Romani 7:1-8

Fraților, vă vorbesc acum ca unora care cunosc legea (mozaică). Știți că ea „guvernează” omul atât timp cât trăiește el. O femeie căsătorită este „legată” de soțul ei atât timp cât acesta trăiește. Dar dacă el moare, este „dezlegată” de legea care reglementa relația cu fostul ei soț. Această lege prevede că dacă s-ar fi dus să fie soția altui bărbat în timp ce primul încă trăia, s-ar fi numit adulteră. Dar dacă îi moare soțul, legea referitoare la căsătorie își încetează aplicabilitatea pentru vechea ei relație cu acela; și astfel, nu o va numi adulteră dacă se va căsători cu un alt bărbat. Frații mei, în ce privește relația voastră cu legea (mozaică), prin (identificarea cu) corpul lui Cristos, ați murit și voi în mod asemănător, ca să fiți ai Celui care a înviat dintre cei morți. Iar acest lucru s-a întâmplat ca să producem rezultate pentru (cauza lui) Dumnezeu. În timp ce trăiam guvernați de legile naturii noastre umane păcătoase, dorințele păcătoase ale acesteia erau puse în evidență (prin interzicerea lor) de lege(a mozaică). Ele își produceau efectul în ființa noastră și aduceau rezultate care ne calificau pentru moarte. Dar acum suntem liberi față de lege(a mozaică), pentru că am murit față de aceea care ne ținea sclavi; și am făcut acest lucru ca să putem sluji nu în vechea formă cerută de legea (mozaică) scrisă, ci în noua realitate creată de Spirit. Ce concluzie am putea formula acum? Oare să afirmăm că legea (mozaică) este păcat? În mod categoric, nu! Totuși, eu nu aș fi conștientizat existența păcatului fără ajutorul legii (mozaice). De exemplu, dacă această lege nu mi-ar fi spus „Să nu ai dorințe păcătoase”, eu nu aș fi (re)cunoscut acele dorințe (ca ceva păcătos). Dar prin apariția poruncii, păcatul a conceput în mine tot felul de (asemenea) dorințe negative. De fapt, fără existența legii (mozaice), păcatul era „mort”