Împărăteasa cea pe care
Ținutul Seba-n frunte-o are,
De Solomon, a auzit,
Pentru că zvonul s-a lățit
Despre înțelepciunea lui
Și despre slava Domnului.
La Solomon, ea a venit,
Căci, să încerce, a voit,
De-s drepte vorbele acele,
Prin întrebări multe și grele
Un mare-alai o însoțise
Când la Ierusalim venise.
De-asemenea, o însoțeau
Cămilele care duceau
Aur și multe nestemate,
Și mirodenii minunate.
La Solomon, toate le-a dus,
Spunându-i tot ce-avea de spus;
Iar Solomon, răspuns, i-a dat,
La tot ceea ce l-a-ntrebat.
Nimic, cu înțeles ascuns,
Nu a rămas fără răspuns.
Împărăteasa înțelese
Că-n Solomon, Domnul pusese
Atât de multă-nțelepciune,
Cât nimeni nu putea s-adune.
De-asemenea, ea a văzut
Ce case el a mai făcut;
Văzut-a ce bucate are,
Puse pe masa lui cea mare,
Văzut-a slujitorii lui,
Paharnici-mpăratului
Și hainele ce le-au avut.
Împărăteasa a văzut
Și jertfele ce se socot
A fi drept ardere de tot –
Duse la Casa Domnului –
Din partea împăratului.
Uimită, ea a cuvântat:
„Văd că era adevărat
Tot ceea ce am auzit,
Pe seama ta, că s-a vorbit.
Acum, eu însumi pot a spune
Că ai o mare-nțelepciune,
Pentru că iată, am văzut
Ce fel de fapte ai făcut!
Până acuma, nu credeam
Cuvintele ce le-auzeam –
Pe seama ta – dar am venit
Eu însumi și m-am dumirit
Că veștile de mine-aflate
Nu mi-au spus nici pe jumătate,
Ce fel de lucruri ai făcut.
Căci după cum eu am văzut,
Pot liniștită-acum a spune
Că ai mai multă-nțelepciune
Și ai mai multă propășire,
Decât e zvonul, peste fire,
Cari despre tine s-a iscat.
Ferice zic dar, necurmat,
La oamenii pe care-i ai
Și peste cari împărat stai!
Ferice slujitorilor,
Ferice-apoi zic tuturor
Cari, lângă tine, pot a sta,
S-asculte-nțelepciunea ta!