YouVersion
Pictograma căutare

Luca 22:1-14

Luca 22:1-14 BVA

Se apropia timpul sărbătorii Azimelor, care se mai numea (implicit) și sărbătoarea Paștelor. Liderii preoților și învățătorii legii (mozaice) discutau (între ei) despre o metodă (specială) prin care să Îl omoare pe Isus; pentru că le era frică de reacția mulțimilor de oameni. Dar Satan a intrat în Iuda care se mai numea și „iscarioteanul”. El era unul dintre cei doisprezece (discipoli). Iuda s-a dus la liderii preoților și la comandanții gărzii templului, ca să stabilească împreună cu ei cum să li-L predea pe Isus. Ei s-au bucurat și au decis să îi ofere bani. După ce le-a promis că li-L va preda, Iuda urmărea un moment favorabil în care acest lucru să se întâmple în absența mulțimilor de oameni. În cadrul sărbătorii, a venit ziua când trebuia sacrificat mielul pascal. Isus a zis lui Petru și lui Ioan: „Duceți-vă și pregătiți-ne masa pascală!” Ei L-au întrebat: „Unde dorești să o pregătim?” El le-a răspuns: „Când veți intra în oraș, veți întâlni un om ducând un ulcior cu apă. Mergeți după el; și în casa în care va intra, să spuneți proprietarului ei: «Învățătorul te întreabă: ‘Unde este camera de oaspeți în care voi mânca Paștele cu discipolii Mei?’» El vă va prezenta o cameră mare la etaj, aranjată (pentru noi). Acolo să faceți pregătirile (pentru Paște).” Ei au plecat și au găsit totul exact cum le spusese Isus. Și au pregătit masa de Paște. La momentul corespunzător, Isus S-a așezat la masă împreună cu cei doisprezece apostoli.

Citește Luca 22