YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 2:1-10

Ioan 2:1-10 BVA

A treia zi a fost o nuntă în (localitatea) Cana din (provincia) Galileea. Acolo era și mama lui Isus. La nuntă, împreună cu Isus fuseseră invitați și discipolii Săi. Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin!” Isus i-a răspuns: „Femeie, de ce trebuie să ne considerăm noi responsabili de acest fapt? Timpul Meu încă nu a venit!” Mama Lui a zis servitorilor: „Să faceți orice vă va spune!” Acolo erau șase vase de piatră, folosite de iudei pentru spălare – conform tradiției lor de purificare (rituală). În fiecare dintre ele încăpea conținutul din două sau trei găleți. Isus le-a zis: „Umpleți aceste vase cu apă.” Ei le-au umplut până la marginea de sus. Apoi El le-a zis: „Scoateți acum și duceți celui care este responsabil cu servirea mesei!” Ei i-au dus (să guste) aceluia. El a gustat apa transformată în vin; și nu știa de unde provenea acel vin. Dar servitorii care îl scoseseră (din acele vase), știau (ce se întâmplase). Atunci l-a chemat pe mire și i-a zis: „Orice om servește mesenii prima dată cu vinul bun; și abia după ce oamenii au băut bine, îl oferă pe cel inferior. Dar tu ai păstrat vinul bun până acum!”

Citește Ioan 2