Faptele apostolilor 13
13
Barnaba și Saul – Elima
1Pe-atunci, Biserica avea,
Acolo-n Antiohia,
Niște învățători, precum
Și-unii proroci. Iată-i acum:
Barnaba, Simon – poreclit
Și Niger; Luciu – cel venit
De la Cirene; i-a urmat
Cel cari Manaen s-a chemat –
Acesta a copilărit
Cu Saul și cu cel sortit
A fi-n Iudeea împărat
Și cari, Irod, a fost chemat.
2Pe când, cu posturi, ei slujeau
Lui Dumnezeu și se rugau,
Duhul Cel Sfânt zise: „Aveți,
Deoparte, Mie, să-Mi puneți
Pe Saul și Barnaba, care
Chemați sunt, pentru-a Mea lucrare.”
3Ei au postit și s-au rugat,
Iar după ce și-au așezat,
Toți, mâinile, peste cei doi,
I-au învoit să plece-apoi.
4Astfel, Barnaba a pornit
La drum, de Saul, însoțit.
Spre Seleucia plecară,
Trimiși de Duh, și se urcară
Pe o corabie, cu gând
De-a merge-n Cipru. Ajungând
5În Salamina – la Iudei –
Cuvântul Domnului, prin ei,
În sinagogă, S-a vestit.
Cât timp au propovăduit,
Acest Cuvânt, Iudeilor,
Ioan le fuse slujitor.
6Până la Pafos au umblat,
Pe insulă, în lung și-n lat.
Pe un Iudeu, au întâlnit,
Acolo, Bar-Iisus numit.
Un fals profet fusese el,
Și-un vrăjitor. Omul acel,
7Pe dregător îl însoțea.
Paulus Sergius se numea
Înaltul dregător. Îndat’
El, pe Barnaba, l-a chemat,
Iar când și Saul a venit,
Dorința și-a mărturisit
S-asculte-al Domnului Cuvânt.
8Văzând că cei doi gata sânt
De a vorbi cu dregătorul,
Furios, Elima „vrăjitorul” –
În felu-acesta-i tălmăcit
Numele lui – s-a-mpotrivit,
Și a-ncercat, cu stăruință,
Pe dregător, de la credință,
Să îl abată, negreșit.
9Saul – cari Pavel s-a numit –
Plin de Duh Sfânt, s-a ridicat
Și, la el, țintă, s-a uitat:
10„Mult crezi că-ți va mai merge ție?
Om rău și plin de viclenie,
Tu, fiu de drac, tu, om al firii,
Vrăjmaș crunt al neprihănirii,
Nu vei mai înceta tu, oare,
Să strâmbi, a Domnului cărare?!
11Acum, mâna lui Dumnezeu,
Are să te apese greu:
O vreme, orb, vei rămânea
Și soarele, nu-l vei vedea!”
Din cer, o ceață-ntunecată
Căzut-a peste el, îndată,
De-a trebuit ca să găsească
Pe cineva, să-l însoțească.
12Văzând că orb e vrăjitorul,
Uimit rămase dregătorul,
Crezând, din tot sufletul lui,
Învățătura Domnului.
Pavel în Perga și în Antiohia Pisidiei
13De-ai săi tovarăși însoțit,
Pavel, din Pafos, a pornit
Cu o corabie. Mergea
La Perga, în Pamfilia.
Ioan i-a părăsit apoi
Și, la Ierusalim, ‘napoi,
El s-a întors. Ceilalți plecară,
14Din Perga, și drumu-și urmară
Până în Antiohia,
Aflată în Pisidia.
Acolo-n ziua de Sabat,
În sinagogă, au intrat,
15Iar după ce s-au isprăvit,
Proroci și Lege, de citit,
Fruntașii sinagogi-au pus,
Oameni, să meargă, de le-au spus:
„Dragi frați, de vreun cuvânt aveți,
De-ndemn, pentru norod, spuneți!
Acum, de sunteți pregătiți,
Puteți veni ca să vorbiți.”
16Pavel, de jos, s-a ridicat
Și-apoi, cu mâna, semn le-a dat,
Zicând: „Bărbați israeliți,
Și voi, ceilalți, cari vă găsiți
Aici și cari sunteți, mereu,
Ascultători, de Dumnezeu,
Vă rog, acum, atenți să stați
Și vorba să îmi ascultați.
17Știți că poporul Israel,
Are un Dumnezeu; iar El,
Pe-ai noști’ părinți doar, i-a chemat,
Căci i-a ales, și-a ridicat,
Acest norod, la cinste mare,
De mult, în timpurile-n care
Fost-a-n Egipt. Cu brațul Lui,
Apoi, din a Egiptului
Țară, i-a scos, într-un târziu.
18Purtările lor, în pustiu –
Căci patruzeci de ani umblară,
Până când, în Canaan, intrară –
Domnul, mereu, le-a suferit.
19După ce El a nimicit
Șapte popoare, cari erau
În calea lor, căci locuiau
Chiar în Canaan, al nost’ popor
A moștenit pământul lor,
Cari, patru veacuri jumătate,
Roade le-a dat, îmbelșugate.
20Când timpul s-a apropiat,
Judecători, Domnul le-a dat,
Printr-un proroc – prin Samuel.
21Apoi, poporul, de la el,
Cerut-a și un împărat.
Și astfel, Dumnezeu le-a dat
Pe Saul – al lui Chis fecior –
Din Beniamin. În fruntea lor,
El, patruzeci de ani, a stat.
22Fiind, apoi, înlăturat,
În locu-i, David a venit,
Despre cari a mărturisit
Chiar Domnul: „Iată, am aflat
Pe cineva, cu-adevărat,
Pe gustul Meu, și știu că el
Are să facă-n așa fel,
Ca voia să Mi-o împlinească.
David, el o să se numească,
Și este al lui Iese fiu.”
23Din David, Domnul, mai târziu,
Așa cum a făgăduit,
Pentru popor, a dăruit
Pe marele Mântuitor:
Iisus e-Acela, fraților!
24‘Nainte ca să vină El,
Pentru întregul Israel,
Ioan a propovăduit
Botezul – voi l-ați auzit –
Spre pocăință. Când sfârșise
25Însărcinarea ce-o primise,
El zis-a: „Cine credeți voi,
Că aș fi Eu?” Iar, mai apoi,
Ioan vorbi în acest fel:
„Iată că nu sunt eu, Acel.
Ci-n urma mea, un Altul vine.
El e mai mare decât mine,
Și-ncălțămintea-I, din picioare –
Să I-o dezleg – nu sunt în stare.”
26Deci, fraților – care, de neam,
Sunteți din fiii lui Avram –
Precum și voi care, mereu,
Teamă aveți, de Dumnezeu,
Am să vă dau, acum, o veste:
Cuvântul mântuiri-aceste,
Vouă v-a fost trimis! Noi știm
27Căci cei de la Ierusalim,
Pe Domnul, nu L-au cunoscut.
Astfel, prin ceea ce-au făcut,
Prin faptul că L-au osândit
Chiar pe Iisus, au împlinit
Cuvintele prorocilor,
Care – știți bine, fraților –
Că sunt citite, ne-ncetat,
În sinagogă, la Sabat.
28Măcar că El nu a avut
Vină de moarte, i-au cerut,
Toți, lui Pilat, să Îl omoare
29Și-au împlinit cuvântul care
Fusese scris, despre Iisus.
Apoi, într-un mormânt, L-au pus,
30Dar Dumnezeu L-a înviat,
31Din morți, iar El S-a arătat,
Zile în șir, necontenit,
Celor care L-au însoțit
Din Galileea, pe-al Său drum,
Pân’ la Ierusalim. Acum,
Aceia sunt martorii Lui,
În mijlocul norodului.
32Noi, vestea bună, v-o dăm: iată,
Făgăduința ce-a fost dată,
De Dumnezeu, părinților,
33Azi, pentru noi – copiii lor –
A împlinit-o – cum v-am spus –
Prin învierea lui Iisus,
Așa precum fusese zis
Și cum, în Psalmul doi, stă scris:
„Iată că Tu ești Fiul Meu,
Pe care azi, L-am născut Eu.”
34Că El, din morți, L-a înviat
Încât nu va mai fi mâncat
De putrezire, a promis
Chiar Domnu-atuncea când a zis:
„Ceea ce am făgăduit,
Lui David, fi-va împlinit
De Mine, cu credincioșie.”
35De-aceea, în alt Psalm, mai scrie:
„Ca al Său Sfânt să putrezească,
El n-are să îngăduiască.”
36Așa cum fost-a rânduit
De Domnul, David a slujit
Celor din vremea sa. Apoi,
El a murit și, înapoi,
Pământului, fusese dat.
Lângă părinți, înmormântat,
A fost cuprins de putrezire.
37Dar vrem ca să vă dăm de știre
Căci Cel pe care L-a trezit
Domnul, din morți, n-a putrezit.
38Să știți că-n El doar, fraților,
Iertare a păcatelor,
Vi se vestește. Deci, oricine
39Crede în El – și, la El, vine –
Prin El va dobândi iertare,
La toate lucrurile care,
Legea lui Moise nu putea,
În nici un fel, ca să o dea.
40Deci, seama să luați la voi,
Să nu se-ntâmple, mai apoi,
Ce-au spus proroci-n cartea lor:
41„Vai, disprețuitorilor!
Uitați-vă! Mirați, priviți,
La toate-acestea și, pieriți!
Căci iată, după al Meu plac,
În timpul vostru, am să fac,
Pe față, o lucrare mare,
Căreia nu-i veți da crezare,
În nici un chip, dacă – cumva –
V-ar povesti-o cineva.”
Prigonirile Iudeilor
42Când ucenicii au ieșit
Afară, Neamuri au venit,
Grabnic, la ei și i-au rugat,
Ca și la celălalt Sabat,
Să le vorbească – de se poate –
Iar, despre-aceste lucruri toate.
43Când adunarea s-a sfârșit,
Să plece, lumea s-a zorit.
Barnaba și Pavel, apoi,
S-au dus și ei. După cei doi,
Porniră-ndată mulți Iudei
Și prozeliți. Atuncea, ei,
Cu dragoste, i-au îndemnat
Să stăruiască, ne-ncetat,
Cu toți, în harul Domnului.
44Venind ziua Sabatului,
S-a adunat, cu mic cu mare,
Aproape întreaga suflare
Cari, în cetate, s-a găsit,
Căci, să audă, a voit,
Cuvântul Domnului. Pe dată,
45Văzând mulțimea adunată,
Iudeii, iute, s-au umplut
De pizmă și au început,
Contra lui Pavel, să vorbească
Și chiar să îl batjocorească.
46Dar Pavel și Barnaba-au stat,
În fața lor, și-au cuvântat,
Cu îndrăzneală: „Iată, noi,
Cuvântul Domnului, la voi –
Întâi de toate – L-am vestit.
Dar pentru că nu L-ați primit –
Și singuri dar, vă judecați
Nevrednici ca să căpătați
Veșnica viață – vă lăsăm
Și, către Neamuri, ne-nturnăm.
47Domnul, așa, ne-a poruncit:
„Te-am pus să fii, te-am rânduit,
Lumina Neamurilor. Deci,
Pe-ale pământului poteci,
Până la marginile lui,
Duci mântuirea Domnului.”
48Când Neamurile auziră,
Aceste vorbe, preamăriră
Cuvântul Domnului, căci El,
A dat norodului acel,
Prilej de mare bucurie;
Iar toți cei rânduiți să vie,
La viață, au crezut îndată,
Cuvântul spus. Prin țara toată,
49Cuvântul Domnului mergea,
Și-n orice loc, El pătrundea.
50Iudei-atunci s-au mâniat
Și, grabnic, au întărâtat
Pe toți fruntașii, din cetate;
De-asemeni, fură-ntărâtate
Femeile cucernice,
Cu vază, și puternice.
Astfel, cu toții au stârnit
Prigoana, și i-au izgonit,
Iute, din ale lor hotare
Pe Pavel și Barnaba, care
51Praful ce li s-a adunat,
Pe încălțări, l-au scuturat
În contra lor și-apoi, zorit,
Către Iaconia-au pornit.
52Toți ucenicii, plini, erau,
De Duh Sfânt, și se bucurau.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 13: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
