Faptele apostolilor 13:13-52

De-ai săi tovarăși însoțit, Pavel, din Pafos, a pornit Cu o corabie. Mergea La Perga, în Pamfilia. Ioan i-a părăsit apoi Și, la Ierusalim, ‘napoi, El s-a întors. Ceilalți plecară, Din Perga, și drumu-și urmară Până în Antiohia, Aflată în Pisidia. Acolo-n ziua de Sabat, În sinagogă, au intrat, Iar după ce s-au isprăvit, Proroci și Lege, de citit, Fruntașii sinagogi-au pus, Oameni, să meargă, de le-au spus: „Dragi frați, de vreun cuvânt aveți, De-ndemn, pentru norod, spuneți! Acum, de sunteți pregătiți, Puteți veni ca să vorbiți.” Pavel, de jos, s-a ridicat Și-apoi, cu mâna, semn le-a dat, Zicând: „Bărbați israeliți, Și voi, ceilalți, cari vă găsiți Aici și cari sunteți, mereu, Ascultători, de Dumnezeu, Vă rog, acum, atenți să stați Și vorba să îmi ascultați. Știți că poporul Israel, Are un Dumnezeu; iar El, Pe-ai noști’ părinți doar, i-a chemat, Căci i-a ales, și-a ridicat, Acest norod, la cinste mare, De mult, în timpurile-n care Fost-a-n Egipt. Cu brațul Lui, Apoi, din a Egiptului Țară, i-a scos, într-un târziu. Purtările lor, în pustiu – Căci patruzeci de ani umblară, Până când, în Canaan, intrară – Domnul, mereu, le-a suferit. După ce El a nimicit Șapte popoare, cari erau În calea lor, căci locuiau Chiar în Canaan, al nost’ popor A moștenit pământul lor, Cari, patru veacuri jumătate, Roade le-a dat, îmbelșugate. Când timpul s-a apropiat, Judecători, Domnul le-a dat, Printr-un proroc – prin Samuel. Apoi, poporul, de la el, Cerut-a și un împărat. Și astfel, Dumnezeu le-a dat Pe Saul – al lui Chis fecior – Din Beniamin. În fruntea lor, El, patruzeci de ani, a stat. Fiind, apoi, înlăturat, În locu-i, David a venit, Despre cari a mărturisit Chiar Domnul: „Iată, am aflat Pe cineva, cu-adevărat, Pe gustul Meu, și știu că el Are să facă-n așa fel, Ca voia să Mi-o împlinească. David, el o să se numească, Și este al lui Iese fiu.” Din David, Domnul, mai târziu, Așa cum a făgăduit, Pentru popor, a dăruit Pe marele Mântuitor: Iisus e-Acela, fraților! ‘Nainte ca să vină El, Pentru întregul Israel, Ioan a propovăduit Botezul – voi l-ați auzit – Spre pocăință. Când sfârșise Însărcinarea ce-o primise, El zis-a: „Cine credeți voi, Că aș fi Eu?” Iar, mai apoi, Ioan vorbi în acest fel: „Iată că nu sunt eu, Acel. Ci-n urma mea, un Altul vine. El e mai mare decât mine, Și-ncălțămintea-I, din picioare – Să I-o dezleg – nu sunt în stare.” Deci, fraților – care, de neam, Sunteți din fiii lui Avram – Precum și voi care, mereu, Teamă aveți, de Dumnezeu, Am să vă dau, acum, o veste: Cuvântul mântuiri-aceste, Vouă v-a fost trimis! Noi știm Căci cei de la Ierusalim, Pe Domnul, nu L-au cunoscut. Astfel, prin ceea ce-au făcut, Prin faptul că L-au osândit Chiar pe Iisus, au împlinit Cuvintele prorocilor, Care – știți bine, fraților – Că sunt citite, ne-ncetat, În sinagogă, la Sabat. Măcar că El nu a avut Vină de moarte, i-au cerut, Toți, lui Pilat, să Îl omoare Și-au împlinit cuvântul care Fusese scris, despre Iisus. Apoi, într-un mormânt, L-au pus, Dar Dumnezeu L-a înviat, Din morți, iar El S-a arătat, Zile în șir, necontenit, Celor care L-au însoțit Din Galileea, pe-al Său drum, Pân’ la Ierusalim. Acum, Aceia sunt martorii Lui, În mijlocul norodului. Noi, vestea bună, v-o dăm: iată, Făgăduința ce-a fost dată, De Dumnezeu, părinților, Azi, pentru noi – copiii lor – A împlinit-o – cum v-am spus – Prin învierea lui Iisus, Așa precum fusese zis Și cum, în Psalmul doi, stă scris: „Iată că Tu ești Fiul Meu, Pe care azi, L-am născut Eu.” Că El, din morți, L-a înviat Încât nu va mai fi mâncat De putrezire, a promis Chiar Domnu-atuncea când a zis: „Ceea ce am făgăduit, Lui David, fi-va împlinit De Mine, cu credincioșie.” De-aceea, în alt Psalm, mai scrie: „Ca al Său Sfânt să putrezească, El n-are să îngăduiască.” Așa cum fost-a rânduit De Domnul, David a slujit Celor din vremea sa. Apoi, El a murit și, înapoi, Pământului, fusese dat. Lângă părinți, înmormântat, A fost cuprins de putrezire. Dar vrem ca să vă dăm de știre Căci Cel pe care L-a trezit Domnul, din morți, n-a putrezit. Să știți că-n El doar, fraților, Iertare a păcatelor, Vi se vestește. Deci, oricine Crede în El – și, la El, vine – Prin El va dobândi iertare, La toate lucrurile care, Legea lui Moise nu putea, În nici un fel, ca să o dea. Deci, seama să luați la voi, Să nu se-ntâmple, mai apoi, Ce-au spus proroci-n cartea lor: „Vai, disprețuitorilor! Uitați-vă! Mirați, priviți, La toate-acestea și, pieriți! Căci iată, după al Meu plac, În timpul vostru, am să fac, Pe față, o lucrare mare, Căreia nu-i veți da crezare, În nici un chip, dacă – cumva – V-ar povesti-o cineva.” Când ucenicii au ieșit Afară, Neamuri au venit, Grabnic, la ei și i-au rugat, Ca și la celălalt Sabat, Să le vorbească – de se poate – Iar, despre-aceste lucruri toate. Când adunarea s-a sfârșit, Să plece, lumea s-a zorit. Barnaba și Pavel, apoi, S-au dus și ei. După cei doi, Porniră-ndată mulți Iudei Și prozeliți. Atuncea, ei, Cu dragoste, i-au îndemnat Să stăruiască, ne-ncetat, Cu toți, în harul Domnului. Venind ziua Sabatului, S-a adunat, cu mic cu mare, Aproape întreaga suflare Cari, în cetate, s-a găsit, Căci, să audă, a voit, Cuvântul Domnului. Pe dată, Văzând mulțimea adunată, Iudeii, iute, s-au umplut De pizmă și au început, Contra lui Pavel, să vorbească Și chiar să îl batjocorească. Dar Pavel și Barnaba-au stat, În fața lor, și-au cuvântat, Cu îndrăzneală: „Iată, noi, Cuvântul Domnului, la voi – Întâi de toate – L-am vestit. Dar pentru că nu L-ați primit – Și singuri dar, vă judecați Nevrednici ca să căpătați Veșnica viață – vă lăsăm Și, către Neamuri, ne-nturnăm. Domnul, așa, ne-a poruncit: „Te-am pus să fii, te-am rânduit, Lumina Neamurilor. Deci, Pe-ale pământului poteci, Până la marginile lui, Duci mântuirea Domnului.” Când Neamurile auziră, Aceste vorbe, preamăriră Cuvântul Domnului, căci El, A dat norodului acel, Prilej de mare bucurie; Iar toți cei rânduiți să vie, La viață, au crezut îndată, Cuvântul spus. Prin țara toată, Cuvântul Domnului mergea, Și-n orice loc, El pătrundea. Iudei-atunci s-au mâniat Și, grabnic, au întărâtat Pe toți fruntașii, din cetate; De-asemeni, fură-ntărâtate Femeile cucernice, Cu vază, și puternice. Astfel, cu toții au stârnit Prigoana, și i-au izgonit, Iute, din ale lor hotare Pe Pavel și Barnaba, care Praful ce li s-a adunat, Pe încălțări, l-au scuturat În contra lor și-apoi, zorit, Către Iaconia-au pornit. Toți ucenicii, plini, erau, De Duh Sfânt, și se bucurau.