YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 16:7-15

Geneza 16:7-15 BVA

Îngerul lui Iahve a găsit-o în deșert, lângă un izvor de apă. Acela era izvorul de lângă drumul care conduce la Șur. Îngerul a întrebat-o: „Agar, sclava Saraiei, de unde vii și unde mergi?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea, Sarai!” Îngerul lui Iahve i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta și stai acolo ascultând de ea!” El a adăugat: „Voi înmulți atât de mult pe urmașii tăi, încât nu vor putea fi numărați.” Îngerul lui Iahve i-a mai spus: „Să știi că vei naște un fiu. Îi vei pune numele Ismael; pentru că Iahve a observat cum ai fost exploatată. El va trăi ca un măgar sălbatic. Va fi în conflict cu toți ceilalți; și toți oamenii vor fi împotriva lui. Va locui separat de toți frații lui!” Agar L-a numit pe Iahve care i-a vorbit, „Dumnezeul care mă vede”, pentru că își zisese: „L-am văzut în mod real aici pe Cel care mă vede.” Acest fapt explică de ce acea fântână a fost numită Beer Lahai-Roi. Ea este între Cadeș și Bered. Agar i-a născut lui Avram un fiu. El l-a numit Ismael.