Noi, îndrăzneală, am primit,
La Dumnezeu. În ce stă ea?
În faptul că dacă vom vrea,
Să cerem, ceva, Domnului –
Dacă este pe voia Lui –
El ne ascultă. Dacă știm
Că, ascultare, noi găsim,
La El, oricând, orice I-am cere,
Vom ști că ne stă în putere
Să dobândim ce L-am rugat,
Căci ce-am cerut, ne va fi dat.
Dacă îl vede cineva,
Pe-un frate, c-a greșit, cumva,
Păcătuind – și-acel păcat
Nu-i către moarte îndreptat –
Rugi facă, pentru frate’ său,
Spre-a îndrepta lucrul cel rău.
Dacă așa va proceda,
Dumnezeu, viața, îi va da,
Pentru cel care s-a rugat,
Cari n-a făcut nici un păcat.
Dar este și-un păcat mai mare
Ce merge pe-a morții cărare.
Pentru cel care o să poarte
Acel păcat ce duce-n moarte,
Nu îi voi spune, nimănui,
Ca să se roage, Domnului.
Vă fac dar, o mărturisire,
Că orișice nelegiuire
Este păcat. Dar între ele –
Între păcatele acele –
Exist-un altfel de păcat
Ce nu-i, spre moarte, îndreptat.