Exista un om bolnav, numit Lazăr din Betania – satul Mariei și al surorii ei, numită Marta. Maria era aceea care L-a uns pe Isus cu ulei parfumat și care I-a șters picioarele cu părul ei. Iar bolnavul Lazăr era fratele ei. Aceste surori au trimis pe cineva la Isus, să Îi spună: „Doamne, să știi că acela pe care Îl iubești, este bolnav.” Dar când a auzit vestea, Isus a zis: „Această boală nu este destinată să ducă (doar) la moarte, ci să demonstreze gloria lui Dumnezeu; pentru ca Fiul Omului să fie glorificat prin (ce se va întâmpla cu) ea.” Isus iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai întârziat două zile în locul în care era. Apoi le-a zis discipolilor: „Să ne întoarcem în Iudeea!” Discipolii I-au zis: „Învățătorule, cu puțin timp în urmă, iudeii intenționau să Te omoare cu pietre! În aceste condiții, Te (mai) întorci în Iudeea?” Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ore ale zilei? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că lumina acestei lumi îl face să vadă pe unde merge. Dar dacă umblă noaptea, se împiedică, pentru că nu are lumina în el.” După aceste cuvinte, le-a zis: „Prietenul nostru, Lazăr, doarme; dar Mă duc să îl trezesc din somn.” Discipolii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, va deveni sănătos!” Isus îi anunțase astfel despre moartea lui; dar ei credeau că atunci când vorbise despre somn, Se referise la odihna organismului. Atunci le-a spus direct: „Lazăr a murit! Și Mă bucur că nu am fost acolo. S-a întâmplat așa pentru voi, ca să credeți. Dar acum trebuie să mergem la el.” Atunci Toma, numit și „Geamănul”, a zis: „Să mergem și noi să murim cu el!” Când a venit Isus, a fost informat că Lazăr fusese deja înmormântat de patru zile. Pentru că Betania era doar la aproximativ cincisprezece stadii distanță de Ierusalim, mulți iudei veniseră la Marta și la Maria, ca să le consoleze pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, a plecat să îl întâmpine; iar Maria stătea în casă. Marta I-a zis: „Doamne, dacă erai aici, nu murea fratele meu! Dar știu că și acum, Dumnezeu Îți va da orice Îi vei cere.” Isus i-a zis: „Fratele tău va învia!” Marta I-a răspuns: „Desigur, știu că va învia în final, când va fi Învierea!” Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi acest lucru?” Ea I-a zis: „Da, Doamne, cred că Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină în lume!” După ce a spus aceste cuvinte, s-a dus și a chemat-o în secret pe sora ei care se numea Maria; și i-a zis: „A venit Învățătorul și te cheamă.” Cum a auzit această veste, Maria s-a ridicat repede și s-a dus la El. Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Când au văzut-o ridicându-se repede și plecând din casă, iudeii care veniseră la Maria să o consoleze, au mers după ea. Ei ziceau: „Se duce să plângă la mormânt.” Când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, Maria s-a aruncat la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu.” Văzând-o cum plângea împreună cu iudeii care veniseră cu ea, Isus a fost impresionat și foarte afectat în spiritul Lui. Apoi a zis: „Unde l-ați pus?” Ei I-au răspuns: „Doamne, vino să vezi!” Isus plângea. Atunci iudeii au zis: „Acum se poate vedea cât de mult îl iubea!” Iar unii dintre ei au zis: „El care a dat orbului vederea, nu putea să salveze pe acest om de la moarte?”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
