Eclesiastul 12
12
1Ascultă dar, îndemnul meu:
Să-ți amintești de Dumnezeu,
În anii tăi de tinerețe,
Până n-ajungi la bătrânețe
Când, apăsat de anii grei,
Vei spune: „N-am plăcere-n ei”.
2Până când încă este soare
Și până când lumină are
Luna și stelele, șuvoi;
Până când norii, după ploi,
N-au să revină de îndată,
Să-ntunece iar, bolta toată;
3Până când casa paznici are
Și nu-s cuprinși de tremurare –
Deci până brațe bune ai;
Pân’ pe picioare poți să stai,
Mândru, fără să se înmoaie
Sub tine și să se-ncovoaie;
Până când dinții nu ți-au stat
Din al lor veșnic măcinat;
Pân’, la fereastra trupului,
Pot încă văzătorii lui
Să mai privească, liniștit,
Căci înserarea n-a venit –
Deci până când nu te-au lăsat
Ochii și nu s-a încărcat
Al tău trup, cu al beznei vid;
4Până când, încă, nu se-nchid
Ușile gurii – buzele –
Și poți să-ți strecori vorbele.
Când uruitul morii tale
Slăbește, atunci și de ale
Înaripatelor slab cânt
Nopțile tulburate-ți sânt,
Iar glasul cântăreților
Nu-l mai auzi, răsunător,
Ci-năbușit îl prinzi acum.
5Te temi de înălțimi. De drum,
Într-una ești înspăimântat.
Te-ntoarce, pân’ n-a apucat
Migdalul alb să-ți înflorească
În păr și pân’ să se târască,
Lăcusta poate; până când
Nu îți trec poftele umblând,
Pentru că drumul omului
Îl poartă către casa lui
Cea veșnică, iar bocitori
Așteaptă-n uliți, chemători;
6Până când funia-mpletită
Din fir de-argint nu-i dovedită
Și trăinicie încă are,
Iar aurul acel din care
Vasul este făcut, există;
Și până când, încă, rezistă
Găleata de lângă izvor,
Pentru-nsetatul călător;
Până când roata de fântână
Încă nu ți s-a rupt în mână;
7Până ești, încă, pe pământ;
Până nu intri în mormânt
Când duhul fi-va-napoiat
Lui Dumnezeu, căci El l-a dat.
8„O, lipsă de înțelepciune!
Totul este deșertăciune!” –
A zis, precum un om deștept,
9Eclesiastul. Înțelept
A fost el și a luminat
Al său popor. A cercetat,
Atent, apoi a adâncit
Și zicători multe-a-ntocmit.
10Eclesiastu-a căutat –
Și-n mare parte, a aflat –
Cuvinte care sunt plăcute
Și-s demne de a fi trecute
În carte. A-ncercat să scrie,
Cât mai aproape ca să fie
De adevăr, vorbele-i toate
Voind a-i fi imaculate.
11Cuvintele-nțelepților
Asemeni sunt boldurilor,
Dar la un loc de-s rânduite,
Cuie bătute-s folosite
De un stăpân numai. Deci eu,
12Îți dau acest sfat, fiul meu:
Tot ce îți spun, atent, ascultă.
Adună-nvățătură multă,
Din lucruri ce am încercat,
Aicea, de ți-am arătat.
Dacă vei vrea să întocmești
Cărți multe, n-ai să isprăvești
Cu scrisul; și-apoi te gândește
Că-nvățătura obosește
Sărmanul trup, când e prea multă.
13Acuma însă, stai și-ascultă
Care-i sfârșitul tuturor,
Cel al învățătorilor:
Tu, teme-te de Dumnezeu!
Păzește-I Legile, mereu!
Să nu ieși din porunca Lui!
Îndatorirea omului,
Aceasta este; căci odată,
14Domnul va face judecată
Și toate faptele-s aduse,
Fiind apoi, în față-I, puse.
Nimic din ce este ascuns,
Nu-i pentru El de nepătruns.
Va judeca, din jilțul Său,
Ce-ai făptuit – bine sau rău.
Selectat acum:
Eclesiastul 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca