pentru mine să postiți
Trei zile – fără să mâncați,
Fără să beți – și așteptați!
Și eu, cu slujnicele mele,
Postesc în zilele acele.
Apoi voi merge la-mpărat,
În ciuda legii ce s-a dat.
Iar dacă trebuie să mor,
Pieri-voi pentru-al meu popor!”
17Când Mardoheu a auzit
Vorbele ei, plecă grăbit
Să împlinească de îndat’
Poruncile ce i s-au dat.
Selectat acum:
Estera 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca