Efeseni 1:7-14
Efeseni 1:7-14 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
În care avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor, conform bogățiilor harului său, În care el a abundat spre noi în toată înțelepciunea și priceperea, Făcându-ne cunoscut misterul voii sale, conform bunei sale plăceri, pe care și-a plănuit-o în el însuși; Ca în administrarea plinătății timpurilor să adune în unul, toate în Cristos, deopotrivă pe cele în cer și cele pe pământ; în el, În care am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul celui care lucrează toate după sfatul voii sale, Pentru lauda gloriei sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos. În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh sfânt al promisiunii, Care este arvuna moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei sale.
Efeseni 1:7-14 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
În El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său pe care l-a revărsat cu prisosinţă asupra noastră, în toată înţelepciunea şi priceperea. Dumnezeu ne-a făcut cunoscută, după bunăvoinţa sa, taina voii Lui, pe care a hotărât-o de mai înainte în Hristos, pentru a o aduce la desăvârşire la împlinirea vremurilor: să adune toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ, în El. Dumnezeu a hotărât mai dinainte, conform planului Său – căci El înfăptuieşte totul după hotărârea voinţei Lui – să ne aleagă în El, ca să fim spre lauda slavei Lui, noi, primii care am nădăjduit în Hristos. În El, şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre, şi aţi crezut în El, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt cel făgăduit. Duhul Sfânt este garanţia moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de El, spre lauda slavei Lui.
Efeseni 1:7-14 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l‑a răspândit din belșug peste noi. Prin înțelepciune și pricepere, ne‑a descoperit taina voii Sale, după buna Lui plăcere de care a dat dovadă în Hristos, în vederea planului arătat la împlinirea vremurilor, ca să unească în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte după hotărârea Aceluia care lucrează totul după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care ne‑am pus mai dinainte nădejdea în Hristos. În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului – Evanghelia mântuirii voastre – și ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este arvuna moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.
Efeseni 1:7-14 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui – iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.
Efeseni 1:7-14 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În El beneficiem de răscumpărare; și datorită sângelui Său, avem posibilitatea iertării păcatelor. Ea este o consecință a bogatului har pe care Dumnezeu l-a revărsat în favoarea noastră. Această abundență (de har) a venit împreună cu orice fel de înțelepciune și cu abilitatea de înțelegere. Astfel, în acord cu bunăvoința Sa, El ne-a revelat misterul cu privire la intenția implicată de planul pe care îl concepuse. Acest plan era prevăzut să se realizeze în Cristos la termenul stabilit. În El urma să se unească cerul cu pământul. În Cristos am fost aleși conform deciziei incluse în planul lui Dumnezeu. Tot ce face El este în acord cu scopul pe care Și l-a stabilit. Referitor la noi, cei care am sperat primii în Cristos, acea alegere mai implica faptul că vom oferi (celorlalți) ocazia să laude gloria Lui. Atunci când voi ați auzit cuvântul adevărului conținut de Vestea Bună despre salvarea voastră, l-ați crezut. În acel moment, ați fost (și) sigilați de Spiritul Sfânt care fusese promis. El reprezintă (pentru noi) garanția că vom primi moștenirea de care vor beneficia toți ceilalți care sunt răscumpărați de Dumnezeu. Acest lucru se va întâmpla pentru ca gloria Lui să fie lăudată!
Efeseni 1:7-14 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Răscumpărare-avem, în El, Prin al Său sânge, și iertate Sunt, ale noastre, mari păcate, Prin bogățiile pe care, Harul cel minunat le are, Pe care, din belșug, apoi, Le-a revărsat El, peste noi; Aceste daruri minunate, Cari peste noi au fost turnate, Doar prin pricepere se-arată Și-nțelepciune, totodată. Căci iată, a binevoit Ca să ne fi descoperit, Acuma, taina voii Sale, Așa cum a găsit cu cale, După un plan alcătuit În Sine însuși, negreșit. La vremea potrivită-apoi, Planul acesta – să știți voi – Că Dumnezeu îl împlinește Și astfel, în Hristos, unește Pe toate cele care sânt În ceruri, cât și pe pământ. Prin el, noi fost-am hărăziți Moștenitori și, rânduiți, Mai dinainte, de Acel Cari face totul, cum vrea El, Ca laudă, mereu, să-I fim Și slavei Sale, să-i slujim, Căci, în Hristos, am dovedit Precum că am nădăjduit, Cu multă vreme, înainte. Și voi dar, să luați aminte, Căci după ce ați auzit Cuvântul ce vi l-am vestit – Cuvântul adevărului – (Al Evangheliei Domnului Și-al mântuirii) și-ați crezut În El, credința a făcut Ca Duhul Sfânt, făgăduit, Să se pogoare, negreșit, Din slăvi, pentru ca voi să fiți, În acest fel, pecetluiți, Fiindcă Duhu-acesta Sfânt Ne e arvună, pe pământ, A moștenirii viitoare, E prețul de răscumpărare, Al celor cari sunt câștigați De Dumnezeu și sunt luați Spre lauda și slava Lui.
Efeseni 1:7-14 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăția harului său care a prisosit în noi în toată înțelepciunea și priceperea. El ne-a făcut cunoscut misterul voinței sale după placul lui pe care l-a hotărât de mai înainte în el, ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: [și anume] să fie reunite toate cele din cer și cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos. În el, în care am fost chemați, am fost rânduiți de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinței sale, ca noi care mai dinainte am sperat în Cristos să fim spre lauda gloriei sale. În el, și voi, ascultând cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre în care ați crezut, ați fost însemnați cu sigiliul în Duhul Sfânt, cel promis. El este arvuna moștenirii noastre până la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale.
Efeseni 1:7-14 Noua Traducere Românească (NTR)
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l-a răspândit din abundență printre noi prin orice fel de înțelepciune și pricepere. El a binevoit să ne reveleze taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care a arătat-o în Cristos, ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni iarăși într-Unul, în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă gloriei Lui, noi, cei care ne-am pus mai dinainte speranța în Cristos. În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis, Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.
Efeseni 1:7-14 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.