Eclesiastul 4:9-16

În loc de unu-i bine doi: Mai bună plată, amândoi Pentru-a lor muncă-au să primească; Când are să se poticnească Unul și-apoi are să cadă, Al său tovarăș o să-l vadă, Iar dacă unul o să pice, Celălalt are să-l ridice. Dar vai de cel însingurat! Când cade, nu e ajutat De nimeni; nu se mai ridică. Rămâne-acolo unde pică. La fel se-ntâmplă dacă doi Se culcă: atunci, amândoi Unul pe altul se-ncălzesc. Singuri însă de se găsesc, Cine-i va încălzi? Cumva, De se ridică cineva În contra altuia – acel Ce-i atacat – când lângă el Un sprijin o să își găsească, Mai bine-o să se-mpotrivească, Precum și funia-mpletită Mai greu este-njumătățită. Mai bine un copil sărac – Gândit-am după al meu plac – Copil sărac însă deștept Și-n tot ce face, înțelept, Decât un mare împărat, Bătrân, care s-a arătat Prin fapte dar și prin cuvinte, Precum că e lipsit de minte Și nu voiește ca să știe Că trebuie-ndrumat să fie. Cel înțelept poate să iasă Din temniță și poate ca să Domnească și de nu-i avut, Chiar de sărac el s-a născut. Pe toți cei vii i-am observat, Atenți cum au înconjurat Pe pruncul cari avea să fie Urmașul la împărăție. Fără sfârșit era poporul Care-l urma pe viitorul Lui împărat. Totuși, acel Care urma-va după el, Nu va putea fi bucurat De cel ce fi-va-ncoronat – De toate câte-a făcut bune – Căci și-asta e deșertăciune, Precum asemeni toate sânt Trudă și goană după vânt.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Eclesiastul 4:9-16