YouVersion
Pictograma căutare

Iov 38:1-18

Iov 38:1-18 BVA

Dumnezeu i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii: „Cine este cel care Îmi întunecă deciziile, comentând fără să cunoască despre ce vorbește? Echipează-te ca un bărbat, pentru ca Eu să te întreb și tu să Mă înveți! Unde erai când am pus temeliile pământului? Spune-mi dacă știi! Cine i-a decis dimensiunile? Știi? Cine a pus sfoara de măsurat peste el? Pe ce îi sunt susținute temeliile și cine i-a pus piatra de legătură dintre părțile lui, când stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? Cine a închis marea cu porți, când a țâșnit din zone adânci. Eu i-am făcut îmbrăcăminte din nori și am înfășat-o în întuneric gros. I-am pus limite teritoriale, zăvoare și porți. Și i-am zis: «Până aici să vii; să nu treci mai departe. Aici să se oprească mândria valurilor tale!»? Ai poruncit tu vreodată dimineții sau ai arătat aurorei locul ei, ca să prindă pământul de margini și să îi scuture pe cei răi de pe el? Pământul ia forma unui bulgăre de argilă care este presat de un sigiliu; și devine ca o haină. Lumina este luată de la cei răi; și brațul lor care a fost ridicat, este strivit. Ai fost tu la izvoarele mării sau te-ai plimbat vreodată prin adâncurile ei? Ți s-au prezentat porțile morții? Sau ai văzut tu vreodată porțile întunericului? Realizezi cât de larg este pământul? Spune ce știi despre toate acestea!

Citește Iov 38