Isus a început apoi să le vorbească folosind parabole. El a zis: „Un om a plantat o viță de vie. A înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și i-a construit un turn; apoi a dat-o în arendă unor viticultori și a plecat din țară. Când trebuia să fie adunați strugurii copți, a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei fructele viei. Viticultorii l-au prins, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis din nou la ei un alt sclav. Ei l-au rănit la cap și l-au defăimat. A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulți alți sclavi, dintre care unii au fost bătuți, iar alții au fost omorâți de acei viticultori. Mai avea un singur fiu pe care îl iubea foarte mult. În final, l-a trimis și pe el la ei. Proprietarul viei își zicea: «Vor primi onorabil pe fiul meu!» Dar viticultorii au discutat astfel între ei: «Priviți: vine cel care este moștenitorul de drept al viei! Haideți să îl omorâm; și astfel moștenirea lui va fi a noastră!» L-au prins, l-au omorât și i-au aruncat corpul în exteriorul viei. Acum oare ce va face proprietarul viei? Va veni, îi va distruge pe acei viticultori și va da via altora. Oare nu ați citit în Scriptură că «Piatra aruncată de zidari ca fiind inutilă, a ajuns să fie pusă în locul unde se unesc zidurile; Iahve a procedat astfel și ne-a uimit!»?” Ei intenționau să Îl prindă pe Isus, dar le era frică de mulțimea de oameni. În final, L-au lăsat și au plecat. Dar înțeleseseră că parabola prezentată de Isus îi viza pe ei.
Citește Marcu 12
Partajează
Compară toate versiunile: Marcu 12:1-12
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri