2 Împărați 7
7
Vestirea lui Elisei
1Atuncea, Elisei s-a dus,
În fața tuturor și-a spus:
„Așa vorbește Dumnezeu,
Al cărui slujitor sunt eu:
„La poarta din Samaria,
Mâine, cu toții veți vedea –
Când ceasu-acesta o să vină –
Că o măsură de făină,
Cu-n siclu fi-va cumpărată.
Și orz se va găsi, căci iată,
Două măsuri se vor putea,
Tot la un siclu, să se ia.”
2Când călărețul cel pe care,
Drept sprijin, împăratu-l are,
Aste cuvinte-a auzit,
Plin de dispreț, a glăsuit:
„Peste putință! Nu cred eu!
Chiar de va face Dumnezeu,
Mâine, ferestre-n cer, cumva,
Cum să se-ntâmple-așa ceva?”
Prorocul zise-atunci: „Nu crezi?
Ei bine, mâine ai să vezi
Tu însuți lucrurile-acele,
Însă nu vei mânca, din ele.”
3Tocmai atuncea s-a brodit,
Că patru oameni s-au oprit
La poarta care străjuia
Intrarea în Samaria.
Oameni-acei, leproși, erau
Și de mâncare căutau.
Ei, între ei, s-au sfătuit
Și-n felu-acesta au vorbit:
„La ce bun oare, să ne-oprim
Aici, când tot o să murim?
4Dacă-n cetate intrăm noi,
De foame vom pieri apoi.
Aici dacă vom rămânea,
O să murim, de-asemenea.
Mai bine, haidem fraților,
La oastea Sirienilor,
Căci cine știe ce-o să iasă.
Poate că viața ei ne-o lasă.
Dacă ne vor cruța, trăim.
Iar dacă nu, o să murim.”
5Când înserarea s-a lăsat,
Spre Sirieni ei au plecat
Și-n tabără, apoi, intrară.
Pe nimeni, însă, nu aflară,
6Pentru că Domnul a făcut
Să se audă-nentrerupt,
Un vuiet de oștire mare,
De călărime și de care.
Când Sirieni-au auzit
Vuietu-acela, s-au gândit:
„Mai marele lui Israel
Are alăturea de el,
Pe cel ce este împărat
Peste Hetiți încoronat,
Și pe-mpărații cei pe care
Țara Egiptului îi are.
În contra noastră, împreună,
Toți vor veni, să ne răpună.”
7În felu-acesta au gândit
Și-nspăimântați, ei au fugit,
Lăsându-și corturile mari
Și cai și care și măgari,
Zorindu-se să izbutească,
Doar viața să și-o izbăvească.
8Leproși-n tabără-au intrat
Și-n primul cort s-au așezat
De au mâncat și au băut.
Cu-argint și aur, și-au umplut
Toți, buzunarele, și-apoi
Au mai luat și haine noi.
Tot ce au strâns, iute-au ascuns.
Apoi, în alt cort au pătruns,
Unde au procedat la fel,
Luând tot ce era în el.
Astfel, ceea ce-au jefuit,
Au scos afară și-au pitit.
9În urmă, ziseră: „Nu-i bine,
Ce facem noi! Vede oricine,
Că astă zi se dovedește
Deosebită. Se vădește
A fi o zi de veste bună.
Haidem să mergem, împreună,
La casa împăratului,
Ca vestea să i-o dăm și lui.
Dacă-n tăcere noi vom sta
Și până-n zori vom aștepta,
Atunci încredințați să fim,
Că mari pedepse-o să primim.”
10Cei patru, grabnic, au plecat
Și pe străjeri ei i-au chemat,
La poarta care străjuia
Intrarea în Samaria.
Ei ziseră străjerilor:
„Tabăra Sirienilor
Este pustie. Am intrat
Și nici un om nu am aflat,
În corturile cele mari.
Doar caii lor și mulți măgari –
Chiar lângă corturi – sunt legați.
Grabnic, veniți și vă uitați,
Ca să vedeți că, negreșit,
Este precum v-am povestit.”
11Străjeri-atunci au alergat
Să-l înștiințeze, pe-mpărat.
12Când împăratu-a auzit
Lucrul acesta, a vorbit,
Cu slujitorii săi, zicând:
„Iată dar, ce le-a dat prin gând –
Acuma – Sirienilor:
Știu bine că al nost’ popor
Este flămând. Ei au fugit
Și pe ogoare s-au pitit,
Spunându-și: „Dacă Israel
Iese afară, vai de el!
Îl atacăm, pe ne-așteptate,
Și vom pătrunde în cetate.”
13Unul din slujitori s-a dus
La împăratul și i-a spus:
„Te rog, porunci – acum – să dai,
Să-ți fie-aduși, aici, cinci cai –
Din cei pe care-i mai avem.
Apoi, trimite-i să vedem
Ce-o să se-ntâmple. Fă acum,
După al meu sfat, căci – oricum –
Și caii istoviți se-arată,
La fel ca și cetatea toată.”
14Îndată, marele-mpărat,
Poruncă – slugilor – a dat,
Să pregătească două care
Și caii pentru fiecare.
Trimise-apoi, niște oșteni,
În tabără la Sirieni,
Zicând: „Mergeți și cercetați
Și vești – degrabă – să îmi dați!”
15Pân’ la Iordan s-au repezit
Oștenii și-au descoperit
Că drumul fost-a presărat
Cu haine ce s-au aruncat
Când Sirieni-nspăimântați,
Prin fugă s-au dorit scăpați.
Solii aceia, înapoi,
La împărat, veniră-apoi
Și-i spuseră ce au găsit.
16Poporu-atuncea a ieșit
Și-a alergat, nerăbdător,
La tabăra dușmanilor,
S-o jefuiască, de îndată.
Astfel, se împlinise – iată –
Cuvântul care l-a rostit
Domnul, atunci când a vestit
Că „o măsură de făină –
În ziua ce avea să vină –
Cu-un siclu fi-va cumpărată
Și-apoi, din orz – de astă dată –
Două măsuri se vor putea,
Tot cu un siclu să se ia.”
17La poartă-atunci, a fost chemat,
Spre-a fi, de pază, așezat,
Chiar călărețul cel pe care,
Drept sprijin, împăratu-l are.
A fost o mare-nvălmășeală –
Căci fiecare-a dat năvală –
Iar omu-acela a picat
Și în picioare-a fost călcat
De gloata ce s-a îmbulzit.
În felu-acesta, a murit,
După cuvântul Domnului,
Rostit prin slujitorul Lui,
Atunci când a venit la el,
Mai marele din Israel.
18Căci pe-mpărat când îl zărise,
Omul lui Dumnezeu vorbise
În acest fel: „Chiar de nu crezi,
Mâine în zori, tu ai să vezi –
Când acest ceas are să vină –
Că o măsură de făină,
Cu-un siclu fi-va cumpărată
Și-apoi din orz – de astă dată –
Două măsuri se vor putea,
Tot cu un siclu să se ia.”
19Iar călărețul a murit,
Pentru că astfel i-a vorbit,
Lui Elise: „N-am să cred eu!
Chiar dacă face Dumnezeu,
Mâine, ferestre-n cer – cumva –
N-o să se-ntâmple-așa ceva!”
Prorocul i-a răspuns: „Nu crezi?
Ei bine, mâine ai să vezi
Tu însuți, lucrurile-acele,
Însă nu vei mânca din ele.”
20Într-adevăr, s-a împlinit
Totul, așa cum s-a vestit,
Căci în învălmășeala mare –
Ce se făcuse, la intrare –
Omul acela a picat
Și în picioare-a fost călcat,
De gloata ce s-a îmbulzit,
Încât acolo a murit.
Selectat acum:
2 Împărați 7: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca