În El beneficiem de răscumpărare; și datorită sângelui Său, avem posibilitatea iertării păcatelor. Ea este o consecință a bogatului har pe care Dumnezeu l-a revărsat în favoarea noastră. Această abundență (de har) a venit împreună cu orice fel de înțelepciune și cu abilitatea de înțelegere. Astfel, în acord cu bunăvoința Sa, El ne-a revelat misterul cu privire la intenția implicată de planul pe care îl concepuse. Acest plan era prevăzut să se realizeze în Cristos la termenul stabilit. În El urma să se unească cerul cu pământul. În Cristos am fost aleși conform deciziei incluse în planul lui Dumnezeu. Tot ce face El este în acord cu scopul pe care Și l-a stabilit. Referitor la noi, cei care am sperat primii în Cristos, acea alegere mai implica faptul că vom oferi (celorlalți) ocazia să laude gloria Lui. Atunci când voi ați auzit cuvântul adevărului conținut de Vestea Bună despre salvarea voastră, l-ați crezut. În acel moment, ați fost (și) sigilați de Spiritul Sfânt care fusese promis. El reprezintă (pentru noi) garanția că vom primi moștenirea de care vor beneficia toți ceilalți care sunt răscumpărați de Dumnezeu. Acest lucru se va întâmpla pentru ca gloria Lui să fie lăudată!
Citește Efeseni 1
Partajează
Compară toate versiunile: Efeseni 1:7-14
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri