După ce, coșul, îl va pune,
Iei iar cuvântul și vei spune:
„Avut-am tată Arameu,
Care pribeag a fost, mereu,
Încât ajuns-a, bunăoară,
A fi aproape ca să moară.
El, cu puțini inși, a venit
Și în Egipt a locuit,
Pentru o vreme, timp în care
Ajunse a fi un neam mare
Și în puteri s-a întărit.
Cât, în Egipt, el a trăit,
A fost supus la grea robie –
Așa precum bine se știe –
Căci i-a fost neamul chinuit,
Neîncetat, și asuprit.
Din acel loc, în urmă, noi,
La Domnul, am strigat apoi.
El, glasul, ni l-a auzit
Și înspre noi, când a privit,
Văzut-a chinu-acela mare
Și asupririle pe care
Le îndura al nost’ popor.
Din mâna Egiptenilor,
Domnul ne-a scos, prin brațu-I tare,
Prin semne înfricoșătoare
Și prin minuni nemaivăzute
Ce doar de El pot fi făcute.
Ne-a dus în acest loc, în care
Azi stăm, iar astă țară mare
În care curge, tot mereu,
Lapte și miere, Dumnezeu,
Nouă, ne-a dat-o-n stăpânire,
Să o avem drept moștenire.
Acuma iată, Domnului,
Îi dau rodul pământului –
Pe care-ntâi l-am adunat –
Din locul pe cari mi l-ai dat
Tu Doamne-n astă țară, mie.
Acest prim rod, ți-l aduc Ție!”
Să-l pui în fața Domnului
Și-nchină-te-n ‘naintea Lui,
Pentru că Domn și Dumnezeu
Îți este și-ți va fi, mereu.
În urmă, când vei fi sfârșit,
Te bucură cu-al tău Levit
Și cu străinul care vine –
Atuncea – pentru-a fi cu tine,
Și cu întreagă casa ta,
De ceea ce vei căpăta –
De bunurile dobândite
Cari, de la Domnul, sunt venite.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
