2 Ioan 1
1
1„Prezbiterul scrie, acum,
Alesei Doamne dar, precum
Și fiilor – copiii ei –
Pe care eu și toți acei
Cari, adevărul, au primit,
Întotdeauna, i-am iubit.
2Pentru-adevăru-aflat, în noi,
Care rămâne-n veac apoi:
3Har, îndurare, pace, eu
Doresc ca să aveți mereu,
Din partea Tatălui de sus
Și-a Domnului Hristos Iisus,
În adevăr și în iubire.
4Iată că mi s-a dat de știre,
Și foarte mult m-am bucurat
Atuncea când eu am aflat,
Pe unii, din copiii tăi,
Umblând, acum, pe drepte căi –
În adevăr – necontenit,
După porunca ce-am primit,
Chiar de la Tatăl nost’, ceresc.
5Acuma, Doamnă, eu doresc
Să-ți scriu, nu de-o poruncă nouă,
Ci de cea veche, dată vouă
De la-nceputuri: deci, să știm
Ca toți, mereu, să ne iubim!
6Căci dragostea sălășluiește
Acolo unde se trăiește
După porunca Domnului.
Aceasta e porunca Lui,
În care vreau ca să umblați,
Neîncetat, dragii mei frați,
Așa precum ați auzit,
De la-nceput, că s-a vorbit.
7Acum, în lume-au apărut
Amăgitori – eu i-am văzut.
Aceștia nu mărturisesc
Cum că Hristos, Fiul ceresc,
Vine în trup. Iată-așadar,
Amăgitorul! Iată dar,
Pe Anticrist! Atenți să fiți,
8Mereu, și bine vă păziți,
Ca rodul muncii voastre, voi,
Să nu-l pierdeți, ci, mai apoi,
Că meritați – să dovediți –
Plată deplină să primiți.
9Oricine înainte-o ia –
Adică nu va rămânea
În ce-a-nvățat și-a dobândit,
De la Hristos – e dovedit
Că nu-L are pe Dumnezeu.
10Voi, însă, fiți atenți, mereu:
Dacă se va-ntâmpla, cumva,
La voi, să vină cineva,
Fără învățătura care
Dată v-a fost, la fiecare
De Domnul nost’, Hristos Iisus,
Să nu-l primiți, și nici de spus,
Să nu îi spuneți: „Bun venit!”.
11Căci cel care l-a întâlnit
Pe acel om, și i-a urat
Un „Bun venit!”, s-a arătat
Cum că părtaș, atunci, se poate
La fapte rele-a se socoate.
12Doresc, mai multe, să vă spun,
Însă, nu vreau ca să le pun
Pe o hârtie, cu cerneală.
Căci după a mea socoteală,
Să vin la voi, nădăjduiesc,
Să pot, direct, să vă vorbesc,
Nu prin scrisoare, cu măsură,
Ci mai pe larg, gură la gură;
Dar, pe deplin, când vin la voi,
O să ne bucurăm și noi.
13Copiii sorei tale vin
Și sănătate-ți spun. Amin.”
Selectat acum:
2 Ioan 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca