Vă laud și îmi pare bine,
Că voi vă amintiți, de mine,
În toate, și că n-ați uitat
Învățătura ce v-am dat.
Dar vreau să știe fiecare,
Cum că Hristos este Cel care
E Capul, oricărui bărbat.
Bărbatu-apoi, e așezat
Să fie cap, pentru femei,
Iar Dumnezeu dar, dragii mei,
Întotdeauna, ne-ndoios,
Este chiar Capul lui Hristos.
De-aceea, orișice bărbat,
Dacă atunci când s-a rugat –
Sau, poate, când a prorocit –
Capul i-a fost acoperit,
A săvârșit un lucru rău,
Că-și necinstește, Capul său.
Orice femeie, de la voi,
Dacă se roagă – sau, apoi,
O prorocie, a rostit –
Fiind cu capul dezvelit,
Ea, negreșit, păcătuiește,
Căci, pe-al ei cap, îl necinstește,
Pentru că ea-i ca una care
E rasă-n cap și, păr, nu are.
Dacă femeia îndrăznește
Și, capul, nu și-l învelește,
Ca pletele să și le-ascundă,
Este mai bine să se tundă!
Iar dacă-i rușinos să iasă,
În lume, tunsă sau chiar rasă,
Atuncea, o să trebuiască
Să-nvețe să se învelească.
În ce-l privește pe bărbat,
Acesta nu e obligat
A fi, pe cap, acoperit,
Pentru că el e, negreșit,
Chipul și slava – tot mereu –
Al marelui nost’ Dumnezeu,
Pe când femeia-i slava care
Al ei bărbat, numai, o are.
Din ea, n-a fost omul luat,
Ci ea-i luată, din bărbat.
Și nu bărbatul – ați văzut –
Pentru femeie-a fost făcut,
Ci ea-i făcută ca să fie –
Pentru al ei bărbat – soție.
Femeile, necontenit,
Pe cap, să poarte, negreșit,
Un semn al stăpânirii lor,
Din pricina îngerilor.
Totuși, în Domnul, niciodat’,
Femeia nu-i fără bărbat,
Și nici omul, de-asemenea,
Nu e, în Domnul, fără ea.